Acest Miron Cozma a fost norvegianul comunistozaurului Iliescu Ion. A devastat Piata Universitatii, in ’90, Piata Victoriei si Parlamentul, in ’91, Valea Oltului, in ’99.
Cei care i-au interzis sa calce 5 ani prin Bucuresti au fost blanzi. Si au discriminat celelalte orase mari ale Romaniei. Constanta, dar si Timisoara, Brasov, Iasi, Cluj merita si ele ferite. Daca ar fi dupa mine, nu l-as lasa nici prin Lehliu sau Tecuci. Recunosc ca prin Craiova i-as da drumul putin, ca acolo i se poate infunda. Dar cel mai bine i-ar sta inchis. Nu la parnaie, ci acasa la Iliescu Ion. Sa-si aminteasca amandoi cum au distrus pe 14 – 15 iunie ’90 tot capitalul de admiratie castigat de Romania in decembrie ’89. Cum si-a permis Cozma sa participe la Ziua Marinei? Miner devii de nevoie. Marinar visezi sa ajungi. Cu mainile lui manjite de sange si lignit (mai putin de lignit, ca propagandistul a fentat si mina), Cozma a venit sa spurce dantela de faguri verzui a marii. Era insotit de un profitor al Revolutiei. Cu astia e simplu. Eroismul (daca a existat) nu se plateste. Merita recompense materiale doar mutilatii si urmasii mortilor. Dar acestia din urma numai pana la implinirea varstei de 18 ani. Si au cam sarit din ea.
Cozma, uita-te in jos, spre rame! Nu ridica ochii spre catarg, gnomule!