Documentele Securității dezgropate la Berevoiești, “îngropate” la Parchetele Militare

La data de 18 mai 1991, şi în zilele următoare, SRI avea să intre în alertă maximă, ca urmare a deconspirării unei misiuni proprii, nereuşite, de distrugere a tone întregi de documente ale fostei Securităţi, dar şi ale nou înfiinţatului Serviciu Român de Informaţii. Un grup de ziarişti de la “România liberă”, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, descindeau pe 18 mai într-o văioagă de lângă comuna Berevoieşti, pe malul râului cu acelaşi nume. Aici, sub un strat de pământ, turbă, frunze şi crengi, fuseseră îngropate mii de dosare şi alte documente, marea lor majoritate parţial arse.

Povestea documentelor

Povestea avea să înceapă, însă, cu aproape un an în urmă. În iunie 1990, locotenent-colonelul SRI Nicolae Bordeianu primeşte ordin să distrugă 82 de saci plini cu documente ultrasecrete, în special dosare informative.

Ulterior avea să se afle că multe dintre aceste documente proveneau din zona artă, cultură învăţământ, din care aveau să provină o mare parte din conducătorii României postdecembriste.

Procedura era ca tot materialul să fie trimis la Fabrica de Hârtie Scăeni, judeţul Prahova, unde tonele de hârtii urmau să fie tocate şi reciclate. Misiunea avea să fie compromisă în scurt timp de însuşi Bordeianu.

Însoţit de câteva cadre SRI, ofiţerul s-a deplasat iniţial spre Fabrica din Scăeni, dar pentru că se făcuse târziu a hotărât să amâne manevra pentru a doua zi, deturnând camionul cu exploziva încărcătură spre casa unei rude de-a sale, din Berevoieşti. Aici, s-a pus, laolaltă cu subordonaţii săi, pe ospătat şi băutură.

Între timp, nişte ţigani care treceau la ora aceea pe uliţă şi-au făcut de lucru cu marfa din camionul parcat la poartă. Ţiganii au dat prelata la o parte şi au furat patru saci cu documente fără să-i fi văzut careva.

A doua zi, Bordeianu şi ai lui, odihniţi şi nebănuind nimic în legătură cu sacii din camion, au pornit-o, din nou, spre Scăeni. Aici, surpriză. La recepţia mărfii, la cântar, reprezentantul fabricii de hârtie constată că faţă de ce era înscris în documentele de transport şi ordinul de distrugere lipseau vreo sută de kilograme de documente. Transportul a fost refuzat.

O altă variantă care a circula a fost că fabrica primise ordin de la generali MAI Ion Suceavă şi Mihai Chiţac să nu mai distrugă documente ale Securităţii.

Bordeianu intră în panică şi ia decizia să distrugă pe cont proproiu documentele. Se întoarce la ruda lui, Ion Scarlat, şi îi cere să-l ajute. Tentativa de ardere într-un cuptor de pâine eşuează. Atunci, cunoscând împrejurimile, conduce camionul pe malul pârâului Râuşor, într-o văioagă parţial împădurită.

Îşi pune oamenii la săpat, îndeasă sacii acolo apoi încearcă să le dea foc. Neavând răbdare, mascheză totul cu un strat superficial de pământ, astfel ca totul să ardă mocnit şi părăseşte zona. Ceva mai târziu, un cioban însoţit de un copil observă fumul. Cei doi răscolesc şi dau de hărtii.

Ciobanul nu ştia carte, dar copilul desluşeşte pe o frântură de foaie „Strict secret”. Între timp, mişcate de vânt, mai multe hârtii ajung în pârâu şi sunt purtate la vale. În câteva ore, mai multe documente aveau să ajungă în mâinile unor localnici.

Ceva mai târziu lt.col Bordeianu aduce cu camionul de la Mina Câmpulung turbă, cu care acoperă groapa cu documente. Misunea este bifată ca îndeplinită. Şi, pentru un timp, se aşterne linştea.

În toamnă, însă, un învăţător din Berevoieşti intră în posesia unor documente sustrase din camionul SRI, în „seara ospăţului”. Învăţătorul îl sună pe Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului “România liberă” şi îi comunică descoperirea.

