Specialistul în spionaj şi contraspionaj, Aurel I. Rogojan, prezintă sistemul de lucru al serviciilor speciale americane, care au stat la baza Wikileaks, cel mai important scandal informaţional al ultimilor ani.

„În contextul celei mai ample operaţiuni psihologice de război informaţional, cu efecte la scară planetară, am numit „WikiLeaks Gate”, nu este lipsită de importanţă o succintă trecere în revistă a modului în care serviciile speciale americane tratează guvernele ţărilor aliate, partenere sau gazde ale bazelor miltare ale SUA. În acest sens, la 18 martie 1970 a fost emis documentul „Operaţiuni de spionaj pentru stabilitate – domenii speciale”, clasificat „strict secret” (Departamentul Armatei – Statul Major, Washington D.C., Operaţiuni de spionaj pentru stabilitate – Domenii speciale, Anexa B la Regulamentul Militar 30 – 31, sub semnătura generalului W.C. Westmoreland, Şeful Statului Major, Documente S.U.A. Publicarea acestui document, în ziarul egiptean “Al Ahram”, a obligat la dezminţiri, afirmându-se că el ar fi o operaţiune de dezinformare a K.G.B.-ului. Oricare ar fi realitatea, conţinutul său merită a fi observat şi reţinut.). Cînd documentul a fost  devoalat, oficialii de la Washington s-au grăbit să-i conteste autenticitatea.

Informaţiile conţinute de acest document pot fi utile oficialilor români care prin natura atribuţiilor legale intră în legatură cu oamenii serviciilor de informaţii străine care îşi desfăşoară activitatea sub umbrela dintotdeauna generoasă a serviciului diplomatic.

Prima teză importantă a documentului menţionat este aceea că „serviciile speciale ale ţării gazdă sunt obiective ale serviciului de spionaj al Armatei S.U.A”, ele constituind teren de acţiune pentru operaţiuni de spionaj prin care să se promoveze interesele S.U.A.
Prin „servicii speciale ale ţării gazdă” sunt desemnate:

– structurile ţării gazdă ce au în competenţă organizarea operaţiunilor de apărare internă;
– forţele armate ale ţării gazdă, în general;
–  alte servicii ale ţării gazdă, în afara forţelor armate, cum sunt: poliţia şi alte agenţii de securitate civile, organisme naţionale şi locale, instituţii de propagandă.

Din analiza chiar şi numai superficială a acestor orientări, rezultă că spionajul militar al S.U.A. este de mare anvergură, deoarece pe lîngă obiectivele sale militare nu sunt neglijate aspectele mai largi ale intereselor S.U.A., ori de câte ori se găsesc posibilităţi de promovare a acestora.

Criteriile ce determină natura şi gradul de implicare a spionajului în problemele interne ale altor state sunt determinate, pe de o parte, de orientarea politică a ţării gazdă, iar, pe de altă parte, de interesele S.U.A.

Interesul prioritar al S.U.A. este acela de a promova şi menţine în alte ţări regimuri politice şi guverne favorabile. În acelaşi timp, însă, se precizează că S.U.A., prin acţiunile sale acoperite de spionaj, nu se vor angaja irevocabil în sprijinirea unui guvern anume din ţările gazdă, în principal din următoarele considerente:

(a) un guvern care se simte sprijinit de S.U.A. ar putea să dea semne de slăbiciune, datorită lipsei de voinţă sau de putere;
(b) guvernul s-ar putea compromite, nereuşind să reflecte interesele unei mari părţi a naţiunii respective;
(c) guvernul ar putea eşua în atitudini naţionaliste extremiste incompatibile sau dăunătoare intereselor S.U.A.

Aşadar, S.U.A. îşi rezervă intotdeauna o mare marjă de flexibilitate pentru a stabili natura unui regim care merită sau nu sprijinul său total.

A doua teză importantă a documentului se referă la identificarea vulnerabilităţilor caracteristice regimurilor din ţările gazdă.
În acest sens, se menţionează ca vulnerabilităţi:

– lipsa de experienţă şi coruptibilitatea liderilor politici, precum şi antagonismele care pot exista între aceştia;
– mecanismele guvernamentale greşit adaptate condiţiilor moderne, încadrate cu personal slab calificat şi prost remunerat;
– labilitatea ideologică a angajaţilor agenţiilor guvernamentale care-i determină să fie interesaţi de prezervarea propriilor poziţii în condiţiile de instabilitate politică sau ale alternanţei de putere;
– revendicarea de către fiecare dintre părţi a monopolului naţionalismului în situaţiile de conflicte interne, ceea ce duce la etichetarea guvernului că este o marionetă şi apariţia ori creşterea, pe acest fond, a sentimentelor antiamericane.

