Articol publicat din solidaritate cu jurnalistul basarabean Sergiu Praporscic, urmarit in Justitie de magnatul ASCOM Group, multimiliardarul Anatol StatiCine este Anatol Şalaru?
Liberalii lui Ghimpu nu scapă nicio ocazie în acest scrutin ca să-l prezinte pe Anatol Şalaru, locul trei în lista electorală a PL – in prezent, ministrul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor – drept „fondatorul mişcării de renaştere naţională”. Chiar însuşi Şalaru nu se sinchiseşte să se recomande astfel, crezând că merită pe deplin această titulatură pentru simplul fapt că, în anii în care a luat avânt mişcarea de renaştere naţională, acesta s-a implicat în anumite activităţi culturale, dar nu şi politice, punându-se la adăpost, în felul acesta, de eventualele represiuni din partea autorităţilor sovietice de atunci.
Cei mai în vârstă ştiu foarte bine că Şalaru se ferea ca dracul de tămâie să participe la vreo acţiune de protest neautorizată, lupta lui cu regimul nu a mers mai departe de organizarea şedinţelor Cenaclului „Alexei Mateevici” la care participanţii recitau cuminţi poezii şi cântau cântece.
Opinia publică cunoaşte însă foarte puţin, dacă nu chiar aproape nimic, care au fost de fapt „îndeletnicirile” lui Şalaru, despre relaţiile lui cu clanul oligarhic al multimilionarului Anatol Stati, cu puternice relaţii în lumea interlopă, securitatea ceauşistă şi KGB. Anume acest aspect vom încerca să-l clarificăm în această investigaţie jurnalistică, pornind de la un caz concret care a fost elucidat pe larg în presa timpului de la Bucureşti. Vă asigurăm că această filă din biografia obscură a lui Şalaru este mult mai captivantă decât cântatul la drâmbă în cadrul şedinţelor Cenaclului „Mateevici”.
Prietenia de nezdruncinat dintre multimiliardarul Stati şi „fondatorul” mişcării de “renaştere naţională”, Şalaru
În 1992, Anatol Şalaru era membru al Parlamentului tânărului stat Republica Moldova. În funcţia de prim-ministru se afla atunci Valeriu Muravschi, care, imediat după încetarea focului din războiul de la Nistru, este debarcat de forţele revanşarde ale comuniştilor sovietici din Parlament, care reuşesc să preia puterea. În locul lui Muravschi este instalat în funcţia de prim-ministru, şi cu concursul votului unor trădători, între care şi al lui Anatol Şalaru, Andrei Sangheli, un românofob înverşunat şi o slugă credincioasă a Moscovei. De menţionat că, odată cu aducerea lui Sangheli în fruntea Executivului, s-a instaurat şi neagra perioadă de guvernare agrariană, marcată de corupţie, incompetenţă şi incapacitate crasă de administrare.
În 1994 au loc alegeri parlamentare şi, cu această ocazie, deja prosperul businessman Anatol Stati fondează (împreună cu Anatol Şalaru) propria formaţiune politică cu care speră să câştige alegerile – Partidul Reformei. Anatol Şalaru, care, între timp, devenise şi finul de cununie al lui Stati şi vicepreşedinte ASCOM, este numit preşedinte de partid, oligarhul Stati preferând să rămână în umbră. Stati a investit în campania electorală sume financiare exorbitante pentru acea vreme. În doar câteva zile, pe piaţa mediatică au apărut două ziare noi: „Observatorul de Chişinău” şi „Dnevnoi Expres”, puse în serviciul Partidului Reformei, la care au fost racolaţi cei mai buni jurnalişti din acea perioadă. Chişinăuienii care au urmărit alegerile din 1994 îşi aduc aminte cum cei angajaţi în campania electorală de PR descărcau direct pe trotuar, din camioane şi microbuze, tone de ziare electorale şi materiale propagandistice care erau distribuite trecătorilor – un lux pe care atunci, probabil, toate celelalte partide, luate laolaltă, nu şi-l puteau permite. Partidul Reformei avea şi nişte sedii luxoase, primul a fost amplasat la etajul 14 la „Moldova-Tur”, al cărui director era Nicolae Cernomaz, iar ulterior – la Centrul de tineret, al cărui şef era Mihai Camerzan. Cu toate acestea, în pofida sumelor enorme investite, formaţiunea politică a lui Stati şi Şalaru a înregistrat în scrutinul din 1994 un rezultat jalnic – mai puţin de 4 la sută, nereuşind să treacă pragul electoral.
