În preajma lui 22 iunie 1941: agenţii sovietici transmit
Împlinirea a 70 de ani de la atacul Reichului şi al partenerilor săi împotriva URSS a prilejuit apariţia în Federaţia Rusă a unui şir de cercetări şi evocări a acestui eveniment cu o puternică rezonanţă în conştiinţa colectivă a opiniei publice ruse. Este de remarcat că victoria URSS în ceea ce se numeşte „Marele Război pentru Apărarea Patriei” tinde să estompeze „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”, evenimentul fondator al regimului sovietic.
Printre contribuţiile cele mai importante la cunoaşterea împrejurărilor în care s-a produs atacul din 22 iunie 1941 se numără şi volumul generalului maior (r) L. F. Soţkov (foto sus), Agresiunea. Documente desecretizate ale Serviciului de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse, 1939-1941 ( foto dr – Sotskov L. Agressija. Rassekrechennye dokumenty sluzhby vneshnej razvedki Rossijskoj Federatsii 1939-1941 în lb. rusă, Moscova, Ed. Ripol Klassik, 2011, 576 p.). Editorul a lucrat el însuşi în Serviciul de Informaţii Externe şi, este evident, ediţia de documente s-a alcătuit din iniţiativa şi cu aprobarea forurilor conducătoare ale „serviciilor”. Pentru „secretomania”, revenită în forţă, în Federaţia Rusă, este caracteristic faptul că editorul a continuat să păstreze secretizarea surselor, deşi, în alte lucrări, apărute cu ani în urmă, numele de cod ale agenţilor fuseseră deconspirate (astăzi, de exemplu, ştim că „Starşina” era Harro Schulze-Boysen, iar „Korsikaneţ”, Arvid Harnack, cei doi fiind sursele de informaţii cele mai valoroase din structurile Reichului).
Volumul recent apărut se adaugă altor două contribuţii documentare de mare valoare: Secretele lui Hitler pe masa lui Stalin, o culegere de documente din Arhiva Centrală a Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse, apărută în 1995, şi cele două volume de documente, Anul 1941 (din monumentala colecţie Rusia în secolul al XX-lea), în care sunt incluse şi rapoarte ale agenţilor secreţi ai Uniunii Sovietice privind pregătirile în vederea Operaţiunii „Barbarossa”, volume apărute în 1998.
Culegerea generalului L.F. Soţkov aduce o informaţie pe cât de bogată, pe atât de nouă şi depăşeşte limitele cronologice înscrise pe copertă. Ceea ce reproşăm editorului este nu numai secretizarea surselor, care, acum, la 70 de ani de la evenimente, ni se pare excesivă, dar şi lipsa oricărei indicaţii arhivistice (fond, opis, mapă, dosar, filă), ceea ce lipseşte documentele de „identitate”. Lăsând la o parte aceste carenţe, vom spune că noua ediţie de documente reprezintă un însemnat progres în cunoaşterea informaţiilor de care a dispus conducerea sovietică privind pregătirea atacului din 22 iunie 1941.
Printre documentele incluse în volum, unele se referă la România, mai exact la măsurile militare în vederea iminentului război. Reproducem mai jos două dintre ele: sunt rapoarte ale unui agent cu nume de cod „Foma”, adresate lui „Viktor”, care, ştim din alte lucrări, era Pavel Mihailovici Fitin (1907-1971), la acea dată şeful Direcţiei I (informaţii externe) a Comisariatului Poporului al Securităţii Statului (NKGB), o instituţie distinctă de Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne (NKVD).
Iată primul document:
„Strict secret
Comunicare din Bucureşti
6/VI.1941
Lui Viktor
La no. 2031 După datele lui «___», mobilizarea se desfăşoară pe diverse contingente, în majoritate este chemat corpul ofiţeresc.
După datele lui «___» (primite prin «___»), mobilizarea merge până la vârsta de 42 de ani. «___» şi «___» transmit că mobilizarea se face pe baza ordinelor şi a telegramelor personale. Observaţii personale confirmă mobilizarea, astfel, la 5 iunie, «___» a constat adunarea celor mobilizaţi la Gara de Nord şi, conform explicaţiilor lui Calmanovici, muncitorii au fost luaţi de la construirea adăposturilor antiaeriene şi mobilizaţi.
No. 131 Foma” (p. 422).
Este ciudat că numele lui Emil Calmanovici a fost păstrat în textul documentului, în timp ce toate celelalte nu sunt menţionate, spaţiul rămânând alb. El era un inginer constructor, originar din Piatra Neamţ, intrat în Partidul Comunist din România în 1937 şi devenit unul din finanţatorii PCdR. Tot el a luat în antrepriză construcţia reprezentanţei diplomatice a URSS la Bucureşti (de pe Şoseaua Kisseleff). Inclus în „lotul Pătrăşcanu” a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă în 1954 (vezi Principiul bumerangului. Documente ale procesului Lucreţiu Pătrăşcanu, Bucureşti, Ed. Vremea, 1996).
Cel de-al doilea document are următorul cuprins:
„Strict secret
Comunicare din Bucureşti
12/VI.1941
Lui Viktor
Mişcarea trupelor germane în Moldova nu slăbeşte. La 11 iunie a.c., am mers cu «___» la Buzău. Pe drumul de întoarcere, s-au numărat, venind în sens invers, 856 de maşini, dintre care 96 cu tunuri antitanc în remorci, 28 cu pontoane şi accesoriile lor, 72 sanitare. Celelalte maşini cu materiale de război şi trupe. În afară de aceasta, s-au numărat 200 de motociclete cu ataş, dintre care 20 de motociclete sanitare. Trupele se deplasau într-un şuvoi neîntrerupt, de la Bucureşti la Buzău, cu o viteză de 40 de km/h. În Ploieşti, s-a observat că toate trupele venite din Bucureşti se îndreptau spre Buzău. Pe drum, au fost văzute puncte de recrutare româneşti în activitate şi puncte de primire a cailor, precum şi efective militare de căi ferate, care se îndreptau spre Buzău. Trenurile civile sunt arhipline, oamenii stau pe acoperişul vagoanelor şi pe scări.
12/VI.-41 No. 140 Foma” (p. 445).
Sunt două mostre de informaţii comunicate de agenţii din teren către centrala de la Moscova. Documentele publicate în volumul generalului L.F. Soţkov, alături de cele editate anterior, pun în lumină amploarea fără precedent a datelor şi a informaţiilor culese de agenţii sovietici în legătură cu pregătirea atacului din 22 iunie 1941. Nu a existat în istoria militară un război ale cărui pregătiri să fie cunoscute atât de amănunţit de viitorul adversar. Este un paradox că o operaţiune militară – Planul „Barbarossa” -, cunoscută în cele mai mici detalii de către conducerea sovietică, nu a putut fi prevenită sau stânjenită din cauza convingerii ferme a lui Stalin că Hitler nu se va angaja într-un război pe două fronturi şi că toate comunicările privind pregătirea războiului erau fie mijloace de presiune ale Berlinului pentru a intimida Moscova, fie dezinformări ale britanicilor pentru a provoca un război între Germania şi URSS. Munca unor agenţi extrem de vigilenţi – cum se poate constata şi din cele două rapoarte prezentate mai sus – a rămas astfel nevalorificată.
Autor: Acad. Florin Constantiniu • Rubrica: Repere Academice • Sep 2011 • Revista Clipa