O a treia teză se referă la tematica spionajului in domenii speciale.

Obiectivele speciale de spionaj ale S.U.A. privesc o gamă largă de activităţi ale guvernului ţării gazdă, urmărindu-se a se identifica:
(1) lipsa de încredere politică faţă de guvern şi simpatiile pentru alternativele de putere;
(2) atitudinile antiamericane create de propaganda dusă în acest sens;
(3) fricţiunile între oficialii autohtoni şi cei ai S.U.A.;
(4) înrudiri de sânge dintre angajaţii guvernului şi exponenţii curentelor antiamericane, deoarece, se precizează expres, „a devenit o practică uzuală ca membrii unei familii să-şi împartă simpatiile, în mod deliberat, între putere şi opoziţie, pentru ca, indiferent de cine câştigă, familia să aibă sprijinul asigurat”. O importanţă specială este acordată presiunilor pe care rudele sau prietenii le-ar putea exercita asupra personalului forţelor de poliţie şi securitate;
(5) corupţia care erodează prestigiul regimului şi ar încuraja forţele de alternativă la putere;
(6) ineficienţa instituţiilor statului, apreciată ca fiind întotdeauna un sprijin dat adversarului, o formă verificată de sabotaj administrativ uşor de practicat şi greu de depistat.

Funcţie de aceste vulnerabilităţi, spionajul S.U.A. acţionează pentru:
(1) prevenirea infiltrării institutiilor ţării gazdă de către elemente ostile S.U.A.;
(2) prevenirea ca personalul forţelor de securitate ale ţării gazdă să-şi asigure viitorul prin legături active sau pasive cu orientările antiamericane;
(3) sprijinirea promovării ofiţerilor cunoscuţi că sunt loiali S.U.A.;
(4) reducerea la niveluri tolerabile a ineficienţei şi corupţiei;
(5) extinderea acestor forme de protecţie a intereselor S.U.A. asupra tuturor serviciilor speciale ale ţării gazdă.

Teza a patra se referă la finalitatea spionajului in domenii speciale.
Activitatea de spionaj desfăşurată de S.U.A. trebuie să aibă finalitate în măsurile luate împotriva persoanelor devenite dăunătoare sau în măsuri mai generale, constând în presiuni asupra unor grupuri, instituţii sau, în ultimă instanţă, asupra guvernului ţării gazdă. Aceste măsuri pot fi oficiale sau neoficiale, cu sau fără ştiinţa şi colaborarea guvernului în cauză.
Acţiunile neoficiale implică operaţiunile clandestine care intră în sfera de responsabilitate a spionajului militar şi a celorlalte agenţii speciale ale S.U.A.

Teza a cincea indică mijlocul de bază al realizării obiectivelor spionajului in domenii speciale.
Reuşita operaţiunilor de „stabilitate internă” este condiţionată nu atât de gradul de înţelegere reciprocă dintre personalul american şi personalul serviciilor speciale din ţara gazdă, cât mai ales de existenţa în cadrul acestor servicii a unor persoane cu care spionajul american menţine legături specifice activităţii cu agenţii de informaţii.
Ca urmare, recrutarea cadrelor de vârf ale agenţiilor ţării gazdă ca agenţi de informaţii de durată constituie o cerinţă importantă.
Pentru scopurile speciale ale spionajului S.U.A. sunt utili, ca agenţi de lungă durată, ofiţerii care îndeplinesc următoarele criterii:
(a) provin din familii cu legături economice şi culturale cu S.U.A. sau cu aliaţii ei;
(b) au impresii favorabile despre programele americane de instruire militară, îndeosebi să fi fost instruiţi în S.U.A. (Anexa secretă a raportului final privind instruirea în S.U.A. cuprinde aprecierea asupra perspectivelor şi posibilităţilor ca agent de lungă durată);
(c) sunt propozabili pentru numire în structurile informative ale ţării gazdă.

Teza a şasea stipulează angajarea sprijinului cetăţenilor S.U.A. aflaţi în străinătate pentru susţinerea spionajului in domenii  speciale.
În acest sens, se menţionează că cetăţenii S.U.A. care lucrează în ţările gazdă (oficiali la post, oameni de afaceri, reprezentanţi mass – media etc.) trebuie luaţi în calcul, atât ca surse de informare directă, cât şi ca ajutoare pentru punctarea şi studierea în vederea recrutării a cetăţenilor ţării gazdă, oficial sau în alt mod, ca agenţi de informaţii de lungă durată.

