Sa vina asanatorii!
de Vladimir Tismaneanu
Mult timp am crezut ca victoria cea mai importanta obtinuta in urma caderii comunismului a fost libertatea presei. Nimic nu detesta regimul mai mult decat gandirea libera. Un text al lui Lenin se intitula rau-prevestitor: “Despre presa de partid si literatura de partid”. Pentru bolsevici, partinitatea, adica partizanatul, acceptarea oarba a “liniei partidului”, prima asupra oricarei inclinatii catre obiectivitate. A fi tendentios de dragul cauzei era privit drept un merit, o reala virtute. “Iubesti poporul?” intreba maniacal politrucul Traian Selmaru in anii 50 si adauga ritos: “Daca iubesti poporul, vei sti cum sa scrii”. Noua partinitate cere ura pentru proiectele legate de Traian Basescu, orice ar spune, orice ar face acesta, dincolo de argumente empirice, prin mistificari, distorsiuni, imprecatii, interjectii si incantatii. Aici nu este vorba de un personaj politic, deci unul fatalmente failibil, ci de ostilitatea fata de o viziune de renovare a spatiului public si a societatii romanesti in genere. Cine nu participa la ritualurile de infierare este catalogat imediat drept…
Cele patru reguli de supravietuire in comunism, suna un banc faimos, erau: 1. Nu gandi. 2. Daca gandesti, nu vorbi; 3. Daca gandesti si vorbesti, nu scrie; 4. Daca gandesti, vorbesti si scrii, sa nu fii surprins… Ei bine, ultimii ani m-au facut sa ma intreb cum a fost posibila metamorfozarea unei prese vibrante, cu profesionisti reali, multi trecuti prin stagii de pregatire jurnalistica in Occident, in negatia a ceea ce-ar trebui sa fie un ziarist onest. Ma voi opune intotdeauna oricarei ingradiri a libertatii de expresie, voi lupta pana la capatul zilelor mele pentru acest drept si pentru celelate libertati castigate cu atatea sacrificii. Dar nu pot sa nu remarc cum, in Romania, controlul quasi-monopolist al unor trusturi de presa asupra mijloacelor de informare a avut efecte perverse. Eram in tara in iulie, urmaream emisiuni pe canalele dominante private si ma intrebam unde s-a refugiat simtul rusinii? Cum este posibil ca oameni pe care ii cunosc de ani de zile sa se preteze la asemenea mascarade sinistre? Este ceea ce numim, Mircea Mihaies si cu mine, in volumul nostru aparut la Curtea Veche (“O tranzitie mai lunga decat veacul, Romania dupa Ceausescu”) orbirea voluntara.
Ca si Mircea Cartarescu, cred ca aceste campanii isterizante au avut ca principal scop, dar si ca efect, amutirea vocilor critice la adresa coruptiei, a mostenirilor securisto-comuniste, bagatelizarea si denigrarea optiunilor pro-occidentale si pe linia statului de drept. S-a nascocit o expresie stigmatizanta, “intelectualii lui Basescu” pentru a-i prezenta pe cei care au refuzat si refuza inregimentarea pro-USL (mai devreme pro-PNL si pro-PSD) drept inamici publici. Autonomia de gandire a fost si este defaimata drept servitute, obedienta, lichelism, pupinism, sinecurism etc
S-a organizat in chip sistematic ceea ce Dan Tapalaga numeste bulversarea valorilor. A fi decent, a te exprima onest, a verifica informatiile prin cel putin doua surse, toate aceste minime, dar indispensabile imperative ale unui jurnalism decent, au ajuns sa fie privite drept aberatii. Insultarea intelectualilor a devenit un fel de sport favorit pe diversele canale media, nemaivorbind de mizeriile proferate pe varii forumuri (cititi unele din reactiile pestilentiale la articolul din EvZ). Te-ai astepta ca organizatii specializate in asanarea vietii publice sa reactioneze cu promptitudine. Din pacate, chiar pe site-ul uneia dintre acestea am citit informatii suprarealiste despre un volum academic publicat in SUA. Am incercat sa raspund, am trimis mesaje printr-un cunoscut ziarist, tacere totala. In chip ironic, am obtinut de la “Realitatea” ceea ce nu pot obtine din zone pe care le consider apropiate ca valori. Pe scurt, daca ai fost taxat drept “intelectual al lui Basescu”, se poate spune despre tine absolut orice. Contextul nu mai conteaza, cuvintele iti sunt rastalmacite, desfigurate, intoarse pe dos. Sudalma cea mai josnica este considerata mod de adresare legitim. Numele iti este schilodit. Biografia iti este siluita.
Un fost general de securitate, Aurel Rogojan, azi pensionar SRI, ultimul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, el insusi ultimul sef al Securitatii, publica o carte in care se spun enormitati si se profereaza calomnii despre Horia Patapievici si despre mine. In cazul lui H.-R. Patapievici, este calcat in picioare numele parintelui sau. Se sugereaza ca amandoi am fi agenti ai unor puteri straine. Despre mine, pornind de la o fisa publicata candva de Mihai Pelin, se brodeaza scenarii rocambolesti. Evident, autorul n-a avut acces la sutele de pagini din dosarul meu, dar isi permite sa speculeze cu deplina rea-vointa scornind tot felul de aiureli. Cartea nu apare sub egida lui Vadim, ci la editura “Compania” condusa de Petru Romosan si Adina Keneres. N-am vazut pana acum vreo analiza in paginile revistelor culturale si politice care sa demonteze aceste mistificari aparute la o editura socotita respectabila. Sub ochii nostri, discursul vadimist a migrat spre centrul vietii culturale, iar observatorii culturii romanesti tac. Alt exemplu: Ioan Scurtu, istoric oficial al sistemului Iliescu, candva consiler al fostului presedinte, scrie ca as impartasi cu Mihail Roller aceeasi “fibra spirituala” (!?). I se raspunde in vreun fel? Tacere sepulcrala. Analogia cu fostul satrap al istoriei romanesti este aberanta: niciuna din cartile mele, de autor ori coordonata, nu este lectura obligatorie, “manual unic” etc Daca nu ma insel, “Raportul Final” figura prin 2009 in bibliografia cursului tinut de profesorul Dinu C. Giurescu la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti. Dl Giurescu a criticat unele teze din Raport, dar nu a afirmat niciodata lucruri precum cele proferate de Ioan Scurtu si amicii sai. Nu eu, ci dl Scurtu a domnit ani de zile peste Arhivele Nationale ale Romaniei, facand tot posibilul sa impiedice accesul tinerilor cercetatori sub cele mai nastrusnice pretexte. Ce-ar urma sa spun eu, ca dl Scurtu este plamadit din aceeasi “fibra spirituala” cu Musat si Ardeleanu, pontifii istoriografiei sub Ceausescu? Sa-mi folosesc imaginatia comparativa pentru a scrie despre o noua Constanta Craciun a Romaniei? Din pacate, in locul unor normale reactii morale la atatea ofense aduse adevarului si bunului-simt, ti se servesc poveti intelepte gen “Cine seamana vant, culege furtuna”. Insinuarea este privita ca sofisticare, calomnia drept acuratete, limbajul trivial drept franchete, iar inventarea de citate drept eruditie academica. (VT)
Sursa: Tismaneanu.wordpress.com
