Lupu la Bucuresti la invitatia lui Basescu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Lupu la Bucuresti la invitatia lui Basescu

Presedintele interimar al Republicii Moldova, presedintele Parlamentului, Marian Lupu, va efectua la 28-29 aprilie o vizita oficiala la Bucuresti, unde va avea mai multe intrevederi de rang inalt, cu scopul dezvoltarii relatiilor de buna vecinatate si colaborare dintre cele doua state.

Marian Lupu a declarat miercuri ca merge la Bucuresti la invitatia presedintelui roman, Traian Basescu. “Este o vizita care se inscrie perfect in paleta dimensiunii de diplomatie, promovata in mod evident pe linia institutiei prezidentiale”, a declarat el. Programul vizitei include intrevederi cu Traian Basescu, presedintele Senatului, Mircea Geoana, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, premierul Emil Boc si, probabil, cu liderii grupurilor parlamentare, a declarat el. De asemenea, Lupu a mentionat ca se va intalni si cu oameni de afaceri, potentiali investitori, prin intermediul Camerii de Comert si Industrie a Romaniei. Oficialul de la Chisinau a precizat ca va merge la Bucuresti in fruntea unei delegatii mai mari, care va cuprinde reprezentanti ai parlamentului, presedintiei si membri ai cabinetului de ministri, dar lista acesteia va fi facuta public ulterior. Aceasta va fi prima vizita oficiala la Bucuresti a lui Marian Lupu, de cand a fost ales in functia de presedinte al parlamentului si a preluat functia de presedinte interimar al Republicii Moldova, la 30 decembrie 2010. Ultima vizita oficiala la Bucuresti a unui politican de asemenea rang din Republica Moldova, a fost cea a lui Mihai Ghimpu, la 27-28 aprilie 2010.

Karadeniz Press

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.