Teza a şaptea fixează cerinţa penetrării mişcărilor antiamericane din ţara gazdă.
Această cerinţă se realizează prin două modalităţi de acţiune:  (a) identificarea şi preluarea sub control clandestin a opozanţilor infiltraţi în structurile securităţii interne şi (b) infiltrarea de agenţi de încredere în rândurile conducerii opozanţilor.

Teza a opta stipulează necesitatea pregătirii de agenţi pentru operaţiuni speciale.
Această categorie de agenţi este destinată radicalizării opozanţilor în scopul declanşării de acţiuni violente ori nonviolente, caracteristice mişcărilor insurgente cu caracteristici de subminare a puterii de stat, care să determine contrareacţii adecvate de anihilare a pericolului.
Trebuie observat că acest gen de operaţiune este recomandat şi atunci când guvernele ţărilor gazdă se dovedesc pasive, indecise ori reacţionează cu vigoare neadecvată la estimările informative ale spionajului american.

Teza a noua pledează pentru avantajele spionajului  special prin surse umane secrete (“humint”).
Se precizează, în acest sens, că instruirea, pregătirea şi experienţa, de regulă, superioare ale cadrelor spionajului american le conferă o ascendenţă asupra omologilor din ţările gazdă, chiar şi atunci când aceştia din urmă le sunt superiori în poziţii sau grade, ceea ce facilitează îndeplinirea misiunilor informative speciale.

Teza a zecea consemnează necesitatea creării Centrelor Naţionale pentru Coordonarea Apărării Interne (C.N.C.A.I.) şi a Centrelor de Coordonare Zonală (C.C.Z.) care să coordoneze operaţiunile de spionaj, administrative şi logistice.
Se precizează că această recomandare este şi de natură a facilita penetrarea de către spionajul Armatei S.U.A. a armatei ţării gazdă în ansamblul ei, deoarece de la nivelul C.N.C.A.I. şi C.C.Z. se cuprinde mai bine întreg ansamblul organizării armatei ţării gazdă, operaţiile, administraţia, logistica, precum şi spionajul.

Arhivele C.N.C.A.I. vor fi folosite pentru obţinerea de informaţii despre personalul serviciilor speciale ale ţării gazdă. Când se cunoaşte ori se suspectează că există arhive paralele, neaccesibile personalului american, sunt luate în calcul posibilităţile întreprinderii de operaţiuni care să permită accesul.

Ceea ce fac serviciile speciale americane este caracteristic si serviciilor altor state, fiind cat se poate de normal si corect, in raport cu politica guvernelor lor. Asemenea obiective pentru “domeniile speciale” ale relatiilor bilaterale pot fi atinse legal, prin mijloace diplomatice, dupa cum se utilizeaza caile clandestine si arsenalul armelor secrete ale serviciilor de de informatii pentru securitate, denominatia academica a spionajului.

Problema pentru statele tinta ale operatiunilor de aceasta natura este una singura, simplu de enuntat, dar nu usor de realizat : capacitatea serviciilor nationale de aparare interna de a proteja interesele nationale in competitia internationala, prin definitie severa si in care, pe deasura tuturor intelegerilor si aliantelor, istoria a demonstrat si confirma ca scopul scuza mijloacele.

Aurel I. Rogojan, specialist în serviciile de spionaj şi contraspionaj

Generalul de brigada (rez.) Aurel I. Rogojan (foto) s-a născut la 5 noiembrie 1949 în Inceşti, judeţul Bihor. Este diplomat universitar în ştiinţe juridice al Universităţii din Bucureşti şi a activat 36 de ani în serviciile de informaţii pentru securitate naţională, din care în 19 a fost şi colaborator permanent, cu norme didactice integrale, al instituţiilor de învăţămînt pentru pregătirea ofiţerilor de informaţii. De-a lungul carierei sale a publicat mai multe volume în care dezbătea probleme care vizau activitatea serviciilor secrete. Aurel Rogojan a rezistat, timp de un sfert de secol, (1977-l995 şi 2000-2006), conectat la cele mai înalte tensiuni, în laboratoarele cancelariilor secrete ale fostelor şi actualelor servicii de informaţii pentru securitate naţională.

Sursa: FTR.ro