ASPECTE. Presă, tehnologie, morală

de Corneliu Vlad

Efemeridele de presă ale clipei provoacă mai degrabă mâhnire. Unei realităţi prea puţin confortabilă şi agreabilă, mass-media îi răspunde nu prea adecvat, dacă nu chiar penibil. Aflăm cu lux de amănunte despre isprăvile unui derbedeu de fiu de primar, dar peste jaful şi iminenta catastrofă de la Roşia Montana se trece cu lejeritate. Preiau unii, ca puiul de cuc cu ciocul căscat, în care poţi depune orice, ticăloşiile unor „nemţi” cu nume unguresc de la Deutsche Welle despre Catedrala Neamului, dar despre datoriile uitate ale Germaniei, din vremea celui de-al treilea Reich nu suflă nimeni o vorbuliţă (18,8 miliarde de euro – cu care s-ar putea ridica 626 de spitale cam intre cel mai mare spital oftalmologic din sud-estul Europei (20 milioane euro) si cel mai mare spital privat din Bucuresti (40 milioane euro), 12.530 de scoli de cel mai inalt nivel gen scoala privata Little London (1.500.000 euro), 37.600 de gradinte de top (500.000 de euro), 4700 de Universitati gen cea mai mare universitate maghiara privata din Romania – Sapienta, sponsorizata si de statul roman!, 94 de Catedrale ale Mantuirii Neamului si 18,8 cladiri de teapa Reichstag-ului – numai renovarea a costat 600.000.000 de euro iar constructia 30 de milioane marci aur – nota red). Vorba idioată a unui „analist”: despre ce vorbim?

Obedienţa în faţa sacului cu bani, a puterii politice sau oculte, a feluriţilor hrăpăreţi aborigeni ori de afară funcţionează fără greş, iar dezinformarea se lăţeşte. Şi când te gândeşti ce-ar putea face presa, ce posibilităţi tehnologice are comunicarea în masă de câteva decenii!

Întrucât mă apropii, tacticos sau iresponsabil, de o vârstă care pe vremuri mi se părea nu venerabilă ci de-a dreptul matusalemică, de neatins, iar aproape jumătate de secol am făcut gazetărie, şi numai asta, e poate momentul să privesc, măcar din când în când, la lumea presei şi nu atât la oamenii ei minunaţi sau nu prea, ca să parafrazez un titlu de film american.

Reiau, de fapt, o remarcă făcută de preşedintele unei societăţi britanice de televiziune, Adam Crozier, la o conferinţă pusă la cale de ziarul „Guardian” sub genericul inspirat şi incitant „Changing Media Summit”. La nivelul cel mai înalt al jurnalisticii de azi n-am să mă refer, nu-i momentul să-l definesc, dar că presa e în schimbări răvăşitoare, e într-o adevărată revoluţie, nimeni nu poate tăgădui, oricine constată.

Amintea Adam Crozier că în urmă cu 20 de ani nu exista Web. Acum zece ani nu se ştia de Facebook. Iar în urmă cu cinci ani nu exista Twitter. Revoluţia numerică a jurnalismului galopează frenetic şi nu pare să-şi fi oprit iureşul. Tehnologic, presa de până acum vreo două decenii părea să fi rămas esenţialmente cam aceeaşi de pe vremea lui Gutenberg sau a vechilor chinezi – cu litere de plimb, ludlowuri, vingalacuri, spalturi şi „perii”, cuvinte devenite peste noapte arhaisme. Tehnologic, da, saltul este spectaculos. Dar calitativ, dar moralmente? Este „mai bună” presa de azi, înzestrată cu scule electronice în stare de performanţe pe care ne străduim din răsputeri să ni le însuşim şi să le folosim la ce pot face ele?

Relatăm instantaneu din orice ungher al globului despre orice taifunuri, funduleţe sau ciudăţenii, dar despre Roşia Montana sau datoria Germaniei mai nimic. Facem exegeze pe gaura din pantoful slujbaşului de la FMI, iar el poate că de fapt chiar asta urmăreşte, dar nu ne întrebăm serios de ce ne îndatorăm peste poate, în ce condiţii şi pe ce se duc banii cu care ne-am împovărat pe ani de zile.

Ba, şi mai grav, tehnologia tot mai sofisticată înlesneşte şi o mistificare mult mai sofisticată. O lume întreagă a urmărit la televizor în direct desantul omului pe Lună. Ne-am euforizat cu toţii, am intrat în transă şi abia într-un târziu a apărut întrebarea: o fi păşit oare Armstrong sau nu? Presa lumii – scrisă, vorbită, văzută – se străduieşte cu ferbrilitate să facă faţă acestui tsunami digital care o obligă să fie la înălţimea momentului.  Suntem într-un fel ca “găina de Renaştere” de care vorbea G. Călinescu, găina care depune ouă în mai multe cuiburi şi aleargă de la unul la altul, în perioada clocitului, fără a izbuti să le încălzească îndeajuns pe niciunul.

Sfidarea, însă, spuneam, nu e doar una tehnologică, este şi una de ordin moral. Dacă totul este cu putinţă ca tehnică, nu totul e permis ca atitudine, ca angajare, ca misiune de ziarist, până la urmă. Dezinvoltura comunicării nu înseamnă şi dezinvoltură a mesajului, nu însemna laxism moral. Abolirea cenzurii din vremea comunistă a deschis calea spre sinceritate, adevăr şi probitate, dar mergem oare aşa cum s-ar cuveni, ziarişti, şefi de redacţii şi patroni de presă, pe o asemenea cale? Spunea Zbigniew Brzezinski, apropos de progres şi depolitică: “Din nefericire, acest progres al civilizaţiei nu s-a realizat şi la nivel moral, politica reprezentând cel mai mare eşec al secolului XX.” Ce-i valabil pentru politică este, din păcate, valabil şi pentru presa de toate felurile. (Amos News)

3 august 2011