Filat „are mandat” şi garanţii germane pentru acţiunile sale de realizare a planului convenit de Berlin şi Moscova pentru federalizarea Republicii Moldova şi, în definitiv, pentru menţinerea ei, ca satelit, pe orbita Kremlinului. Miza reală pentru care i s-a dat lui Filat acest „mandat” extern o constituie, oricum ai da, însuşi destinul de mai departe al Republicii Moldova. Astfel se explică faptul că Filat este persona grata atât la Tiraspol, cât şi la Berlin. Baletul său din ultimele zece luni cu Smirnov şi Voronin, iar mai nou şi cu Dodon, nu sunt decât o proiectare la scară mică a marilor jocuri de putere ale nemţilor şi ruşilor. În rest, toate declaraţiile, combinaţiile şi manevrele lui Filat pe scena politică internă, precum şi conflictul său de putere cu Lupu, Plahotniuc şi Ghimpu, dau expresie unor interese locale de natură economică. Ceea ce a reuşit Filat este că a compatibilizat interesele geopolitice externe (în special, ruso-germane) cu propriile sale interese de menţinere la putere şi de creştere continuă a veniturilor sale ca om de afaceri. Metodele la care recurge Filat pot da eficienţă doar dacă au la bază sofisme clasice, adică dacă apelează la problematica reală, propunând soluţii corecte de principiu, chiar dacă aceste soluţii corecte nu sunt aplicabile în condiţiile actualei configuraţii politice. Este exact ca în aritmetică: una scrii (spui) şi alta ai în minte. Totodată, declaraţia demonstrează că Filat îl contrazice chiar pe Filat. Vom arăta mai jos cum anume şi în ce măsură, pentru a vedea gradul de contradictorialitate dintre vorbele şi faptele lui Filat.

Să urmărim pe scurt cum s-a derulat aplicarea planului lui Filat. Acesta ia în calcul posibilitatea să-şi prezinte demisia, după cum a declarat el însuşi acum mai bine de o săptămână. Declaraţia a venit pe fundalul unor „consultări” cu reprezentanţii diverselor segmente sociale şi categorii profesionale, de la sindicate şi patronate, la culte religioase, societatea civilă şi unele partide politice.

Aşa cum scriam şi în numărul trecut al publicaţiei noastre, Filat a dorit „consultările” cu tot felul de lume ca eşafodaj pentru adevăratele consultări cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. Luni, 11 iulie, Vladimir Filat s-a întâlnit cu Vladimir Voronin, cu care a discutat între patru ochi, în spatele uşilor închise. În aceeaşi zi, preşedintele PLDM a discutat telefonic de câteva ori şi cu Igor Dodon, alt reprezentant de vârf al PCRM. Şi Filat, şi Voronin, şi Dodon au fost mai mult decât zgârciţi în a da declaraţii sau a face comentarii pe marginea consultărilor pe care le-au purtat departe de ochii şi urechile opiniei publice. Şeful Serviciului de presă al Guvernului a promis că premierul îşi ia o pauză de 24 de ore până când va da prima declaraţie despre consultările sale cu PCRM. În seara zilei de marţi, 12 iulie, a urmat declaraţia oficială a lui Filat. O declaraţie încheiată la toţi nasturii, bazată pe probleme reale, grave şi stringente, dar sofistică prin excelenţă ca manieră de prezentare, întrucât nu oferă soluţii aplicabile. Adică, totul e bine în teorie, dar nerealizabil în practică. În mod obişnuit, o asemenea declaraţie trebuia făcută şi asumată în numele AIE, nu doar a PLDM. Miercuri, 13 iulie, a urmat conferinţa de presă a lui Vladimir Voronin, care a consunat, în parte, cu cele declarate de Filat.

Să trecem în revistă tezele de bază din declaraţia capului PLDM. Ce propune acesta în principal? Câteva lucruri clare, pe care este greu sau imposibil să le răstorni: 1) evitarea alegerilor parlamentare anticipate, văzute ca o catastrofă; 2) modificarea consensuală a Constituţiei, ca formă de eliminare a impedimentelor legale pentru alegerea şefului statului; 3) alegerea consensuală a Preşedintelui republicii în persoana unei figuri neutre politic; 4) responsabilizarea membrilor Cabinetului de Miniştri; 5) desfiinţarea Prezidiului Guvernului; 6) depolitizarea organelor de drept şi a justiţiei; 7) renunţarea la anticomunismul de paradă. Toate aceste teze merită a fi dezghiocate şi comentate. Le vom lua pe rând.

