A văzut moartea cu ochii, şi-a văzut părinţii şi şase dintre fraţi murind la Auschwitz, de unde ea a reuşit să scape. La 88 de ani, Gabriela Matlay – tanti Ella – povesteşte pentru prima oară despre ororile Holocaustului.

Nici durerile, nici greutăţile, foamea ori pericolul de a-şi pierde viaţa nu par să fi lăsat urme pe chipul senin al bătrânicii de 88 de ani, care îşi duce zilele, singură, într-o căsuţă cochetă din Dej. Despre ororile trăite în timpul Holocaustului a refuzat să vorbească până acum.

„Am venit pe lume cu «talentul» de a vizualiza tot ce povestesc. Dacă mă întreabă cineva despre chinurile trăite în lagăr, mă văd din nou acolo. Până acum, am refuzat să vorbesc despre asta. Dar în curând mă voi duce şi eu, poate e mai bine să vorbesc“, explică bătrâna motivele pentru care a ales, până acum, tăcerea.

Trenul morţii

Începutul surghiunului a prins-o pe tânăra femeie, de doar 21 de ani, în inima Maramureşului, în Sighetu Marmaţiei.

„Mai auzeam pe la radio ştiri, ne-am făcut o idee despre ce ne aşteaptă. Însă atunci când ungurii ne-au strâns în ghetou, la Sighet, ni s-a spus că vom fi duşi la muncă. Am încuiat totuşi casa, iar cheia am aruncat-o în fântână, ca cei care o vor prăda să intre mai greu“, îşi aminteşte femeia.

Trei zile şi trei nopţi a durat călătoria, cu vagoane de transportat animale, până la Debrecen şi, mai apoi, până la Auschwitz. „Pe tren, ne-au dat o găleată pe post de toaletă, pentru 70 de oameni. Mâncare, aproape deloc“, spune tanti Ella, cum este cunoscută în Dej bătrânica.

Părinţii ei au ajuns în camera de gazare chiar în ziua în care au ajuns la Auschwitz. „Ne-au despărţit. Durerea asta nu poate fi pusă în cuvinte. Ţin minte cum ne uitam, eu şi fraţii mei, la fumul care ieşea, pe urmă, din hornul crematoriului“, adaugă Ella Matlay.

Rasă în cap, dar cu o floare la ureche

Bătrâna şi-a pierdut, la Auschwitz, şase din cei 10 fraţi. „Dormeam în baraca A1, era ca un cuptor, în care ne târam la locurile noastre. Am muncit la o fabrică de sodă caustică, am muncit pentru o mină de cărbuni. Poate de asta am şi scăpat: nu mă dădeam la o parte de la nicio provocare“, continuă bătrâna evreică.

După ce crematoriul de la Auschwitz a fost bombardat, Ella Matlay a ajuns la lagărul din Bergen-Belsen, de unde a şi fost eliberată.

„Au venit americanii, ne-au adus mâncare, se împlineau trei săptămâni de când nu am mâncat aproape nimic. Acele bucate i-au fost fatale surorii mele, nu ar fi trebuit să mănânce. Eu am scăpat pentru că aveam febră tifoidă, nu am putut mânca“, explică bătrâna.

A scăpat cu viaţă şi s-a întors în ţară, la Dej, la o soră de-a ei. „De două ori m-au ras în cap. Aşa am şi ieşit de acolo, cheală, dar cu o floare la ureche. Aveam 35 de kilograme“, mai spune supravieţuitoarea.

În aşteptarea sfârşitului

S-a căsătorit cu un evreu sărac, mai bătrân decât ea, croitor în Dej. Spune că nu regretă alegerea, pentru că s-a căsătorit din dragoste. „Am fost săraci lipiţi. Dar am muncit pe brânci. El a fost croitor, eu am cusut maţe de porc. Munca nu e o ruşine. În plus, era mai bine să cos maţe pentru salam decât să fiu silită, ca în lagăr, să car morţii la groapă. Uneori, rămâneam cu câte-un picior în mână“, spune fără să tresară femeia.

Singurul ei fiu trăieşte în Anglia. „A ajuns profesor. Nu mai am putere să merg la el. Sper doar să-l mai văd o dată. înainte de a pleca din lumea asta“, spune bătrâna. Amintirile Holocaustului nu-i smulg lacrimi, dar cel legate de fiul său şi de nepoţi, da.

„Plâng eu destul când sunt singură. Nu are rost să mă vadă cineva plângând, nimeni nu ar înţelege ororile de atunci“, încheie tanti Ella.

Întrebare şi răspuns

Aţi simţit vreodată nevoia de a vă răzbuna?

G.M.: Niciodată! Mereu am zis că pe noi ungurii ne-au deportat, nu românii. Dar nu pot dori nimănui răul. Pe cei nevoiaşi îi ajut, pentru că eu ştiu ce înseamnă să cazi din picioare de foame. Gândindu-mă la tot ce am răbdat, cred atât: aşa mi-a fost soarta.

Profil

Născută: 12 iulie 1923, Sighetu Marmaţiei, Maramureş.

Studii: Şapte clase.

Familie: Văduvă, are un copil şi patru nepoţi.

Monika Krajnik, Adevarul