DESPRE FALS ÎN SCRIEREA ISTORIEI
Pentru că am primit mai multe comentarii cu privire la postarea “România Medievală”- un scandal în devenire, aş dori să fac unele precizări:
1. Textul pe care l-am scris nu este o recenzie ci un punct de vedere autorizat. O recenzie, vă asigur, ar fi trebuit să aibă câteva zeci de pagini. Capacitatea de redare a blogului este de maxim 4 pagini, aşa că am condensat.
2. Unul din comentatori se întreabă care manual sau tratat este adevărat, insinuând oarecum că aşa ceva nu ar exista. De aceea trebuie să îi răspund că istoria evului mediu-timpuriu se compune din aproximativ 700 de articole, studii, cărţi, rapoarte arheologice publicate de-a lungul timpului, la care se adaugă câteva zeci de cronici scrise în diferite perioade istorice. Fiecare dintre acestea prezintă doar un fragment de istorie, o aşezare, un artefact, un punct de vedere, o teorie etc. In realitate, istoria este o imensă bază de date şi informaţii. Puse cap la cap, toate dau o imagine a ceea ce a fost cândva într-un moment şi loc anume. Cel care transformă toate aceste informaţii în istoria citită de muritori este istoricul. El este, de fapt, cel care structurează istoria într-o formă accesibilă fie oamenilor de ştiinţă, fie publicului larg.
Atunci când un istoric scrie un manual sau chiar o broşură de popularizare trebuie să aibă genialitatea de a sintetiza toate acestea într-o viziune corectă şi egală, să “topească” toate informaţiile într-o operă care să reflecte adevărul, atât cât se cunoaşte până azi. Dacă istoricul porneşte de la o viziune personală şi îşi croieşte un plan aşa cum îi convine lui, atunci ,,istoria,, scoasă de el este un fals, deşi pentru compoziţia lui foloseşte informaţii istorice reale. De pildă, banii au valoare doar în schimburile comerciale pentru care sunt făcuţi. Dacă vei croi din ei un costum de baie aceştia îşi pierd valoarea comercială, deşi bancnotele sunt valabile.
Aşa se face că de-a lungul timpului au apărut teorii false. Roesler a lansat la sf. sec. XIX, teoria formării poporului român la sudul Dunării şi migrarea ulterioară la nordul Dunării. Roller a continuat pe acelaşi calapod, amestecând şi ceva din istoria Primului Ţarat Bulgar extins în viziunea lui până la Carpaţi. Şi, uite, acum vine un oarecare L. Chrzanovsky care populează teritoriul României cu o mulţime de migratori. Prin ce greşesc cei trei. Prin excluderea din studiile lor a cercetărilor arheologice, a studiilor de geografie istorică şi a unei bune părţi a izvoarelor scrise publicate în ultimii 40 de ani sau prin tratarea unilaterală a unui subiect.
3. Evul mediu-timpuriu, perioada în care s-au afirmat în istorie popoarele din estul şi centrul Europei actuale, popoare care au format ulterior state medievale, apoi au fost incluse în mari imperii care după destrămare au permis formarea statelor naţionale este o epocă în sine, cu particularităţi specifice. Este altă istorie. Tratarea ei “grosso-modo” cu evul mediu-târziu nu este o întotdeauna binevenită.
4. La ora actuală în România există foarte puţini specialişti în evul mediu-timpuriu. Este o carenţă ale cărei efecte deja au început să se simtă, inclusiv în momente de “criză” când pe piaţă apar tot felul de aberaţii. Aceşti oameni nu au timp să scrie manuale, broşuri de popularizare etc. Timpul pe care eu îl pierd pe blog mă costă mai mult decât bănuiţi. Ei fac cercetare fundamentală, de surse istorice, săpături arheologice etc. Din păcate, nu au proiecte de popularizare.
5. Am constatat cu acest prilej că se încearcă interpretarea abuzivă a cuvântului “naţiune”. Cuvântul “naţiune” de origine latină are acelaşi înţeles cu cuvântul “etnie” de origine grecească şi înseamnă “popor” pe româneşte. Verificaţi dicţionarele şi veţi vedea că aşa este. Doar moda prostească a intelectualilor români de a prelua neologisme cu nemiluita a făcut să avem trei cuvinte pentru aceeaşi realitate.
În concluzie, falsul în istorie este interpretarea greşită, cu intenţie sau fără, a unor date şi informaţii istorice, fie prin trunchiere, scoatere din context sau aplicarea lor într-un context fals. Se ajunge astfel la paradoxul ca date istorice reale să dea, în ansamblu, o istorie falsă, pentru că premisa de la care a pornit istoricul, ipoteza de lucru este greşită. La fel ca şi în matematică unde nu cifrele dau soluţia corectă ci formula. Dacă un matematician pune aceleaşi cifre într-o formulă greşită, adună acolo unde ar trebui să scadă sau împarte în loc să înmulţească atunci rezultatul este greşit.
De aceea nu toţi contabilii sunt matematicieni şi nu toţi profesorii de istorie sunt istorici.