Aşadar, Stati şi Şalaru au suferit un eşec total în politică, în schimb în business lucrurile au mers strună.
La recomandarea lui Cernomaz, Stati îl numeşte pe Vasile Ursu vicepreşedinte al ASCOM, care, în timpul bolii primului primar al municipiului Chişinău, Nicolae Costin, a exercitat funcţia de primar, iar mai apoi a fost şi pretor al sectorului Râşcani. Odată cu numirea lui Ursu în funcţia de vicepreşedinte ASCOM, întreprinderea a recurs la procurarea la preţuri derizorii a imobilelor şi terenurilor din oraşul Chişinău şi suburbii, pe care le-a gajat la preţuri exorbitante la băncile Bankoop-Chişinău şi Mobiasbancă. Cu banii obţinuţi (suma totală nu o cunoaştem, dar se pare că era una impresionantă), ASCOM, împreună cu o firmă spaniolă, anume KELME, a reutilat fabrica de încălţăminte din oraşul Orhei, fondând întreprinderea mixtă ASCOM-KELME. Surse avizate susţin că partea spaniolă a fost contactată în vederea constituirii acestui parteneriat de către şeful de la “Moldova-Tur”, Nicolae Cernomaz. În perioada 1995-1996, noul primar al municipiului Chişinău, Serafim Urechean, a dispus efectuarea unei cercetări asupra cazurilor de înstrăinare ilicită a terenurilor şi imobilelor din Chişinău, însă la intervenţia lui Nicolae Andronic şi Nicolae Cernomaz, cercetarea a fost sistată. Tot lui Cernomaz, Stati îi datorează pătrunderea ASCOM-ului în Turkmenistan, dar şi relaţiilor personale ale preşedintelui de atunci Mircea Snegur cu turkmenbaşi-ul din acea perioadă – Saparmurat Niazov.
În 1996, Întreprinderea Mixtă ASCOM-KELME dă faliment şi în 1997, la intervenţia lui Cernomaz, prim-ministrul Ion Ciubuc răscumpără datoriile ASCOM faţă de KELME, trecând fabrica de la Orhei, estimată la un milion de dolari, în subordinea statului.
În 1996, Stati a fost implicat într-un scandal de spionaj industrial în favoarea Rusiei şi în detrimentul României. Pentru că ASCOM nu deţinea suficiente capacităţi pentru a opera contractele realizate în Turkmenistan, reprezentanţii ASCOM au contractat administraţia producătorului român de utilaje petroliere, Societatea comercială „UPETROM – 1 MAI SA” Ploieşti, cu care au început negocierile în vederea transformării UPETROM în subcontractor. Deşi în acel moment nu exista decât intenţia constituirii unei societăţi mixte, pe data de 2 mai 1996, o delegaţie UPETROM a plecat în Turkmenistan, neavând nicio atribuţie clară din partea instituţiei. Nu exista niciun contract între ASCOM şi UPETROM privind constituirea unui grup de specialişti şi deplasarea acestuia în Kazahstan. Recrutarea membrilor delegaţiei a fost efectuată de către inginerul român Nicolae Tomescu, fost şef de secţie la UPETROM, angajat de Anatol Stati la ASCOM şi retribuit de către acesta cu 4000 de mărci germane.
