3 MAI – ZIUA LIBERTĂŢII DE EXPRIMARE: JURNALISMUL TREBUIE TRATAT CA UN BUN PUBLIC, NU CA O ANEXĂ A PUTERII!
Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind constată că şi în acest an situaţia presei din România s-a înrăutăţit. Toate studiile şi rapoartele organizaţiilor interne şi internaţionale din domeniu confirmă faptul că România se află în cădere liberă în ceea ce priveşte libertatea de exprimare.
Din nefericire, soluţiile la principalele probleme ale breslei, identificate şi propuse de majoritatea organizaţiilor de media, dar mai ales de misiunea în România a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (FEJ), s-au lovit de aceeaşi mentalitate învechită a clasei politice şi a unor patroni de presă de a trata jurnalistul ca pe un sclav ce trebuie să execute comenzile primite.
Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, împreună cu Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ) consideră că România, la fel ca alte ţări est-europene, trebuie să adopte un discurs etic şi moral pentru a sprijini jurnalismul ca bun public. Criza morală, socială şi economică în care se afla mass-media are nevoie de o nouă viziune asupra rolului jurnalismului în societatea românească, iar implementarea recomandărilor conţinute şi în Raportul FEJ este vitală:
1. Excluderea din Strategia Naţională de Apărare a României a prevederii privind vulnerabilitatea acţiunilor presei, deoarece jurnaliştii nu trebuie asimilaţi cu teroriştii.
2. Respingerea proiectelor de lege cu privire la mass-media (proiectele Legii Presei depuse de parlamentarii Silviu Prigoană şi Ioan Ghişe nu fac altceva decât să întoarcă România în perioada comunistă)
3. Modificarea Legii de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV în sensul depolitizării Consiliilor de Administraţie, numirea unor profesionişti în aceste domenii printr-o procedură transparentă agreată cu societatea civilă.
4. Modificarea în regim de urgenţă a Legii de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune, Societăţii Române de Televiziune şi Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, în scopul adaptării taxei radio-tv la un nivel corespunzător de finanţare, prin consultarea cu organizaţiilor sindicale şi profesionale. Modificarea sistemului de finanţare al ANP AGERPRES cu scopul de a o face o instituţie media autentică în care angajaţii să nu mai fie consideraţi funcţionari publici.
5. Respingerea propunerilor de modificare a legislaţiei muncii, Legii Sindicatelor, Legii Patronatelor, Legii contractelor colective de muncă, Legii conflictelor de muncă care ar duce la desfiinţarea funcţionării eficiente a organizaţiilor sindicale şi patronale şi a „ramurii mass media” ca entitate recunoscută în dialogul social.
6. Consolidarea şi dezvoltarea rolului funcţionării Comisiilor Paritare la nivel de ramură şi de unitate.
7. Crearea Tribunalelor Muncii.
8. Respectarea şi aplicarea Legii Române în cazul Comitetelor Sectoriale.
9. Promovarea şi respectarea Codului Deontologic Unic elaborat de principalele organizaţii profesionale şi sindicale din mass-media. Crearea şi consolidarea unui autentic Consiliu de Etică format din profesionişti media şi organizaţii ale societăţii civile, dar nu din reprezentanţi ai statului sau ai instituţiilor politice.
10. Dezvoltarea competenţelor media ca materie de studiu în şcoli, universităţi, precum şi introducerea temei în programele de formare continuă a adulţilor.
11. Acordarea aceluiaşi TVA în domeniul presei ca în alte ţări europene.
12. Implicarea la nivel oficial în salvarea şi redeschiderea celei mai mari societăţi de distribuţie a presei RODIPET.
În concluzie, declaraţia fostului secretar general al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, Aidan White, este edificatoare: „Este timpul să fie înlăturate toate formele de manipulare politică, să fie sprijinită o nouă viziune, cea a unui jurnalism etic şi moral, este nevoie urgentă de îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi profesionale în care jurnaliştii îşi desfăşoară activitatea. Aceasta este calea corectă de a depăşi criza socială şi economică pe care o are de înfruntat societatea românească”.
Comitetul Executiv al FRJ MediaSind
Cristi Godinac, Preşedinte
Bucureşti, 3 mai 2011
—
Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind
Organizatie reprezentativa la nivel de ramura mass-media, afiliata la:
Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania si Federatia Internationala a Jurnalistilor
Romania, Bucuresti, Piata Presei Libere nr. 1, Casa Presei, intr. B1, etaj.1, sector 1
Tel.: +40.037.215.01.89; Fax:+40.0372.87.10.86; Email: office@mediasind.ro; www.mediasind.ro