“Unii încep să creadă că ar fi fost mult mai bine dacă România nu intra în UE” (France 24, 30 septembrie 2011)
“Dincolo de ironiile din emisiunile franceze, este uimitor cum este ocultată sursa problemei în presa românească. Francezii se confruntă în ultimii ani cu o invazie a unei populații ieșite parcă direct din preistorie. A unei populații de țigani români complet analfabete, ce pare lipsită de norme elementare de igienă și care își tratează copiii ca pe unelte de producție tranzacționabile.”
de Franck Melen
Mă simt jenat de prezentarea în presa românească a “ironiilor” din mass-media franceză din ultima perioadă. Presa noastră a demonstrat niște complexe provinciale în abordarea subiectului și o lipsă totală de cunoaștere a mentalităților franțuzești.
Ar fi bine ca subiectul Franța, pe care toți avem impresia că-l stăpânim dacă am fost o dată în excursie la Luvru, să fie tratat de jurnaliști care cunosc bine domeniul. Acești jurnaliști nu prea există pe piața românească. Cei mai mulți jurnaliști din România nu cunosc decent limba franceză, 90% dintre ei n-ar fi angajați în Franța nici măcar la un ziar departamental.
Această lipsă de profesionalism face posibilă proliferarea, în presă, pe facebook sau aiurea, a unor apeluri țanțoșe la ripostă sau la “proteste” față de jignirile francezilor.
Doar două voci lucide. Prima e a lui Radu Banciu, un bun cunoscător al Franței, în emisiunea sa, joi seară. A doua, a ministrului de externe, Teodor Baconschi, care a declarat recent: “Pentru cine cunoaște Franța, Les Guignols este probabil cea mai corozivă emisiune TV de satiră. A replica la ironiile Guignolilor ar fi ridicol. Este ca şi cum cineva ar da comunicate de condamnare a imaginilor retușate ale Caţavencilor. Satira îşi are rostul ei într-o societate liberă şi o practicăm şi noi cu destulă voluptate”.*
Urmăresc emisiunea Les Guignols de vreo zece ani. E o adevărată instituție, are cam 25 de ani de existență (din anii ‘80), istoria sa se confundă, practic, cu cea a postului Canal +. M-am conectat greu la emisiune, mi-au trebuit vreo doi-trei ani să înțeleg tipul ăsta de umor, cu care nu eram obișnuit. E o emisiune de stânga, căci în Franța, țară profund ideologizată, aceste afinități sunt asumate.
Les Guignols ironizează tot ce reprezintă subiect de actualitate – iar românii sau țiganii din România (care, având cetățenie română, sunt considerați români, absolut firesc pentru cultura occidentală) au ajuns în ultimii ani subiect de actualitate în Franța. În emisiunea care a creat scandal la noi, disponibilă pe pagina de internet a Canal +, erau de fapt ridiculizați cei doi comentatori de la meciul România-Franța, considerați, de foarte mulți francezi, două fosile rasiste și sinistre. Le-au pus în gură celor doi clișeele xenofobe despre români ca să-și bată joc de ei.
Pentru necunoscătorii emisiunii, menționez că, în două din trei emisiuni, realizatorii își bat joc de americani, dar niciodată ambasada SUA de la Paris nu a protestat. După accidentul de la Fukushima, în les Guignols se făceau glume pe seama Japoniei, iar ambasada Japoniei a protestat la CNA-ul francez. A fost trimisă la plimbare. Libertatea presei. Cele mai ridiculizate persoane din Les Guignols sunt, însă, politicienii francezi, în frunte cu Sarkozy.
Les Guignols, emisiune în care prezentatorul-păpușă își salută publicul cu formula : « Vous êtes en 2011 et vous regardez l’ancêtre d’Internet », a ironizat joi seara până și moartea patronului Apple, pe care îl caracteriza mereu drept « Steve Jobs. Il rend indispensable ce dont vous n’avez pas besoin ».**
Cât despre cazul recent al emisiunii “On va s’gêner” de pe Europe 1, prezentată de Laurent Ruquier, dezbaterea de la noi e la fel de ridicolă. Pornind de la proporția înaltă a românilor care studiază franceză, în emisiune s-au făcut unele glume care surprindeau clișee din societatea franceză, cu derapajele de rigoare. Nimic deosebit, după mine. Ruquier e un bun jurnalist, cu șarm și bun simț, are cel puțin trei clase peste orice realizator de emisiuni din România.
