DUPĂ 20 DE ANI / Alexandru Leşco, fost deţinut politic: „Cel mai tare regret că nu am realizat Unirea”

Aniversarea a 20-a de la proclamarea Independenţei RM l-a găsit pe eroul nostru, Alexandru Leşco, dar şi pe întreg Grupul Ilaşcu, cu acelaşi „vis neîmplinit, de dorul cui au răposat şi moşii, şi părinţii”, ca la Octavian Goga… Alexandru Leşco nu face parte din niciun partid politic şi nu are speranţe mari că actuala AIE va schimba esenţial situaţia din RM. În prezent, este pensionar şi „îşi caută de casă şi de grădină”. Împreună cu fratele său, Anatol, Alexandru gestionează Asociaţia „Lectura secolului XXI”, prin intermediul căreia aduc în RM manuale şi literatură beletristică. „Aducem cărţi pe cât putem, pentru că mai avem piedici la vamă”, mărturiseşte domnia sa. Extrem de modest, Alexandru Leşco este un interlocutor agreabil.

„Cei din partidele în care am avut încredere, îşi fac interesele economice”

– Domnule Alexandru Lesco, ştim că cele două decenii de la declararea Independenţei RM v-au marcat viaţa. În urma celor 12 ani, în care aţi fost încarcerat suportând chinuri îngrozitoare, aţi rămas traumatizat atât Dvs., familia Dvs., cât şi toţi cei care au luptat pentru independenţa adevărată a basarabenilor. Sacrificiul Dvs. a contribuit la realizarea acelui „vis neîmplinit” până la capăt?

Vorbesc mai puţin despre sacrificiu. Îi mulţumesc Domnului că am rămas în viaţă atât eu, cât şi fraţii mei de suferinţă, mai ales că atâţia oameni de bună credinţă, luptători neînfricaţi ai noştri au plecat în lumea celor drepţi în perioada celor două decenii de independenţă. Câte ceva am obţinut, dar nu ceea ce ne-am dorit cel mai mult – Unirea cu Ţara.

– Cum v-aţi fi dorit să fie RM acum?

Cu 20 de ani înainte, eram convins că, nu peste mult timp, vom fi o singură Ţară. Nu va mai exista niciun hotar pe Prut (cuvântul-cheie), vom avea aceeaşi istorie, nu vom mai avea probleme lingvistice. Poate eram mai tânăr, mai naiv şi nu înţelegeam multe, dar am avut nişte scopuri clare, pe care nu am reuşit să le atingem în totalitate.

– Vă pare rău de jertfa Dvs., în aceste condiţii?

Nu-mi pare rău şi nu cred că a fost zadarnică. Acum ne mulţumim cu puţinul. Avem mai multă libertate, desigur, o democraţie relativă. Ne bucurăm de multe lucruri, la care nici nu visam prin `88, `89. Cel mai tare regret că nu am realizat Unirea.

– Vă mai amintiţi ce făceaţi exact în această perioadă, în urmă cu 20 de ani?

Atunci era „fierberea” Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională şi mă aflam în inima evenimentelor. Veneam în permanenţă de la Tiraspol la Chişinău, unde în fiecare zi se întâmpla ceva.

– Sunteţi cetăţean de onoare al mai multor oraşe româneşti, între care Bucuresti, Craiova, Cluj. Suntem uimiţi că nu v-aţi stabilit în România nici Dvs. şi nici camarazii Dvs., Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa.

Când am ieşit de la închisoare, credeam că voi fi mai util în R. Moldova, însă, până la urmă, s-a adeverit că nu-i deloc aşa. Mai mulţi primari din România mi-au propus să mă stabilesc în unul din oraşele de peste Prut. Pe mine, însă, aici mă mai ţin rădăcinile. În Basarabia îmi sunt înmormântaţi părinţii, unde merg deseori. Oricum, eu mereu simt că trăiesc în Ţară, indiferent de hotarele pe care le avem.

„Nu avem forţe capabile să rezolve conflictul transnistrean”

– Aţi trăit cu tot sufletul evenimentele excepţionale de renaştere naţională de acum două decenii. Marea Adunare Naţională, oceanul de oameni, care avea o voce, în contextul fostului imperiu sovietic. Unde este acea opinie publică, gata de revoluţia care nu s-a mai produs?

Cea mai mare parte a valoroşilor noştri compatrioţi a rămas deziluzionată înaintea mea şi a emigrat sau a plecat la muncă peste hotare. A fost segmentul cel mai lucid din societate, al oamenilor care gândesc. În RM a rămas cine a rămas. Nu sunt eu persoana cea mai competentă să dau sfaturi în ceea ce priveşte salvarea noastră actuală, mai ales că nici aleşii noştri în care ne-am pus atâtea speranţe nu realizează ce au promis. Partidele politice au împărţit poporul rămas în republică în srl-uri, în ideea de a ajunge la putere şi la viitorul scrutin. Astfel, cei din formaţiunile politice în care am avut încredere îşi urmează multiplele lor interese personale.

