România şi comunismul
După 1989, au fost publicate mai multe lucrări de sinteză privind istoria României din perioada 23 august 1944 – 22 decembrie 1989, dar, din păcate, aproape toate seamănă mai curând cu un rechizitoriu, decât cu o analiză ştiinţifică. Cea mai semnificativă este Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, editori Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile (Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, 880 p.). Comisia avea rolul de a condamna dictatura comunistă, astfel că a lucrat pe baza unor concluzii deja stabilite, iar membrii acesteia, numiţi de preşedintele României, erau, în majoritate covârşitoare, orice altceva, dar numai istorici nu. Însuşi preşedintele acestei comisii, Vladimir Tismăneanu, nu este istoric, singurul său merit fiind acela că şi-a făcut o „profesie” din a condamna comunismul. Obiectivul politic a fost atins, preşedintele ţării însuşindu-şi „concluziile” Raportului Final, pe care le-a prezentat în şedinţa specială a Parlamentului României din 18 decembrie 2006.
În fond, Tismăneanu face parte din aceeaşi „fibră intelectuală” cu Mihail Roller. Ambii nu erau istorici, dar au primit misiunea de a da directive „frontului istoric”, ambii au ignorat cu nonşalanţă vechiul adagiu, fundamental pentru cei care cercetează şi scriu despre trecut: sine ira et studio.
Istoricii de meserie, care-şi respectă statutul, au publicat volume de documente, studii, lucrări privind anumite aspecte ale istoriei României după cel de-al Doilea Război Mondial, care constituie o bază temeinică pentru realizarea unor sinteze credibile. Între aceştia, profesorul Dinu C. Giurescu, autorul unor lucrări esenţiale privind guvernarea Rădescu, alegerile parlamentare din noiembrie 1946, evoluţiile politice din anul 1947. Iar următoarea treaptă, a sintezei, a fost urcată în mod firesc de profesorul Giurescu, fără ostentaţie şi fără reclamă prin mass media.
Pornind de la ideea că „istoria nu poate fi nici rechizitoriul acuzării, nici pledoaria apărării” (p. 11), profesorul Dinu C. Giurescu şi colaboratorii săi au realizat o remarcabilă sinteză privind evoluţia istorică a României în perioada 23 august 1944 – 22 decembrie 1989.
După prezentarea principalelor evenimente, într-o abordare cronologică, sunt analizate, succesiv: Partidul Comunist Român; Sistemul politic; Industrializarea socialistă; Colectivizarea agriculturii; Învăţământul; Sistemul represiv; Politica externă; Armata.
Cartea se impune prin temeinica documentare şi forţa de argumentare a ideilor, prin maniera de abordare şi echilibrul concluziilor formulate, prin acurateţea stilului şi perfecta sistematizare a materialului.
Autorii demonstrează că, într-un regim autoritar, bazat pe un singur partid politic, în care liderul are rolul decisiv, abuzurile şi ilegalităţile au constituit fapte cotidiene, cu consecinţe dintre cele mai grave asupra ţării şi a cetăţenilor ei. Animat de concepţia potrivit căreia adversarul politic trebuia nu numai învins, dar şi lichidat fizic, acel regim politic a aruncat în temniţă personalităţi precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu, care au murit la Sighet, Aiud sau Râmnicu Sărat. Sunt reliefate presiunile şi violenţele din anii colectivizării agriculturii (1949-1962), restricţiile din ultimii ani ai regimului Ceauşescu, ideologizarea învăţământului, epurările din armată, presiunile exercitate de aparatul de represiune, mai ales de Securitate, asupra cetăţenilor etc.
Analizând în spirit critic anii regimului socialist-totalitar, autorii nu ezită să „arunce o privire” şi asupra perioadei de după 1989, iar comparaţiile sunt adesea dezamăgitoare. Cităm, cu titlu de exemplu:
– „După decembrie 1989, urmările negative ale crizei de sistem, simţite direct la nivelul individual şi colectiv al opiniei publice, au fost proiectate asupra unităţilor industriale în sine, socotite dintr-odată ca «depăşite», ca «un balast», ca «fier vechi» etc. Asemenea «calificative» au folosit unor grupuri restrânse, care au falimentat şi au demantelat sute şi sute de uzine şi capacităţi de producţie” ( p. 92).