Evitarea alegerilor anticipate. În ultimii doi ani, Republica Moldova a trecut prin caruselul a trei scrutine parlamentare (5 aprilie 2009, 29 iulie 2009, 28 noiembrie 2010) şi a unui referendum eşuat (5 septembrie 2010). Aceste exerciţii democratice ne-au costat circa 160 de milioane de lei de la Bugetul de Stat, fără a produce efecte politice de substanţă şi pozitive. Mobilul pentru respectiva gimnastică democratică costisitoare a derivat din „revoluţia de la 7 aprilie 2009” şi scopurile ei declarate, dar, mai ales, din cele nemărturisite. Vorbim de costuri, pentru că celor 160 de milioane de lei trebuie să le adăugăm circa 1 miliard de lei, mărimea pagubelor aduse proprietăţii publice ca urmare a devastării, incendierii şi jefuirii clădirilor celor mai importante instituţii ale statului: Parlamentul şi Preşedinţia. Întrebarea este acum: cine suportă costurile pentru aventurile politice ale liderilor „revoluţiei de la 7 aprilie” ajunşi la guvernare? Plăteşte domnul Filat? Nu. Plătesc cei care au devastat, incendiat sau jefuit? Nu. Plătesc cei care au provocat anticipatele repetate şi referendumul lor inutil? Nu. De ce? Pentru că cinismul lui Filat şi al celor împreună cu el nu are margini, fapt pentru care ne obligă pe noi, cetăţenii de rând, să suportăm, în condiţii de criză economică şi de sărăcie extremă, aceste cheltuieli absurde. Este bine că în ultimul ceas, Filat declară că nişte noi alegeri parlamentare anticipate reprezintă „un dezastru”. Pentru a ajunge însă la această concluzie elementară şi evidentă era, oare, nevoie de atâta uzură (timp, speranţă şi bani aruncaţi în vânt)? După felul cum a vorbit Filat despre nevoia evitării anticipatelor putem admite că scopul său real ar putea fi tocmai contrar celui declarat. Coroborat cu recentele ameninţări despre o eventuală demisie a Guvernului, admitem că, de fapt, Filat doreşte să provoace anticipatele, în speranţa că-şi va consolida poziţiile în urma lor. Vom vedea ce va urma.

Modificarea Constituţiei prin consens parlamentar. Corectă idee. Aceasta invalidează aventura din 5 septembrie 2010, numită „referendum constituţional”, pe care ne-a pus-o în cârcă tocmai Filat şi compania. Modificarea Constituţiei, în partea care se referă la modul şi baremul pentru alegerea şefului statului, trebuia operată de mult. Voinţa politică a domnului Filat şi a întregii AIE a fost însă alta, diametral opusă, până acum. AIE şi Filat au călcat pe aceeaşi greblă pe care călcaseră anterior comuniştii prin insistarea încăpăţânată pe candidatura unuia şi aceluiaşi prezidenţiabil fără şanse. Singura diferenţă este că PCRM s-a cramponat de Zinaida Greceanâi, pe când AIE – de Marian Lupu. Pe fond însă – nici o diferenţă. Ostatici ai mentalităţii de baricadă, nici comuniştii nu au fost capabili de dialog cu AIE, după care nici AIE nu a fost capabilă de dialog cu PCRM. Şi carul politic este împotmolit în aceeaşi mocirlă, departe, foarte departe de interesul naţional real. Este oare cazul să mai amintim că anume PPCD a insistat de vreo doi ani încoace ca Legea fundamentală să fie modificată prin consens? Articolele lui Iurie Roşca şi Ghenadie Vaculovschi, documentele oficiale ale PPCD şi, în sfârşit, „masa rotundă” iniţiată tot de PPCD în toamna anului trecut cu participarea partidelor politice extraparlamentare, ignorată cu desăvârşire de toate cele parlamentare, pledau anume asupra modificării în mod consensual a Constituţiei? Iar fiecare articol din Constituţie era propus concret, în formula îmbunătăţită, astfel încât să se evite pentru totdeauna blocajele respective.