– Mai aveţi aceleaşi viziuni politice, pentru care aţi stat în puşcăriile ruseşti de peste Nistru?

Bineînţeles. Repet: Unirea cu Ţara şi ruperea definitivă de trecutul imperial sovietic rus. Să nu mai avem probleme în ceea ce priveşte studierea istoriei adevărate a românilor, a utilizării limbii de stat în toate sferele de activitate.

– Mai aveţi forţe să luptaţi? V-aţi mai implica, dacă prin absurd s-ar mai produce un conflict armat peste Nistru, ca acum 19 ani?

Grupul nostru a fost arestat pe motive politice, până la începerea diferendului transnistrean. În calitate de membri ai Frontului Popular, am fost activi în toate acţiunile de apărare a şcolilor de limba română de peste Nistru, în general, în Mişcarea de Eliberare Naţională. Dacă s-ar reîntoarce timpurile, cu siguranţă, am face acelaşi lucru. În prezent, sunt persona non grata la Tiraspol şi nu mă pot deplasa în zona noastră nistreană. Nu s-au schimbat mult lucrurile nici la Chişinău.

– Cum apreciaţi mişcarea părţii moldovene în rezolvarea conflictului transnistrean?

Nu avansăm în acest proces. Forfota intereselor economice şi politice stă ascunsă la subsolul rundelor de negocieri.

– Cine e vinovat de această stagnare?

RM e cea mai mare vinovată, pentru că nu e suficient de insistentă, precum au fost balticii în situaţii similare. Ei au dat alarma la forurile internaţionale în permanenţă, până au scăpat de „râia” aceasta. Poate şi la noi se lucrează pe alocuri, dar nu se văd rezultatele părţii moldave în rezolvarea problemei transnistrene. Au făcut paşi mici în această direcţie. Nu au implicat marile puteri cât ar fi necesar. Cel puţin, nu se mediatizează atât cât ar trebui această chestiune. Nu avem forţe politice capabile să ne apere interesele cum ar trebui şi acest punct slab al nostru este exploatat de Rusia. Câţi lideri politici au alergat şi mai aleargă la Moscova?

„În RM, sunt simpatizant al PL-ului, iar peste Prut, al PDL-ului”

– Ilie Ilaşcu a declarat nu o singură dată că RM a fost condusă mereu de trădători. Dvs. ce părere aveţi?

Repet: orice popor are conducătorii pe care îi merită. Cu regret, asistăm mereu la jocurile de interese ale celor de sus, pe care nu ştiu cum o să şi le rezolve fiecare în parte. Ei nu fac nimic pentru popor.

– V-a cerut măcar un partid politic de la noi să aderaţi la activităţile sale, în calitate de membru de rând sau deţinând o funcţie importantă?

Am avut oferte din partea unor partide, pe care prefer să nu le numesc. Am decis să rămân într-o parte. În primii ani de după eliberare, am vrut să-mi mai revin şi, după asta, studiind linia formaţiunilor simpatizate de mine, care m-au dezgustat, nu am vrut să ader la niciuna dintre ele.

– Deci, v-aţi retras din viaţa publică. Şi Ilie Ilaşcu a procedat la fel. De ce dorm leii? Nu vă plictisiţi, Dvs., un om atât de activ?

Am rămas dezamăgiţi cu toţii de ce se întâmplă pe scena politică. Leii dorm, pirotesc, speră că nu pe mult timp. Aşteptăm vremuri mai bune. Poate prindem nişte momente istorice mult aşteptate. Nu am fost un om politic, ca să duc dorul unei vieţi politice palpitante. Am fost închis pe motive politice. Eram un muncitor simplu. Au fost nişte coincidenţe de idei. Să nu credeţi că am lăsat aripile în jos, căci nu mai acceptam acest interviu.

– Şi partidele politice din România nu au încercat să vă atragă de partea lor, să vă propună nişte activităţi?

Nu am vrut să mă avânt în nicio mişcare politică, nici peste Prut. În RM, sunt simpatizant al PL-ului, iar peste Prut, al PDL-ului.

– Vreo instituţie v-a propus o funcţie, un sprijin Dvs. şi familiei Dvs.? Cum vă descurcaţi în sărăcia noastră?

Nu am cerut funcţii nici în România şi nici în RM, de fapt nimeni nu mi le-a oferit. M-am bucurat de susţinere din partea multor politicieni români. Unii spun că e puţină, eu cred că-i bună. M-a bucurat mult gestul consilierului de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, cu ocazia Sărbătorii Unirii din 27 martie, care ne-a facilitat o călătorie în SUA, unde am avut întâlniri de suflet cu diaspora românească, unde am avut pelerinaje la bisericile românilor.

În RM, până a veni Alianţa pentru Integrare Europeană la putere, nu am avut niciun sprijin. Ex-preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, ne-a conferit Ordinul Republicii. Ulterior, am mai obţinut un adaos la pensie. În ceea ce priveşte sărăcia, nu-mi plac oamenii care se plâng. Ştiţi care e diferenţa dintre un optimist şi un pesimist? Primul zice: „Frate, nu mai am putere, mă spânzur”, iar celălalt îi răspunde: „Lasă, frate, că o să fie şi mai rău!”.

