“A băut un ceai cu Hitler, a discutat cu Mussolini, i-a rezistat lui Stalin, l-a întâlnit pe Churchill şi a petrecut mai bine de jumătate de secol în exil (…) A cinat cu cei mai răi dictatori ai Europei dar a sfârşit şurubărind maşini de teren”.

De ziua Regelui Mihai, The Times povesteşte filmul vieţii ultimului lider al Europei celui de-al doilea Război Mondial

În ziua în care Parlamentul de la Londra dezbate retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Libia proclamă eliberarea de sub dictatura lui Gaddafi iar Tunisia anunţă rezultatele primelor alegeri democratice de după “primăvara arabă”, cotidianul The Times decide să deschidă ziarul cu aniversarea zilei de naştere a regelui Mihai al României.

Poate că e distanţa geografică, poate cea deontologică sau, pur şi simplu, sângele britanic – dar, printre atâtea însemnări presărate cu pasiuni şi păreri pro sau contra, cele aproape două pagini oferite de Times sunt aproape ireale. O poveste spusă simplu şi fără patimă de un jurnalist, Michael Binyon, care, în ultimii 40 de ani, a scris nu doar articole ci şi istorie a presei – aşa cum cel mai recent subiect al său a scris, la rândul său, istorie. Căci regele Mihai, aminteşte Binyon, este ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat ai Europei celui de-al doilea Război Mondial.

Rege în ani de război

Rezumatul rezumatului sună cam în felul următor: “A băut un ceai cu Hitler, a discutat cu Mussolini, i-a rezistat lui Stalin, l-a întâlnit pe Churchill şi a petrecut mai bine de jumătate de secol în exil (…) A cinat cu cei mai răi dictatori ai Europei dar a sfârşit şurubărind maşini de teren”. După o sinteză a tumultuoşilor ani ’30, începând cu odiseea aventurierului său tată Carol al II-lea şi sfârşind cu ascensiunea forţelor pro-naziste din România, Binyon se opreşte la contextualizarea revenirii lui Mihai pe tron (după regenţa din perioada 1927-1930): se întâmpla, în 1940, “în cel mai trist ceas al ţării sale, prinsă între Hitler, care susţinuse invazia Ungariei fasciste în nordul României, şi Stalin, care anexase Basarabia, în est”.

Despre întâlnirea cu Hitler, din 1940, regele Mihai îşi aminteşte că a dat ochii cu un om “turbat dar calculat, convins că are o misiune şi decis să o îndeplinească, indiferent de preţ”. Nu înţelegea oricum prea bine limba germană – iar vorbirea dezlânată a lui Hitler îi făcea şi mai dificilă înţelegerea.

Deşi îl trata ca pe un copil, şeful Guvernului de la Bucureşti, mareşalul Antonescu, înţelesese că ţara are nevoie de continuitate istorică şi simboluri naţionale – or, în respectivul moment, ultimul simbol rămăsese instituţia regală. Era, notează Times, o vreme în care Marea Britanie şi Franţa aveau prea puţin interes pentru îndepărtaţii Balcani, aşa că Antonescu a plasat ţara în război de partea naziştilor. “O alianţă dezastruoasă” care avea să se încheie la 23 august 1944 graţie, punctează Michael Binyon, “curajului de care a dat dovadă tânărul rege (…) salvând onoarea ţării sale şi zeci de mii de vieţi în disperatul ultim an al războiului.”

Trădarea Vestului

Medalia primită de la Stalin nu a însemnat, însă, pre multe pentru România. “La Ialta, Churchill abandonase, deja, România în zona de influenţă sovietică. Când, în 1947, a participat, ca ultim monarh din dosul Cortinei de Fier, la nunta Reginei Elisabeta, comuniştii au sperat că nu se va mai întoarce”. Când l-au văzut revenit la Bucureşti, “au ameninţat că vor împuşca 1000 de studenţi, dacă nu va abdica”.

Povestea exilului este plină de motoare – de la maşini de curse şi Jeep-uri militare până la avioane – şi de amintiri despre instructori care îi jucau farse pentru a-i testa reacţiile. Şi-a murdărit mâinile şi a învăţat uitându-se la alţii cum fac – pentru că aşa ceva te ajută să-ţi muţi gândurile de la cele ce te apasă. Povesteşte – destul de rezervat, politicos şi prompt în replică – cu Michael Binyon într-o engleză aristocratică, exersată în copilărie conversaţiile cu mama sa, de origine greacă. Este încă furios pe Vestul care, la Ialta, “a trădat, de fapt, moralitatea şi principiile”. Poate înţelege că, pentru Churchill, a fost singura strategie favorabilă britanicilor – dar nu acceptă o asemenea scuză.

În anii de exil a asistat trist la suferinţele trăite de românii de rând şi la “distrugerea istoriei, tradiţiilor bisericilor şi culturii noastre”. Procese care se simt şi în România de astăzi, reflectate în absenţa valorilor, în colapsul moralei politice, în – mai presus de toate – corupţie. Şi nici voinţa de a le reduce nu se întrevede.

Datoria

Filmul revenirii – în mai multe episoade – în România post-comunistă încape într-o jumătate paragraf din articolul publicat de Times. Jumătatea cealaltă a paragrafului este dedicată principesei Margareta – absolventă a Universităţii Edinburgh, fostă iubită a ex-premierului britanic Gordon Brown, fostă înalt funcţionar ONU – şi care, conform spuselor regelui Mihai, “trebuie, întâi de toate, să înveţe să vorbească limba română”.

Discuţia reporterului cu personajul documentarului alunecă, desigur, şi spre diplomaţia contemporană. Rusia, crede fostul suveran al României, nu mai este o ameninţare. La Moscova, aminteşte Times, a fost invitat, în ultimii ani, de două ori, unic reprezentant al României – ca semn de recunoaştere pentru curajul din vremea războiului. “Ştii”, comentează interlocutorul lui Binyon, “Vladimir Putin vorbeşte bine engleză (…) Angela Merkel m-a zărit în mulţimea de invitaţi străini şi m-a privit surprinsă”. De fapt, aminteşte ziarul londonez, regele Mihai a tăiat, recent, legăturile dinastice cu familia de Hohenzollern, adoptând titulatura de “Casă Regală a României”.

A participat, la Londra, la trei generaţii succesive de nunţi regale: a reginei Elisabeta, a prinţului Charles şi a prinţului William. Ar fi preferat să devină, poate, pilot de curse? “Am o datorie faţă de poporul meu şi aceasta îmi elimină orice preferinţe personale. E o datorie de care numai Dumnezeu mă poate dezlega”.

Autor: Cristian Ştefănescu / Deutsche Welle

Sursa: Doxologia