Alegerea prin consens a unui candidat neafiliat politic în funcţia de Preşedinte al republicii. Bineînţeles că anume aceasta este formula de care are nevoie Republica Moldova, ţinând cont de configuraţia politică a Parlamentului emanat de populaţie. Vrea să ne spună domnul Filat de ce s-a opus unei asemenea formule pe durata celor doi ani cât a guvernat? Să fie acum la mijloc doar mintea sa cea de pe urmă? Posibil. Aplicarea acestei soluţii presupune, în mod obligatoriu, capacitate de dialog, spirit realist şi rezonabil, renunţarea la confruntare şi axarea pe interesul naţional de depăşire a crizei şi de asigurare a stabilităţii politice. De altfel, tot aici amintim că PPCD propune anume această formulă de câţiva ani buni, în scris, public, prin demersuri şi argumentări teoretice, cu exemple din modelul de republică parlamentară consacrată. În plus, reducerea atribuţiilor şefului statului, necesară în mod obiectiv, ar face actorii politici de prim rang să nu mai aspire la funcţia respectivă, ci la cea de premier, de membru al Guvernului, de deputat etc. Dar surzenia, miopia şi fudulia celor „de sus” i-au făcut să treacă cu vederea şi această iniţiativă. Acum, mai nou, Filat iese cu improvizaţia de amator, el, care zice că e jurist (să înţelegem că ceva mai instruit decât Ghimpu, lucru uşor de demonstrat în raport cu mizeria profesională a ultimului), a lansat o formulă naivă, care îi ascunde obsesiile prezidenţiale, de alegere a şefului statului fără analogii în lume. Aşadar, omul zice că după două tentative de alegere a Preşedintelui, eşuate în Parlament, ar trebui să urmeze alegerea directă a şefului statului prin vot universal? Curat-murdar! Ca la noi, la nimeni! Aşa îl învaţă nemţii pe Filat? De ce nu îi bagă în cap modelul german, de pildă? Aici e toată buba. Oricum ai suci-o, nu la reducerea atribuţiilor şefului statului se gândeşte Filat, ci la concentrarea întregii puteri în mâinile acestuia, funcţia respectivă fiind jinduită fie de el însuşi, fie pregătită pentru vreun ortac de-al lui. Ion Sturza, de pildă. Putere pentru bani şi bani pentru putere, iată cercul vicios din care nu poate ieşi Filat-politicianul, că Filat-omul de stat încă nu s-a născut.

Responsabilitatea pentru actul de guvernare. Pentru că aici domnul Filat vorbeşte de funie în casa spânzuratului, trebuie să deschidem o paranteză. Pe timpul guvernului ADR, condus de Ion Sturza şi din care Vladimir Filat a făcut parte, ca ministru de Stat, între 12 martie şi 12 noiembrie 1999, PPCD a introdus oficial iniţiativa de lege cu privire la răspunderea ministerială. Acel proiect, inspirat din cadrul legislativ german, a fost avizat negativ de guvernul Sturza-Filat, zăcând şi astăzi în Parlament. Nu ni s-au dat în ultimii doi ani nici un fel de explicaţii valabile de ce guvernele Filat I şi II, grupul parlamentar al PLDM sau majoritatea AIE nu au reluat, poate chiar într-o formulă îmbunătăţită, proiectul de lege cu privire la răspunderea ministerială. Ce piedici i-au stat doi ani de zile domnului Filat ca să alinieze cadrul nostru legislativ la cel german, să zicem, în materie de răspundere ministerială? Asemenea piedici nu au existat. De aceea suntem foarte rezervaţi cu privire la sinceritatea lui Filat când enunţă de la tribuna guvernamentală acest punct din declaraţia sa. Poate un proiect de lege cu privire la răspunderea ministerială va fi aprobat de Guvernul Filat şi introdus în Parlament, în procedură de urgenţă, în zilele următoare. Bine, să o vedem dacă este aşa. Dacă însă faptul nu se va întâmpla, înseamnă că Filat face, pentru a câta oară, dovada politicianismului şi aburelii la care se dedă, deocamdată, cu oarecare succes. Aşa sau altminteri, ţara are nevoie de Legea răspunderii ministeriale. O asemenea lege ar răsturna multe lucruri prost aşezate în Republica Moldova şi le-ar pune la locul lor, într-o ordine firească, simplă şi dreaptă.