Dincolo de ironiile din emisiunile franceze, este uimitor cum este ocultată sursa problemei în presa românească. Francezii se confruntă în ultimii ani cu o invazie a unei populații ieșite parcă direct din preistorie. A unei populații de țigani români complet analfabete, ce pare lipsită de norme elementare de igienă și care își tratează copiii ca pe unelte de producție tranzacționabile.
Iar copiii sunt un subiect tabu în civilizația creștină a continentului nostru. Chiar botezul dat imediat după naștere îi protejează, introducându-i în lumea umanului. Or, începând de la finalul anilor ’90, serviciile sociale și de protecție a copilului din anumite departamente franceze – în special din zona Parisului – au ajuns la saturație în urma apariției unui val de minori din România, aparent fără nicio supraveghere familială.
Atractivitatea Franței pentru acești oameni are o anumită explicație legată de slăbiciunea sistemului legislativ francez. Țări precum Germania sau Austria, dotate cu o legislație mai puțin laxă și în care autoritățile polițienești sunt mai reactive, au avut mult mai puține probleme, deși au fost primele în calea invaziei.
În schimb, Franța, care se consideră, pretențios, “țara drepturilor omului”, s-a trezit lipsită de apărare. Înăsprirea legislației s-a realizat tardiv și oferă în continuare destule portițe. Marea slăbiciune este hipercentralizarea Franței. Țările germanice, mai descentralizate, permit o abordare locală, rapidă și adaptată la context.
Totuși, potrivit unor cercetări recente, numărul țiganilor români din Franța pare să se fi stabilizat în ultimii ani undeva în apropiere de 15.000, iar “Franța, a cincea puterea economică a lumii, ar trebui să poată găzdui 15.000 de romi originari din România fără mare dificultate, dacă își propune”.***
Însă chestiunea s-a suprapus, nefericit, peste accentuarea dificultăților de integrare din suburbiile marilor orașe, populate preponderent de imigranți săraci, și peste criza economică. Astfel, țiganii din România au devenit “un problème de trop” pentru cei mai mulți francezi.
Aceștia încep, acum, să-și pună niște întrebări în legătură cu problema țiganilor români. Primo: cum e posibil ca o țară din UE, România, să aibă cetățeni aflați într-o asemenea stare oribilă, situați cultural undeva la limita dintre epoca bronzului și epoca fierului? Secundo: ce caută o astfel de țară, care nu e capabilă să-și școlarizeze și să-și educe cetățenii, în UE? Tertio: cum se face că nu am fost consultați în legătură cu acceptarea României în UE? Cine a decis peste capul nostru și de ce? Quarto: cine ne protejează de astfel de « invazii barbare » provenite chiar din sânul UE, atât timp cât libera circulație este garantată?
Cât timp nu vom căuta să găsim noi înșine răspunsuri la aceste întrebări, nu cred că avem dreptul moral să dăm replici ridicole la ironiile francezilor.
De altfel, există unele încercări de răspuns pe care le-au căutat, scutindu-ne de efort, chiar unii occidentali. „Romii din România nu sunt nomazi. Ei nu trăiesc în rulote, ci în case, și asta de zeci de ani. S-au instalat în rulote mizerabile în Franța în lipsa altui adăpost. Nu există, deci, niciun motiv să considerăm că a fi rom presupune vreo dificultate în a accede la un loc de muncă stabil”, consideră Laurent El-Ghozi, președinte al unei organizații ce îi sprijină pe țigani.****
Pascal Hewitt, profesor de științe politice la Universitatea Liberă din Bruxelles, remarcă, de asemenea, că “ostilitatea față de străini urmează foarte exact curba șomajului”. *****
* potrivit Mediafax
** de pe pagina de internet a emisiunii, Canal +
*** Le Monde, ediția electronică din 29 iulie 2011
**** ibidem
***** Les Echos, ediția scrisă din 15 aprilie 2011, p. 8