– „Cât despre agricultură, peste 50% din nevoile alimentare ale populaţiei sunt acoperite din import, ceea ce constituie un incredibil paradox şi o adevărată bătaie de joc în cazul României!” (p. 92).
– „În prezent, învăţământul «preuniversitar» trece prin multiple «reforme», nu asigură o pregătire la nivelul dinainte de 1989 şi nici la acela al cerinţelor contemporane” (p. 114).
– „Asistăm treptat la o disoluţie a identităţii naţionale şi a sentimentului de patrie. Sunt şi excepţii, dar presiunea noii ideologii este tot mai apăsătoare. Globalismul ideologic-cultural a luat locul marxism-leninismului şi socialismului multilateral dezvoltat” (p. 185).
– „Libertatea, redobândită în decembrie 1989, cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte tinere, slujeşte, în primul rând, unei minorităţi” (p. 185).
O foarte bogată ilustraţie întregeşte şi argumentează textul, oferind cititorilor posibilitatea de a „vizualiza” persoanele aflate în conducerea partidului şi a statului, dar şi pe cele îmbrăcate în zeghe la Aiud, Sighet şi Râmnicu Sărat, tribune oficiale, manifestanţi, vizite „de lucru”, titluri de ziare şi broşuri de propagandă, citate din documente, monumente istorice şi de arhitectură, combinate industriale, maşini şi utilaje agricole, tancuri fabricate în ţară, tabele statistice, bancnote, hărţi, medalii şi ordine ale Republicii, lideri politici de talie mondială care au venit în România, precum şi vizite ale conducătorilor români în diverse state, aflate pe mai multe continente etc.
Lucrarea conţine succinte biografii ale unor lideri politici ai P.C.R. din anii 1944-1989. Între acestea, şi cea a generalului Iulian Vlad (p. 208).
În exemplarul pe care mi l-a oferit cu dedicaţie, profesorul Dinu C. Giurescu a pus în paranteză următorul text:
„La 31 decembrie 1989, a fost arestat şi condamnat la 25 ani închisoare, pentru implicarea sa în represiunea de la Timişoara şi Bucureşti, înaintea căderii regimului Ceauşescu. A executat doar patru ani din sentinţă, la închisoarea de la Jilava, fiind eliberat în decembrie 1993″.
Profesorul Giurescu a scris cu pix de culoare neagră: „Editura a adăugat cu de la sine putere aceste rânduri, înlocuind cele trecute de mine. Textul pus de mine la foto Iulian Vlad (p. 208) şi scos de Editură, fără a mă anunţa:
«În decembrie 1989, a dat ordin de consemnare totală a personalului în unitate. La 17 decembrie a comunicat col. Filip Teodorescu, aflat la Timişoara: ‛Nu mai ieşiţi din sedii, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Și să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început’. »”
În cei 50 de ani de când public, niciodată vreo editură nu a efectuat vreo modificare a textului meu fără a-mi comunica în prealabil. Dinu C. Giurescu – 21 octombrie 2010″.
Aceste precizări, care-l onorează pe profesorul Giurescu, arată că şi la o editură serioasă, cum este Editura Corint, există redactori care nu se pot dezbăra de propaganda mass-media, inspirată din cărţi de tipul celor semnate de Tismăneanu.
Lucrarea România şi comunismul. O istorie ilustrată se încheie cu un foarte util Index, precum şi cu lista surselor foto.
Remarc grafica excelentă, tehnoredactarea ingenioasă şi eficientă, precum şi calitatea hârtiei (cretată). Este o carte valoroasă din punct de vedere ştiinţific, cu înfăţişare frumoasă, în sensul cel mai propriu al cuvântului.
Consider că această lucrare poate şi trebuie să fie utilizată ca manual şcolar de profesorii care aleg să predea cursul opţional privind istoria comunismului din România.
În prezent, profesorii au la dispoziţie doar O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu (Iaşi, Editura Polirom, 2008), aprobat prin Ordinul ministrului Educaţiei nr. 37 444 din 4 august 2008, apărut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Este un manual realizat în conformitate cu „tezele” din Raportul Final, adică extrem de politizat.
Recomandarea ca manual şcolar şi a lucrării realizate pe Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu şi Ilarion Ţiu ar oferi o alternativă, absolut necesară, într-o societate democratică.