Desfiinţarea Prezidiului Guvernului. Genială soluţie! Cum de l-o fi vizitat această idee pe Filat acum, de vreme ce Prezidiul Guvernului, adică acest soi de Guvern în Guvern, a fost creat tocmai cu mâna lui şi a colegilor săi de partid şi de guvernare? Poate spune acum Filat, care s-a autodeclarat, cu modestia ce-l caracterizează, „politicianul numărul unu în Moldova”, de ce a acceptat crearea Prezidiului Guvernului cu doar 6 luni în urmă? Morala acestei întrebări retorice este: cine nu are suficiente probleme reale, şi le creează, ca să poată combate mai apoi adânc. Probabil, toată lumea este curioasă dacă Guvernul Filat va iniţia sau nu modificarea Legii cu privire la Guvern (articolele 25 şi 26) pentru desfiinţarea acestui adevărat Politbiuro brejnevian, creat de AIE 2 – atenţie! –  în ianuarie 2011. Nu era mai simplu ca Filat, decât să facă declaraţii pe un ton grav în acest subiect, să le fi prezentat presei şi opiniei publice proiectul de lege iniţiat de Guvern sau de măcar un singur deputat PLDM despre operarea de modificări la Legea cu privire la Guvern? Ca să nu-l mai doară capul de domnul prim-ministru din cauza Prezidiului Guvernului său. Desigur că era mai simplu. Dar nu fondul chestiunii îl preocupă pe Vladimir Filat, ci posibilitatea de a exploata subiectul în dezbaterea publică. Oricum, Prezidiul trebuie desfiinţat. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Tot aici mai adăugăm că, da, am observat, Filat şi-a exprimat nemulţumirea faţă de această formulă încă de la început. Pentru el era clar că Plahotniuc, prin oamenii săi, Lupu şi Ghimpu, îi pune căpăstru pe grumaz, îl leagă fedeleş din start. Atunci Filat a înghiţit, icnind, găluşca. Tactica lui era limpede. OK, băieţi, trec şi peste asta, numai alegeţi-mă încă o dată premier, ş-apoi să vedeţi voi, după ce mă instalez în jilţ cum voi întoarce nu numai proţapul, dar şi tunurile contra voastră.

Depolitizarea justiţiei şi a organelor de drept. Mare subiect. Şi deosebit de important. Acum şi Serviciul pentru Informaţii şi Securitate (SIS), şi Procuratura Generală (PG), şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI), şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) sunt politizate. Să nuanţăm un pic. Dacă funcţiile de ministru de Interne şi de director al CCCEC fac parte din Executiv, ele mai pot avea conducători emanaţi de partide, fiind funcţii politice. Deşi şi aici sunt necesari profesionişti, nu unelte de făcut bani pentru cei care i-au instalat. Dar SIS şi Procuratura, prin definiţie, prin norma legală, sunt depolitizate. Juristul Filat nu ştia despre asta? Ştia, fireşte, cu toată suficienţa lui profesională. Dar a consimţit să semneze un acord de constituire a AIE cu cele două funcţii trecute la pachet în algoritm. De ce a dat cele două funcţii lui Ghimpu şi Plahotniuc sau, poate, ultimului, care îl foloseşte pe Ghimpu pe post de mameluc? E simplu. Ca să-şi poată rupe şi el ce îi trebuie: MAI, Vama, Grănicerii (cele trei structuri care „coordonează” „coridoarele verzi” pentru contrabanda cu ţigări, Învăţământul, Sănătatea, Finanţele (trei domenii unde corupţia este la ea acasă şi în floare) şi altele câteva. Ţara privită ca o pradă bună de partajat între mâncăi, iată optica „băieţilor deştepţi”. Acum Filat vrea să le ia felia de caşcaval de la gurile (la fel de) nesăţioase ale „partenerilor” săi de jaf (pardon, de guvernare!) ca să ingurgiteze el mai mult.

Aşadar, oamenii din fruntea structurilor despre care vorbim au ajuns în funcţii ca urmare a aplicării algoritmului de partajare politică stabilit de AIE. Când abordează subiectul, Filat datorează explicaţii privind faptul că a acceptat partajul politic în cazul acestor structuri ale statului. Să ne amintim că Filat este cel care a blocat desemnarea viceminiştrilor tocmai pentru că şi-a dorit un algoritm politic mai avantajos pentru PLDM. În orice democraţie normală, dacă e vorba despre o republică, doar funcţiile de Preşedinte, deputaţi, prim-ministru şi miniştri sunt funcţii politice. În rest este vorba doar despre funcţii ocupate stabil de tehnicieni fără culoare politică. Filat se referă şi la justiţie. Păi, cum altfel, de vreme ce chiar el este cel care este în cauză şi la demiterea repetată a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, pentru motive politice şi cu încălcarea flagrantă a procedurilor legale, şi la modificarea componenţei şi structurii Consiliului Superior al Magistraturii. Tocmai din acest motiv considerăm că frazeologia despre depolitizarea justiţiei nu este decât un pretext care să justifice divorţul PLDM de PD şi PL, ca şi idila PLDM cu PCRM.