La scurt timp are loc o primă descindere jurnalistică a ziarului, pe atunci, vârful de lance de luptă împotriva fostei nomenclaturi comuniste instalată în fruntea ţării ca şi împotriva fostei Securităţi deghizate în SRI-ul condus de Virgil Măgureanu.

Din nefericire, ziariştii găsesc pământul îngheţat bocnă, astfel că operaţiunea de cercetare este amânată pentru primăvara următoare.

Cu camionul la “groapa” SRI

Pe 18 mai 1991, o mână de ziarişti de la “România liberă” – semnatarul acestui articol împreună cu Tudor Artenie, Roxana Iordache, Pascal Ilie Virgil, Radu Creangă, Răzvan Ion, Andrei Antică și Eugen Flencheş – ajungeau, cu un camion al redacţiei, pe un drum forestier extrem de dificil până la „groapa” SRI.

Imediat, zona s-a transformat într-o mică tabară de dezgropare şi recupereare a preţioaselor documente pe care SRI încercase să le distrugă. Operaţiunea jurnalistică s-a întins până pe 21 mai şi a fost coordonată de Petre Mihai Băcanu.

Au fost scoase de sub tonele de pământ şi turbă mii de documente ale Securităţii. Deşi, mai târziu, într-o luare de poziţie penibilă, SRI afirma că „ponderea materialelor aflate în cei 82 saci o deţineau diferite documente fără importanţă operativă”, ce avea să fie scos la iveală se va fi dovedit de importanţă covârşitoare.

Petre Mihai Băcanu avea să scrie, la un moment dat, în “România liberă”, rememorând evenimentele acelor zile:

“În 18 mai 1991 am întreprins primele săpături. În stratul de steril adus de Bordeianu de la Mina Câmpulung (zece basculante) am săpat o zi la un fel de puţ, dând la câţiva metri de primul “filon” al “zăcământului” Securităţii. Surpriză: am găsit alături de documente de dinainte de 1989 şi altele din 1990, de la PNL și PNŢ-CD. Certificau participarea noilor sereişti la mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii. Un document datat 18 mai 1990 dezvăluia urmărirea din oră în oră a “obiectivelor”. Era evident ca poliţia politică îşi continua activitatea. În rest, dosare ale disidenţilor, ale celor urmăriţi pentru convingeri religioase. Era evidentă încercarea de a şterge urmele, vieţile unor oameni fiind îngropate a doua oară”.

Şi continua: “Am dat de plicuri cu sigla SRI, de alte note informative privind “activităţile” din Piaţa Universităţii, interceptări telefonice (Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Dan Deşliu, Ştefan Augustin Doinaş). Stenograma convorbirilor telefonice ale obiectivului “Tulceanu” – Andrei Pleşu – cu pictorul Sorin Dumitrescu s-a păstrat aproape intactă”.

SRI află de toată tărăşenia şi autorităţile se pun în mişcare. Aveau de-a face cu începutul unui imens scandal. O operaţiune ultrasecretă fusese deconspirată de ziarişti şi, mai ,mult, aceşti intraseră în posesia documentelor care îi incrimanu pe noii securişti.

Procurorul militar Mircea Levanovici (în prezent, pensionat), un “om de casă” al Securităţii, este desemnat să se ocupe de caz. Pe 20 mai îşi face apariţia la locul săpăturilor. Criminaliştii de la Poliţia Argeş, care îl însoţesc, fac fotografii, iar Levanovici întocmeşte un Proces-verbal de constatare.

“În râpă se observă mai multe puncte unde s-a săpat recent. Atât în râpă cât şi pe malurile acesteia, se observă resturi ale unor publicaţii şi bucăţi de hârtie, parţial carbonizate, impregnate de umezeală… Din investigaţii rezultă că în zonă s-ar fi deplasat, la data de 18.05.1991, mai multe persoane de la ziarul <România liberă>, care au făcut săpături în râpă”.

