Diversiuni ideologice
Am citit duminică, în Adevărul, selecţii, cred, dintr-un interviu, dat unei televiziuni de către Dl. Neagu Djuvara, om bătrân şi respectabil, altminteri. Domnia Sa afirmă, în bună tradiţie post-revoluţie, că, ceea ce s-a numit comunism, ar fi schimbat chiar profilul etnic al românilor, şi arată, pe baza unui exemplu, cum erau ţăranii înainte de venirea comunismului şi cum sunt acum. Eu cred însă că Dl. Djuvara, în locul unei analize mai serioase, a preferat să folosească lozinca anticomunistă, cea mai la îndemână, care nu este altceva decât o diversiune ideologică, cultivată cu insistenţă în ultimii 20 de ani. Să mă explic! În primul rând, eu cred că trebuie făcută o discuţie serioasă despre ce a însemnat comunismul, în istoria poporului român. Spun istoria, pentru că el nu e numai un episod politico- economic de câţiva zeci de ani, ci, în primul rând, o schimbare de mentalitate, care a dus, cel puţin, la modernizarea economică şi socială a României, dacă nu şi politică. Nu neg crimele comunismului, pe care le-au îndurat şi ai mei şi, parţial, chiar eu! Nu putem să ne văităm toată viaţa, mai trebuie şi să construim! Raportul Tismăneanu şi activitatea comisiei care l-a produs se înscriu în aceeaşi diversiune ideologică, cu sau fără bună ştiinţă, din interes sau din ignoranţă. În ce-i priveşte pe intelectualii români care au participat la eleborarea lui, cred au fost mânaţi atât de ignoranţă, cât şi de interes. În ce-i priveşte pe politicieni, cred că interesul le-a condus toate acţiunile, pentru că nu cu această falsă luptă se putea schimba societatea românească, adică ordinea de drept a proprietăţii, în primul rând, ci cu Codul Penal, care să pună ordine în trecerea proprietăţii dintr-un regim în altul, cu responsabilizarea noilor proprietari ai întreprinderilor industriale, şi, nu mai puţin, a politicienilor. Discuţia e mai lungă şi poate o să revin!
Să ne întoarcem însă la Dl. Djuvara, autorul a cel puţin o carte interesantă, mă refer, nu întâmplător, la Civilizaţii şi tipare istorice. Profilul etnic al românilor nu cred că s-a schimbat, ci, ceea ce pare să fie o schimbare a apărut, în primul rând, datorită industrializării în ritm forţat, făcută de comunişti pentru ca să scoată ţara dintr-o înapoiere istorică, specifică celor din Est, cu excepţia Cehoslovaciei şi, poate, a Poloniei. Nu poţi să fii ţară modernă, cu nivel de viaţă ridicat, cu 80% populaţie rurală şi 80% analfabeţi. Ce spun, nu-i propagandă comunistă, ci sunt date din literatura epocii interbelice, inclusiv din autori de dreapta, ca Mihail Manoilescu, de exemplu, sau, altul de stânga însă, P.N.Ţ.-istul Virgil Madgearu. Această industrializare a modificat raporturile dintre sat şi oraş. Dacă se ducea înaite de război la ţară, Dl. Djuvara era salutat cu săru’mâna boierule!, o relaţie nefirească, pentru că Domnia Sa ar fi trebuit să-l salute aşa pe ţăran, pentru că mâna aceea îl ţinea la Paris. Schimbarea de mentalitate, produsă în timpul comunismului, şi, cumva, deteriorarea profilului moral, în special după cele întâmplate în ’89, provin, în primul rând, din agresiunea existenţială la care au fost supuşi românii, ca altă dată în timpul invaziilor armate, de jaf, făcute de puteri străine. Românii trăiesc în insecuritate şi nu mai au nici bucăţica de pământ care să-i hrănească şi nici posibilitatea, în cazul că o au, să o facă activă economic. Discuţia de după prăbuşirea formei comuniste de organizare socială şi economică, formă produsă şi structurată pe modelul capitalismului, mai puţin forma proprietăţii(dar proprietate privată e şi în Bangladesh, în Paraguay, Columbia, Ecuador etc., fără rezultate în plan economic), adică: industrializare, etica muncii, responsabilitate, productivitate, într-un cuvânt, ştiinţă, discuţia deci s-a purtat rapsodic şi în termenii răzbunării (un gânditor spunea: răzbunarea, care ţine loc de gândire!). Nu s-a ţinut cont că acest comunism a apărut la Londra, unde Marx studia şi scria, pe banii lui Engels, la British Museum, că principiile de organizare sunt aceleaşi, cum am văzut, mai puţin lupta de clasă, supralicitată din motive ideologice şi de putere de către Lenin şi Stalin. Un om care a murit în puşcăriile comuniste, în anii ’50, economist şi teolog, în acelaşi timp, e vorba de Mircea Vulcănescu, ar fi spus, înainte de a muri, sacrificându-se, se spune, ca un creştin: Nu ne răzbunaţi! Ca intelectual, este, ca şi Petre Ţuţea, dealtminteri, peste toţi Tismănenii, Manoleştii, sau mai ştiu eu ce alţi oropsiţi de comunism! Discuţia, după ’89, ar fi trebuit dusă în termenii moralei şi eticii, adică cu privire la principiile acţiunii, fie ea economică şi/sau politică. Din cele de mai sus, s-ar putea înţelege de ce românii au ajuns să regrete comunismul, cu excepţia lui Tismăneanu, Manolescu, a altora ca ei şi a îmbogăţiţilor de război, cum se spunea, acum a îmbogăţiţilor de revoluţie. Tot aşa, se poate înţelege de ce China este unde este, fiind, oroare!, comunistă ca organizare politică, capitalistă ca manifestare economică. Ori, românii s-au pierdut în lupta contra comunismului, ca altădată, în lupta împotriva capitalismului, până a venit Ceauşeşcu şi le-a cerut să ajungă din urmă şi să întreacă capitalismul, producâd mai mult şi mai bine decât cei de acolo, fiind mai creativi, adică!
P.S. – Nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, nici comunist, nici ceauşist, nici securist, nici, mai ştiu eu ce! Intenţia mea este o discuţie în cunoştinţă de cauză, asta înseamnă, teoretică, istorică, economică, politică. Prin urmare, nu vă obosiţi să mă catalogaţi, pentru că, dacă vreţi, îmi asum orice aşa-zisă clasificare, dar apoi, vă rog, să trecem la discuţii serioase şi responsabile, atât pentru respectul dintre noi, cât şi din respect şi grijă, pe cât ne duc puterile, de România şi de români. Nu e nici măcar vorba de naţionalism, dacă vorbesc aşa despre români, ci dorinţa să fie şi ei în rând cu lumea, la cele bune şi la foloase, nu numai la ponoase, căci merită!
