Nu există nicio valoare umană deasupra libertăţii de conştiinţă: în numele ei, au murit, în temniţele tuturor regimurilor totalitare din lume, oameni bucurîndu-se de un grad de libertate infinit superior libertăţilor cetăţeneşti din toate democraţiile liberale din lume. De-aceea, domnule Preşedinte Nicolae Manolescu, eu nu vă urăsc, aşa cum susţineţi dvs. într-un editorial publicat în România literară. Cred că răspundeţi la prea multe constrîngeri şi rugăminţi ca să mai aveţi acces la extazul libertăţii şi-atunci singurul sentiment pe care îl încerc în ce vă priveşte este o formă de simpatie subtilă pe care cei liberi o arată întotdeauna celor care şi-au pierdut libertatea.

În urmă cu ceva vreme, m-am exprimat critic la adresa dvs. Curios, nimeni din anturajul dvs. nu a intrat în fondul articolului meu critic deşi dvs. constituiaţi o miză secundară a zisului articol. Aş menţiona din start faptul că opiniile mele critice nu se îndreaptă înspre Uniunea Scriitorilor din România ci împotriva dvs. direct şi a unui grup restrîns de persoane din anturajul dvs., despre care eu cred că au deturnat, în interes propriu şi de grup, funcţionarea organizaţiei. Altminteri, USR este o adunare onorabilă, eu însumi cunoscînd, în rîndurile ei, oameni care sînt nu numai repere ale literaturii române contemporane dar şi etaloane de moralitate şi libertate a spiritului. Opinia mea, pe care o exprim direct şi deschis, în calitate de membru al USR, este că, în şase ani de mandat, aţi transformat USR într-o structură închisă, superbirocratizată şi hipercentralizată, de tip stalinist.

Însuşi modul în care USR a reacţionat la criticile şi opiniile mele este stalinist: s-a cerut public excluderea mea, pentru delict de opinie. Apoi, o structură birocratică de factură kafkiană s-a pus în mişcare în interiorul organizaţiei pe care o patronaţi pentru a mă împiedica să-mi exercit drepturile statutare de membru al USR. În fine, o intreagă reţea de dezinformare a apelat la un arsenal înduioşător de prăfuit de zvonistică, minciună, manipulare şi intimidare, în ideea să mă sperie în vreun fel sau să mă „înmoaie”. Între timp, am fost deposedat pînă şi de dreptul elementar la apărare iar antepronunţarea este cel mai mic dintre păcatele comise împotriva mea de către indivizi despre care mi-aş dori să ştiu dincolo de orice îndoială dacă au sau nu acordul dvs. în ceea ce întreprind. Aşa încît aştept cu interes şi nedisimulată plăcere eventuala şedinţă de demascare, judecata sumară pentru deviaţionism şi excluderea mea din USR, cu regretul, despre care sînt convins că bîntuie pe coridoarele Casei Monteoru, că au trecut vremurile cînd puteam fi trimis la Canal sau la minele de plumb pentru mai puţin de atît.

Între timp, eu voi continua să spun ce cred. Cred că aţi transformat USR într-o organizaţie urîtă. O organizaţie în care bîntuie frica, în care acoliţii dvs., dînd dovadă de mentalitate de vătaf şi folosind o jalnică limbă de lemn, aduc în spaţiul public ideea că orice recunoaştere din partea USR, că se cheamă premiu, lectură publică ori publicare înseamnă o acceptare, din partea celui care se bucură de recunoaşterea respectivă, a unei obligaţii de vasalitate faţă de conducerea „aleasă” a USR. Un bun prieten îmi spunea că, deşi mă susţine întru totul, nu se va exprima vreodată public în sensul acesta, întrucît se teme să nu-i anulaţi pensia suplimentară de scriitor, care îi este vitală pentru supravieţure, acoperindu-i necesarul lunar de medicamente. Un alt scriitor se teme să nu i se sisteze plata ajutorului social din partea Uniunii. Altul, să nu piardă o colaborare măruntă dar vitală pentru el la o gazetă. Dacă dvs. simţiţi că existenţa unor asemenea spaime în interiorul organizaţiei pe care o conduceţi nu vă priveşte cu nimic, mă bucur pentru sănătatea dvs. Dacă scriitorii înşişi acceptă o asemenea stare de fapt, pe care mulţi o cunosc dar puţini o denunţă, nu e treaba mea să normez gradul de demnitate care îi este vital fiecăruia.