Delegaţia nu a ajuns însă la destinaţie. Pe 2 mai 2006, la ora 10.30 dimineaţa, ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, ai Poliţiei de Frontieră şi vameşi reţin delegaţia UPETROM asupra căreia au găsit un set de documente tehnice ce proveneau de la Compartimentul Birou Documente Secrete al unităţii respective. Documentaţia găsită asupra membrilor delegaţiei nu corespundea cu lista înaintată anterior organelor vamale. Grupul de specialişti se pregătea să se îmbarce pe o cursă charter Chişinău–Aşhabad, iar documentele furate de la UPETROM, conform cercetării începute imediat de Parchetul Ploieşti, urmau să fie predate Grupului industrial-financiar ASCOM SA cu sediul la Chişinău. Conform aceloraşi investigaţii, documentele ce trebuiau să fie preluate de către Anatol Stati urmau să fie transmise contra bani firmei URALMAŞ din Federaţia Rusă, principalul concurent al firmei române UPETROM.
Despre scandalul diplomatic izbucnit în urma acestei tentative de furt a informaţiilor industriale secrete a scris pe larg cotidianul bucureştean „Evenimentul Zilei” în câteva numere din luna mai şi octombrie 1996.
Şalaru şi mita de 200 000 de dolari
Ca urmare a celor întâmplate, generalul Serviciului de Informaţii Externe Ioan Talpeş a ordonat sistarea tuturor legăturilor PETROM şi UPETROM cu ASCOM, ceea ce şi s-a întâmplat un an mai târziu. Potrivit unor surse independente, Anatol Stati a reuşit să evite cercetarea şi condamnarea penală în România datorită intervenţiilor lui Nicolae Cernomaz, care a apelat la ajutorul unor cercuri influente de afaceri din Federaţia Rusă şi ale lui Vladimir Dobre, care a recurs la sprijinul unor cercuri de afaceri româneşti. Înţelegerea a avut loc şi Stati a ieşit basma curată şi pentru faptul că, în acea perioadă, LUKOIL urma să-şi deschidă o reprezentanţă în România. Potrivit aceloraşi surse independente şi bine informate, dar care au solicitat anonimatul, muşamalizarea acestui caz l-ar fi costat pe Stati 200 000 de dolari, banii fiind transmişi de chiar adjunctul său şi finul său de cununie Anatol Şalaru, care i-ar fi dat 100 000 de dolari lui Cernomaz şi tot atât lui Dobre.
Acesta este doar un episod din filmul lung şi greu de urmărit al activităţilor obscure ale multimilionarului Anatol Stati, care, chiar de la început, a fost însoţit de finul său de cununie Anatol Şalaru. Nu încape nicio îndoială că plasarea lui Şalaru pe listele Partidului Liberal, succesorul de drept al Partidului Reformei înfiinţat de Stati, nu este deloc întâmplătoare. Ba mai mult, acest episod demonstrează clar că PL este totalmente subordonat intereselor tenebre ale oligarhului petrolier Stati.
Chiar şi la o analiză superficială a acestor date este clar că în cazul în care PL va accede în Parlament, controlul asupra grupului său parlamentar îl va exercita nu Ghimpu, care nu este decât un element decorativ, pe post de idiot util în angrenajul maşinăriei lui Anatol Stat, şi nici Dorin Chirtoacă, care nici nu va deveni deputat, ci va rămâne în funcţia de primar general al municipiului Chişinău. Controlul asupra deputaţilor PL îl va prelua acest tip învechit în rele, impostorul care s-a autointitulat fondatorul mişcării de renaştere naţională, sluga credincioasă a lui Stati – Anatol Şalaru. Cei care vor vota PL trebuie să ştie că ei, de fapt, votează pentru clanul Stati, care are puternice conexiuni în lumea interlopă şi prietenii strânse cu reprezentaţii fostei securităţi ceauşiste şi a fostului KGB sovietic. Acesta este adevărul. Cine poate să-l combată?
Vom reveni.
