Toamna aceasta, Comisia Europeană a dat senzația că s-a hotărât să rupă pisica în privința South Stream. Comisarul pentru energie, Günther Oettinger, i-a avertizat în  septembrie pe ruși că proiectul contravine intereselor europene și a amenințat Gazprom că ar putea să aibă probleme cu contractele de furnizare către statele din UE. *

Ar fi naiv să credem că avertismentul a avut ca țintă Rusia; destinatarii mesajului erau, în primul rând, verigile cele mai slabe din proiectul Nabucco, care se găsesc chiar la capetele sale: Austria și Turcia. Austria se complace în rolul de interfață a intereselor rusești în Europa Centrală și de Est, iar Turcia are ambiția de a acționa cavalier seul.

Mesajul lui Oettinger a fost, de asemenea, adresat și partenerilor din Europa** ai Gazprom în proiectul South Stream, cărora le-a dat de înțeles că, fără construcția Nabucco, Europa nu va accepta creșterea importurilor de gaze rusești.

Rușii s-au făcut că iau în serios avertismentul și au admis riscul ca South Stream să fie înghețat sau nefinalizat din dorința fermă a UE de a lansa conducta alternativă Nabucco.

Tot acest schimb de replici între Bruxelles și Moscova peste Marea Neagră înseamnă de fapt ocultarea adevăratei probleme. Și oferă explicația pentru pasivitatea – sau mai degrabă dezinteresul – României față de “Южный поток”. ***

Autoritățile române știu de mult timp că proiectul South Stream are șanse aproape nule de realizare, din cauza dificultății tehnice de a construi o conductă între Rusia și Bulgaria, ocolind zonele maritime controlate de Ucraina și România.

Dificultatea provine din configurația geologică specială a Mării Negre, mult diferită de cea de la Marea Baltică, unde s-a realizat Nord Stream.

Impasul în care se află rușii cu proiectul lor este major: experții estimează că, chiar dacă se va găsi o soluție tehnică, costurile ar fi mult peste limitele rezonabile pentru un proiect deja foarte scump (valoarea estimată acum este de 15,5 miliarde euro).

Iar problema este cunoscută și la Bruxelles, din moment ce comisarul Oettinger a subliniat că “este prea costisitor să trasezi o conductă prin Marea Neagră”.

Concluzia: șansele de realizare a conductei rusești pe sub Marea Neagră sunt mici, iar în cazul în care totuși se va realiza, termenul de finalizare este foarte îndepărtat.

Nu trebuie să ne mire, așadar, că rușii inventează motive pentru a justifica întârzierea proiectului. În iulie, Rusia a găsit o problemă la unul dintre statele de tranzit, pe care nu-l numește, iar Kommersant, portavocea Kremlinului “pe partea economică”, s-a grăbit să comunice vestea. ****

De ce a negociat, totuși, Bucureștiul cu Gazpromul o eventuală participare a României la South Stream, în condițiile în care știa de problema rușilor? Răspunsul trebuie căutat la Cotroceni, căci acolo se află centrul de comandă pe proiectele din energie, securitatea energetică fiind parte a strategiei naționale de securitate de care se ocupă CSAT.

În partida de poker energetic de la Marea Neagră, Bucureștiul, știind cărțile proaste din mâna adversarului, s-a făcut că negociază cu Gazpromul chiar în timp ce pregătea terenul pentru AGRI, cel mai important proiect românesc din ultimele decenii.

Concluzia la Cealalta Lume