A doua zi Levanovici revine şi reia ancheta. Face cu greu faţă situaţiei, pentru că zona fusese invadată de zeci de ziarişti din toată zona presei, de la ziare şi agenţii de ştiri, la radio şi televiziune. O mare parte dintre documentele scoase la iveală intră în custodia Poliţiei şi Parchetului Militar.

Multe altele intră, însă, pe mâna ziariștilor. Ani de zile, după aceea, în presa românească aveau să apară sute de dovezile despre activitatea Securităţii ceuaşiste, dar şi despre practicile de poliţie politică cultivate şi puse în practică de regimul condus de Ion Iliescu.

Procurorul Mircea Levanovici s-a căznit să întocmească un dosar de cercetare penală, prin care toţi ziariştii implicaţi în operaţiunea Berevoieşti “să fie traşi la răspundere”. Evident că soluţia dată a fost de Neîncepere a Urmăririi Penale.

O comisie fără putere

După câteva luni, în Parlament, a fost Înfiinţată Comisia de Anchetă Berevoieşti. În raportul final, finalizat la 16 octombrie 1992, scrie, printre altele: “Niciunul din cadrele Securităţii, implicate direct sau indirect în cazul Berevoieşti, nu a mărturisit adevărul”.

Precum şi: “Cazul Berevoieşti a fost un moment din multele acţiuni de destabilizare şi diversiune ale perioadei de după Revoluţie”.

În 1991, directorul SRI, supranumit “şarpele cu ochelari”, i-a catalogat “stupizi şi neghiobi” pe oamenii lui Bordeianu, care au pus la cale transportul la Berevoieşti, iar în 2006, într-o emisiune TV spunea “Cazul Berevoieşti ne-a umplut de ruşine pe toţi”.

Acum, după 20 de ani, contactat telefonic de semnatarul acestui articol şi participant la acele evenimente, Virgil Măgureanu a refuzat să facă vreun comentariu, dar nu a negat nimic din ce a declarat, în timp, despre caz.

Mircea Levanovici, procurorul militar care a anchetat cazul Berevoieşti, este pensionat. Întrebat de reporterul “Timpul” cum vede acum acele evenimente fostul şef al Serviciului urmăriri penale din cadrul Direcţiei Parchetelor Militare a declarat:

“A fost un caz ca oricare altul, dar, totodată, foarte ciudat. Nu am avut mijloacele necesare să fac cercetarea la faţa locului, în condiţiile în care solicitasem, de exemplu, militari care să sape în groapă, şi nu primisem. În cele din urmă, am beneficiat şi eu de efortul ziariştilor. Mai mult. Îmi amintesc că documentele ridicate de acolo le-am transportat la locul de depozitare cu camionul “României libere”, iar pe sigiliul pus pe uşa camerei respective am semnat şi eu și domnul Petre Mhai Băcanu… Nu a existat nicio presiune din partea autorităţilor, cel mult una mediatică. Cazul a fost preluat de un coleg de-al meu”.

Toate documentele recuperate din groapa de la Berevoieşti au fost clasificate şi microfilmate, de opreaţiune ocupându-se generalul (acum în rezervă) Dan Voinea, fost Procuror general al Parchetelor Militare.

Toate documentele se află în arhiva Parchetului Militar General. Generalul Voinea a declarat pentru “Timpul”:

“Eu am primit documentele de la comisia Parlamentară care s-a ocupat de Berevoieşti. Mai apoi, toate acestea au fost conexate la Dosarul <mineriadelor>. Din păcate, nefinalizat. Ulterior am microfilmat şi clasificat fiecare fragment recuperat de la Berevoieşti. O muncă de aproape doi ani. În 2008 (deci dupa 17 ani de “studiu” – nota Ziaristi Online), eu am predat toată arhiva la Secţia Parchetelor Militare, dar am înțeles că o parte din dosar a ajuns şi la nişte procurori civili. Nu cunosc amănunte despre acest lucru. Este păcat că acele evenimente de la Berevoieşti, ca şi altele postdecembriste, cu o mare încărcătură criminală şi de o mare importanţă istorică, nu au putut fi elucidate”.

Cristian BOTEZ
Foto: Nicuşor STAN

Sursa: Ziarul Timpul