Unul dintre zvonurile lansate insistent de echipa de efecte speciale (slăbuţă, altminteri) pe care îmi îngădui să sper că nu o patronaţi este acela că, de fapt, luarea mea de atitudine este interesată şi că doresc să construiesc o platformă electorală în perspectiva viitorului Congres al Uniunii. N-am a răspunde la asta decît că sînt complet neinteresat să candidez la vreo funcţie la Congres. Ştiu, însă, că în anturajul dvs. se vehiculează ideea unei modificări de Statut, în aşa fel încît să puteţi candida şi a treia oară. Cum, însă, potenţialul nociv al unei asemenea decizii este de temut, se lucrează, simultan, pe scenariul unei regrupări a „sistemului” prin rotaţia cadrelor, cunoscîndu-se deja numele succesorului dvs. desemnat. Nu pot decît să vă doresc succes şi să fiu convins că reforma prin rotaţia cadrelor va produce în USR exact acelaşi efect pe care l-a produs şi în societatea românească! Mie USR nu are ce-mi oferi. Mai degrabă aş avea eu ce oferi organizaţiei, dar m-am convins deja că, sub mandatul dvs., obedienţa bate competenţa.

În paranteză spus, fără a dori să vă fac dvs. teoria structurilor deschise, vă spun doar că, în cele mai performante organizaţii din lumea asta, „nebunii” sînt cultivaţi şi recompensaţi doar ca să pună la îndoială deciziile conducerilor respective şi să argumenteze îndoiala. Lipsa oricărui dubiu asupra înţelepciunii „conducătorilor aleşi” şi refuzul violent al oricărei forme de contestare este specific structurilor închise de tip totalitar şi duce cu necesitate la falimentul structurii respective, indiferent de cît de multe resurse ar fi alocate reprimării contestatarilor. Organizarea şi funcţionarea hipercentralizate ale USR, combinate cu lipsa unei culturi elementare a conflictului, mă determină să am speranţe cu totul vagi în capacitatea de reformă a breslei pe acest culoar. Mai cu seamă că sistemul cultivă deja o generaţie tînără ai cărei reprezentanţi probează convingător calităţi de slugi. În loc să fie fermentul oricărei revoluţii şi scînteia oricărei avangarde, USR s-a transformat, sub mandatul dvs., într-o şcoală a conformismului, supunerii şi inhibării spiritului critic.

Este opinia mea şi, în ce mă priveşte, nu poate fi combătută, aşa cum s-a încercat, cu argumente triumfaliste din seria „treişpe tone la hectar”. Voi rămîne membru al USR şi îmi voi exprima deschis şi tranşant opiniile în continuare, chiar cu riscul de a greşi! Visez o organizaţie deschisă, în care conflictul este un simptom al evoluţiei, contestarea un semn de normalitate iar polemica un drum deschis înspre adevăr. Visez o organizaţie în care competiţia liberă şi deschisă a înlocuit cabalele şi trocurile, în care onestitatea a tranformat duşmanii în adversari, în care minciuna, manipularea, intoxicarea şi propaganda au lăsat loc comunicării reale între membrii unei bresle mai importantă, în ordine spirituală (singura care contează, în ce mă priveşte) decît toţi politicienii, bogătaşii, vedetele şi curvele naţiei la un loc. Visez că statutul social şi material al scriitorului român a urcat pe asemenea culmi încît Bianca Drăguşanu plînge la televiziuni cu lacrimi cît oul de porumbel, mărturisind că s-a îndrăgostit fără speranţă de Ion Mureşan, care e un tip minunat şi singurul bărbat din viaţa ei care făcut-o să simtă fiorul absolutului!

N-aş putea să închei fără cîteva consideraţii, personale şi succinte, asupra unor subiecte cu miză recentă. În primul rînd, doresc să mă exprim asupra subiectului scriitorilor colaboraţionişti. Afirm cu deplină convingere că oricare dintre scriitorii care au colaborat cu Securitatea, indiferent de motivaţie şi context, şi nu au recunoscut deschis acest lucru, asumîndu-şi faptele şi biografia înainte de eventuala deconspirare, are nevoie de reculegere, retragere şi penitenţă, asta pe lîngă eventualele consecinţe legale, civile sau penale, decurgînd din deconspirare. Modul în care aţi gestionat, dvs. şi conducerea actuală a USR, însă, această problematică, denotă prostie şi/ sau rea-credinţă şi a produs organizaţiei, în opinia mea, prejudicii grave de imagine. Deconspirarea ilegală a unor scriitori importanţi, prin scurgere de informaţii din dosarele CNSAS către presă, (de care, să fim bine înţeleşi, nu vă acuz pe dvs.) faptă penală de-altminteri, pe care organele fleşcăite ale statului ar trebui să o ancheteze, înainte de pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile a justiţiei, avînd ca unică miză nu primenirea morală a breslei ci servirea, prin mijloace imorale, a intereselor unor grupuri de putere din interiorul USR, mă dezgustă. Întîi, trebuie să fie limpede, pentru orice individ cu mai multe de doi neuroni, că dosarele CNSAS reprezintă VERSIUNEA SECURITĂŢII ASUPRA FAPTELOR, şi aceea cenzurată şi „pieptănată”. Ca să repet termenii de dinainte, numai din prostie sau rea-credinţă informaţiile din dosarele CNSAS pot fi luate în consideraţie altfel decît cu maximă precauţie şi cum grano salis. În al doilea rînd, ofiţerii sub acoperire ai Securităţii din interiorul USR au fost preluaţi, în bună parte, de către SRI (sau/si SIE – nota noastra) şi unii dintre ei sînt activi în continuare în interiorul breslei, (neputînd, aşadar, să fie deconspiraţi, din motive de “securitate naţională”), pînă în structurile din vîrful ierarhiei, una dintre mizele importante ale activităţii lor fiind scrierea istoriei, inclusiv a celei literare, în acord cu interese netransparente, inclusiv prin instalarea unei stări de confuzie morală aparent fără ieşire. (Sigur, miza finală şi cu adevărat importantă pentru Sistem este în altă parte, dar o asemenea analiză nu face obiectul discuţiei de faţă). Am ajuns, astfel, la situaţia, aberantă şi inacceptabilă, în care călăii îşi deconspiră victimele iar opinia publică, manipulată şi cu discernămînt alterat, acordă credit călăilor!!! În al treilea rînd, orice consecinţă legală sau de natură administrativă pe care o suportă un scriitor sau un cizmar colaboraţionist, înainte de o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Justiţiei, reprezintă o abdicare ruşinoasă de la principiile esenţiale ale democraţiei şi statului de drept.