Renunţarea la anticomunismul de paradă. Filat are aici şi acum dreptate. Dacă eşti comunist, trebuie să fii unul adevărat, nu de carton. Şi dacă eşti anticomunist, nu trebuie să fii unul doar de paradă şi pentru motive de propagandă deşartă. Anticomunismul lui Filat („Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti!”) nu a fost decât o demagogie cu priză la publicul elector încă destul de credul. Marile şi adevăratele confruntări din Republica Moldova nu au fost, nu sunt şi nici nu vor fi încă mult timp înainte de natură ideologică sau doctrinară. Ele sunt de natură strict geopolitică şi de bătaie pentru ciolanul puterii. Şi aşa va fi cât Moscova îşi va „accentua interesul” pentru zona noastră, iar Europa (recte Germania), vorba Protocolului adiţional secret la Pactul Ribbentrop-Molotov, îşi va declara „totalul dezinteres” faţă de acest teritoriu. Şi aşa va fi, câtă vreme reformele vor fi blocate, iar partidele oligarhice vor „învinge” la alegeri cu metode banditeşti, prin manipulare şi mituire a alegătorilor. Voronin, cu toată averea sa şi a familiei sale, este comunist cum sunt moldovenii chinezi, iar Filat este anticomunist cum este şi popă, vorba omului din popor. Împărţirea societăţii în comunişti şi anticomunişti, ca şi exacerbarea ostilităţilor ideologico-doctrinare au fost şi sunt o banală perdea de fum îndărătul căreia se ascund doar interese de putere, fie că sunt financiare sau geopolitice. Dialogul cu Voronin şi cu PCRM este posibil şi necesar. Problema ţine doar de finalitatea dialogului. Dacă în urma acestui dialog civilizat sunt protejate interesele naţionale ale Republicii Moldova, el este salutabil. Şi dimpotrivă, dacă interesele naţionale sunt ameninţate, dialogul trebuie respins şi condamnat.

Am dezghiocat puţin principalele teze din declaraţia lui Filat. Mai este însă ceva de spus. Ceva care nu poate să nu deranjeze pe cineva care se consideră democrat prin excelenţă şi încă „politicianul numărul unu” al ţării. Pe timpul primului mandat de premier al lui Vasile Tarlev, la Guvern a fost instituită o practică (deja o cutumă) de râsul curcilor. La ora fixată pentru şedinţele de Guvern, toţi membrii Cabinetului stăteau cuminciori în fotoliile lor, iar primul ministru, ocupat cu treburile ţării, precum se şi cuvine, intra cu o mică întârziere. La intrarea premierului, un funcţionar de la guvern dădea semnalul ca miniştrii să se ridice în picioare, în timp ce respectivul băiat de curte striga din toţi bojocii: „Excelenţa Sa, Prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Vasile Tarlev!”. Abia după ce Excelenţa Sa lua loc, aveau voie să-şi lase corpurile în fotolii şi miniştrii. Cutuma a prins vechime, pentru că a fost aplicată şi în timpul Excelenţei Sale, Zinaida Greceanâi. Partea ridicolă a lucrurilor este că, în primul său mandat, şi boierosul Vladimir Filat a vrut să li se amintească miniştrilor cât de Excelenţă este dumnealui, iar băiatul de curte a răcnit săptămână de săptămână acelaşi refren în debutul şedinţelor de guvern: „Excelenţa Sa, prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Vlad Filat!”. A urmat Guvernul Filat II şi cutuma instituită de comunişti tot cutumă a rămas, căci Excelenţa Sa Filat a vrut şi vrea să se simtă în continuare important. Şi asta nu e tot. Premierul a evitat să vorbească în declaraţia sa de marţi seara despre năstruşnica iniţiativă privind anularea imunităţii parlamentare. La acest subiect vom reveni însă cu o altă ocazie.

În concluzie, Filat face un joc. Jocul este complex şi comportă riscuri. Riscurile le acoperă cu „mandatul” german. Cât durează jocul, Filat îşi poate căuta liniştit de afacerile sale grase. Pentru asta are de plătit nişte poliţe celor care l-au mandatat. Aceştia, la rândul lor, au nişte poliţe de plătit unor parteneri răsăriteni, cu care sunt în înţelegeri, pentru motive economice. La rândul lor, partenerii răsăriteni ai mandatarilor lui Filat au angajamente faţă de prietenul de discuţii fotbalistice al lui Filat, Igor Smirnov. Riscurile jocului lui Filat privesc direct destinul actual şi viitor al Republicii Moldova. Important este ca Filat, indiferent de divorţurile şi idilele sale politice, indiferent de învârtecuşurile aduse din condei în discursul său public, să nu achite aceste poliţe pe seama intereselor noastre naţionale.

Vlad Cubreacov