Cunosc mulţi scriitori de vârsta mea. Cu toţii am scos cărţi, ne-am făcut reclamă fiecare cum am putut ori am ştiut mai bine.

Vrem să fim băgaţi în seamă acum – la gunoi cu vechile cetăţi bătrâne. NOI suntem cei mari şi tari în literatură. E vremea să se schimbe responsabilităţile – e vremea să luăm pe umerii noştri experimentaţi egofobiile înaintaşilor (unii dintre ei trăiesc încă), e vremea să acaparăm redacţiile revistelor literare “consacrate”, e vremea să fim noi ambasadori prin nu ştiu ce ţări, e vremea să ne înfruptăm şi noi din ciolanul din care au ronţăit atâţia ani – atâţia înaintaşi mai deştepţi care n-au ieşit în ’89 să fie împuşcaţi.

Ce vrem noi, de fapt? De ce scriem cărţi despre sex, crimă, drog ori sinucidere? Pentru noi George Sand e un autor de pe vremea bunicilor, depăşit. Noi suntem rezultanta unei ecuaţii pe care n-aţi ştiut s-o rezolvaţi. Noi scriem despre senzaţiile tari ale noului mileniu, noi trecem cu buldozerele viselor noastre despre glorie peste oricine ni se opune. Vom lua puterea literară curând, e doar o chestiune de timp, şi acesta – limitat – că n-avem timp.

Acest fascinant efort de-a schimba şefia literaturii române înainte de termen mă distrează. Şefii de acum ştiu că vor fi lapidaţi (şi chiar sunt) de cei care vin din urmă. Interesant este că „cei care vin din urmă” nu văd glonţul care abia aşteaptă să fie tras exact în ei, atunci când alţii vor vrea să fie „primii”. Cine vrea să distrugă U.S.R.? Eu cred că niciun scriitor de bun simţ nu vrea; trebuie schimbată conducerea, se strigă. OK, să se schimbe. Să dispară neaveniţii din U.S.R. – se ţipă. Să dispară, zic eu. Să avem şi noi acces la fondurile Ministerului Culturii (şi ale altor ministere), să mergem şi noi la diverse „consfătuiri” scriitoriceşti în alte ţări – se spune în şoaptă în cercurile celor ce se declară „revoltaţi”. Personal, sunt de acord, dar cine să mă audă pe mine?

Nu pot zice nimic „avizat”, că nu sunt membru U.S.R., ceea ce poate părea ciudat pentru „o parte a presei” care  a zis că sunt. Dar cum să dispar din centrul acestor evenimente? Din preajma acestor băbuţe gălăgioase care mereu vor găsi ceva de bârfit peste gardul ce le separă? Nu pot rata acest spectacol, nu-mi permit (neavând televizor, radio şi necumpărând ziare) absenţa, cu ce mi-aş umple timpul?

Ah, ce-mi place să fiu SINGUR!