Cică azi e Ziua Presei! Cică azi ar trebui să ne spunem “La mulţi ani”! Cică azi ar trebui să ne amintim frumos şi de cei 24 de jurnalişti şi lucrători media care au murit anul acesta PENTRU CĂ ÎŞI FĂCEAU CURAJOS MESERIA! Ziua de 3 Mai ne prilejuieşte posibilitatea de informare a “opiniei publice” în legătură cu violarea dreptului la libertatea de expresie, precum şi comemorarea curajului şi a profesionalismului jurnaliştilor ucişi, răniţi sau încarceraţi, în timpul exercitării profesiei. În România, conform raportului FreeEx, referitor la libertatea presei în 2010, presa a relatat dezechilibrat şi partizan şi a dispărut conţinutul relevant şi verificabil, publicul fiind sufocat de “jurnalismul isteric şi de opinie”. De la începutul crizei economice au fost concediaţi 6.000 de angajaţi din mass-media (jurnalişti şi personal tehnic) şi peste 60 de ziare au fost închise!
Ce să înţeleg eu, ca jurnalist, de aici? Că singura mea “libertate” este aceea de a lucra pentru un mogul sau altul, pentru o culoare politică sau alta, pentru un grup de interese sau altul, pentru un escroc sau altul, pentru o familie sau alta plătită din banii publici? Că pot să aleg, “liber” dacă transmit ca un papagal o informaţie, sau dacă “sufoc” gîndind liber şi personal cu comentariile mele? Că mă priveşte cum hotărăsc să-mi gestionez viaţa şi sursa de venit dacă mă încăpăţînez să prefer subiecte serioase – anoste şi “neinteresante” (sau “periculoase”!), în loc să mă alătur voios campaniilor imbecile din toate mediile: “eu merg pe jos 30 de minute în fiecare zi”, “eu nu rup florile”, eu nu trag mîţa de coadă etc! Să înţeleg că în loc să-mi fie un model nu numai de profesionalism, dar şi de militantism şi încăpăţînare, colegii mai “experimentaţi” mă îndeamnă să-i mulţumesc lui Dumnezeu că “nu ne-au închis prăvălia” şi mai avem un loc de muncă, asta indiferent CUM “sună” acel loc de muncă! Sau că “nu e bine” să “cîrcoteşti” împotriva superiorilor pentru că s-ar putea să se uite strîmb la tine. Că nu e bine să ai proiecte că oricum numai tu le ai şi vei fi taxat ca periculos. Că nu e bine să te pui rău cu sindicatele, că ei au “tablele lui Moise”, iar Moise ăsta e prieten cu CĂPOSUL care învîrte zeci de milioane de lei lunar în spatele celor pe care-i chemă să-şi închine “ultimul geamăt” postului… bla, bla, bla…
Ei bine, NU! Nu pot să fac toate aceste lucruri! Mă dor maţele! Mă dor maţele să stau aplecat, la 90 de grade şi să dau limbi în cururile unora care au impresia că de la “Puliţăr” încoace ei sînt cei mai “galbeni” dintre responsabilii de presă! Mă dor maţele să povestesc lucruri neinteresante atunci cînd, în jurul meu, societatea are probleme serioase, existenţiale! Mă dor maţele să mă orgasmez în faţa unor “producţii” de presă care nu răspund la întrebarea esenţială: “Cui foloseşte”? Mă dor maţele să rămîn nemişcat doar pentru a nu deranja pe cineva! Mă dor maţele să nu-mi spun punctul de vedere! Mă dor maţele să citesc astăzi, “felicitări” de la granguri care nici măcar nu ştiu să salute, sau de la greţoşi din partide care te-ar mînca de viu, în alte zile. Adevărul e că, de Ziua Presei, mă cam dor maţele!