Mă voi referi, tot succint, la o altă temă de interes imediat. Aţi anunţat public lansarea unei dezbateri asupra Statutului USR. Îmi permit să fac, tot public, cîteva sugestii în atenţia celor care vor considera că opinia asupra Statutului a unui simplu membru USR are vreo relevanţă. În primul rînd, este inacceptabil că, în conformitate cu actualul Statut, USR poate administra o justiţie alternativă celei a Statului român, în chestiunile privind excluderea membrilor. În spiritul unei organizaţii care, prin componenţa sa, ar trebui să fie una profund liberală (evident, nu în sensul politic), propun ca, în forma viitoare a Statului USR, un membru al USR să poată fi exlus doar după pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile a Justiţiei! Indiferent de „prejudiciile grave” (formularea actuală, ambiguă şi posibilă sursă de abuzuri) care au fost aduse Uniunii prin activitatea unui membru al acesteia, e treaba instanţei să constate vinovăţia. Dacă s-a comis o faptă de delapidare, distrugere, calomnie sau oricare altă faptă, atît cei lezaţi cît şi organizaţia, prin reprezentanţii săi, se pot adresa instanţelor de judecată, singurele în măsură să stabilească vinovăţii, USR urmînd doar să administreze sancţiunea administrativă a excluderii consecutiv condamnării definitive şi irevocabile a membrului în culpă. Pînă la pronunţarea definitivă şi irevocabilă a instanţei, membrul USR în culpă va fi prezumat nevinovat, conform unui principiu fundamental de drept, şi se va bucura de toate drepturile decurgînd de calitatea de membru al organizaţiei. Mai obiectiv decît atît nu se poate! În al doilea rînd, consider că, aşa cum Constituţia României prevede că sînt anumite prevederi care nu pot fi supuse revizuirii, Statutul USR ar trebui să conţină o (1) prevedere similară. STATUTUL USR NU POATE FI MODIFICAT DECÎT DE CĂTRE CONGRESUL USR. Ideea că actul constitutiv al USR poate fi modificat, aşa cum prevede Statutul acum, fără consultarea forului suprem de decizie al breslei, este halucinantă. Faptul că scriitorii înşişi, indiferent de motivaţie, au acceptat aşa ceva mă face să am dubii cu privire la luciditatea activă şi/ sau motivaţiile celor care au susţinut o asemenea propunere. Evident, aş avea mult mai multe sugestii, cu motivaţiile aferente, dar îmi voi permite să mă limitez la acestea deocamdată.

Domnule Manolescu, eu nu vă urăsc! Voi afirma deschis, spre supărarea unora şi deruta altora, că repezentaţi o instituţie a literaturii române şi că, dacă n-aţi avea nici un alt merit decît acela că aţi fost principalul promotor al Generaţiei `80 în literatura română, eu tot mi-aş scoate pălăria cu respect în faţa criticului Nicolae Manolescu! Vă contest, însă, abilităţile de administrator al breslei şi, pe alocuri, buna-credinţă şi cred că USR, aşa cum arată acum, e o organizaţie condamnată la o reformă profundă sau la marginalizare şi disoluţie.

Vă doresc, cu toată onestitatea, o retragere decentă în istorie! Eu mai aştept puţin viitorul.

Adrian Suciu

Scriitor

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.