„Eu nu-l vreau pe Lupu preşedinte al RM”

– Sunteţi extrem de reticent faţă de viaţa politică din Chişinău. Care ar fi miezul problemelor ce vă deranjează?

Prezenţa oamenilor fostului regim. Ei au fost piedica principală în realizarea obiectivelor noastre esenţiale. Ei mereu s-au deghizat, s-au infiltrat. Nici Alianţa, care m-a decepţionat, nu a schimbat prea mult lucrurile. Dacă se mai întorc comuniştii la putere, probabil, voi pleca din RM. Este regretabil că din PLDM au plecat Călin Vieru, Alexandru Tănase şi Vitalie Nagacevschi, care ne-au apărat cauza noastră la CEDO.

Menţin relaţii cu toţi – şi cu Iurie Roşca, şi cu Sergiu Mocanu, care a fost consilierul lui Voronin, şi cu mulţi alţii. Ne vedem, ne salutăm, nu pot da cu piatra în capul nimănui, chiar dacă nu sunt mulţumit de multe câte se întâmplă. Dacă Klimenko zice că se află în RM în deplasare de lungă durată şi că noi am fi terorişti, eu ce, să mă pun în poară cu el? Nu vreau să-l contrazic nici pe Lupu, care a declarat la Radio „Eho Moskvî” că suntem terorişti, atunci când ne-a dat Ghimpu „Ordinul Republicii”. V-o spun pe şleau: eu nu-l doresc pe Lupu preşedinte. Nu cred că nu avem oameni deştepţi, suficient de pregătiţi care să deţină funcţia de preşedinte al RM. Din păcate, pe majoritatea îi ia „valul”, sunt la început oameni cumsecade până la un moment dat şi apoi deraiază. Problema e la noi, şi nu la alolingvi. Noi trebuie să decidem, şi nu un Babenko de la Universitatea Slavonă sau unii găgăuzi. Să spunem odată lucrurilor pe nume.

„Ilie Ilaşcu a fost minţit…”

– Grupul Ilaşcu a rămas la fel de unit? Foştii deţinuţi de la Tiraspol menţin legăturile de prietenie?

Cu Andrei Ivanţoc şi cu Tudor Popa ne vedem des. Cu Ilie Ilaşcu nu ne mai întâlnim, că e departe. Ne pare rău că s-a „supărat” pe noi şi nu mai dă pe la Chişinău, dar noi îl iubim în continuare ca pe un frate de suferinţă, chiar dacă uneori avem opinii diferite asupra realităţilor politice. Am mâncat aceleaşi „lături” împreună. Nu are Voronin niciun merit în eliberarea lui Ilaşcu. Când a fost el primul eliberat din puşcăria de la Tiraspol, ne-am bucurat mult, în ideea că vom ieşi rapid şi noi în libertate. Ilie a făcut tot ce-a putut ca să ne ajute, în condiţiile în care regimul comunist de aici l-a forţat să plece. La Bucureşti i se spunea una, la Chişinău, alta. În momentul eliberării sale, Ilaşcu a declarat că nu pleacă nicăieri până nu vom fi şi noi eliberaţi. Regimul lui Voronin i-a pus condiţia că dacă nu pleacă la Bucureşti, noi vom rămâne la închisoare. A fost minţit, până la urmă.

– Ce mesaj aveţi pentru toţi cei care au luptat pentru Independenţa RM şi pentru care aceasta este o valoare naţională?

Să fie optimişti, pentru că avem unele evoluţii notabile în aceşti 20 de ani, chiar dacă latente şi, cineva dintre noi poate va ajunge să vadă timpuri mai bune.

Ilie Ilaşcu, patriot român:

„Mi-e silă… de anturajul ,,democratic” de la Chişinău”

Solicitat să ne acorde un interviu în ajunul aniversării a 20-a de la proclamarea Independenţei RM, Ilie Ilaşcu ne-a răspuns: „De o bucată de vreme, am încetat de a-mi mai exprima opiniile cu privire la unele teme din viaţa RM. Pricina – mi-e silă… de anturajul ,,democratic” de la Chişinău. Nu s-a schimbat nimic în aceşti ani. Toţi foştii sunt acum la putere, ba şi urmaşii lor… Îmi pare rău de anii pierduţi în zadar prin puşcării.

În mai 2009, senatorul Iulian Urban a depus la Senatul României, împreună cu senatorul Viorel Badea, o Propunere legislativă privind declararea lui Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa drept „eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti“. La 2 noiembrie 2009, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi din Senat – prin semnatura UDMR-istului Gyorgy Frunda -, a respins proiectul de lege în cauză. Iar mult promisele apartamente pentru cei trei luptători întârzie să fie oferite.

Angelina Olaru / Jurnal de Chisinau

Cititi si UNGURII, PSD-ISTII SI PNL-ISTII i-au aruncat din nou pe eroii basarabeni Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc in temnitele de la Tiraspol-DOC