DRP INFO: În perioada 25 – 30 martie 2011, Fundaţia „Moldova pentru Democraţie şi Dezvoltare” (SUA), în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a organizat o vizită în cadrul comunităţii româneşti din New York a delegaţiei formate din domnul Alexandru Leşco, domnul Tudor Popa, domnul Andrei Ivanţoc – purtători ai Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler şi ai „Ordinului Republicii Moldova” şi domnul Ştefan Urîtu – preşedintele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului în Republica Moldova.
Domnul Tudor Spătaru, preşedintele Fundaţiei „Moldova pentru Democraţie şi Dezvoltare”, organizator şi iniţiator din anul 2009 al vizitei, a însoţit delegaţia pe întreg parcursul programului, punctând în cadrul fiecărei întrevederi cele mai importante aspecte legate de motivaţia acestui proiect.
În data de 26 martie a.c., delegaţia, însoţită de către domnul Radu Cosma, director adjunct al Direcţiei Management Programe, din cadrul DRP şi de către domnul Radu Găină, regizor în cadrul TVR, a avut o primă întrevedere cu domnul Marian Pârjol, Consul General al României la New York. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de desfăşurarea programului vizitei, domnul Consul General Marian Pârjol exprimându-şi susţinerea pentru eveniment.
Duminică, 27 martie a.c., delegaţia a participat la slujbele oficiate la Biserica Sfânta Maria din Woodside de către preotul paroh Casian Fetea şi la Biserica Sfinţii Petru şi Pavel (zona Astoria) de către preotul prof. univ. dr. Theodor Damian, editor al Revistei Lumină Lină/ Gracious Light. La Biserica Sfânta Maria, membrii delegaţiei s-au întâlnit cu domnul Florin Cârlan, preşedintele Fundaţiei Grigore Vieru şi cu membrii acesteia, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din New York.
La Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, domnul inginer Florin Cristian Pascu, preşedintele Societăţii Române Creştine „Dorul”, a organizat o scurtă ceremonie de premiere a celor patru foşti deţinuţi politici de la Tiraspol pentru patriotismul cu care au înfruntat detenţia arbitrară în numele identităţii româneşti. La eveniment a fost prezent şi domnul prof. univ. dr. Doru Tsaganea, a cărui prezenţă activă printre românii din New York este remarcată şi profund apreciată.
Evenimentul istoric ce a marcat această vizită, împlinirea celor 93 de la Unirea Basarabiei cu România, a fost sărbătorit la Restaurantul Bucharest, alături de membrii misiunii diplomatice de la New York şi de reprezentanţii mediului asociativ românesc. Organizatorul acestei întruniri, domnul Vasile Bădăluţă, directorul „Romanian Voice Television”, a reiterat importanţa vizitei delegaţiei şi a subliniat necesitatea de a face cunoscută în lume experienţa foştilor deţinuţi politici. Cu acest prilej a fost vizionat şi discutat filmul documentar „Unsharf” al regizorului Radu Găină.
În data de 28 martie a.c., delegaţia a participat la seminarul „Human rights in the neighborhood of Europe and the major risks for European enlargement”, organizat în cadrul Universităţii Columbia şi susţinut de către Institutul pentru Drepturile Omului din cadrul Universităţii Columbia, Centrul Est – Central European şi de către Institutul Harriman. Cu acest prilej, membrii delegaţiei au prezentat auditoriului traumele suferite în perioada detenţiei şi au vorbit despre relele tratamente aplicate unor cetăţeni ai Republicii Moldova de către autoproclamatele autorităţi ale regiunii Transnistria. A fost analizată situaţia actuală a regiunii separatiste a Republicii Moldova precum şi modalitatea în care comunitatea internaţională a intervenit în conflictul transnistrean, încercându-se identificarea unor soluţii care să conducă la detensionarea relaţiilor actorilor statali implicaţi. La finalul prezentărilor a fost vizionat şi discutat filmul documentar al domnului Radu Găină. Dezbaterile au fost moderate de către prof. univ. dr. Elazar Barkan, director al Institutului pentru Studiul Drepturilor Omului din cadrul Universităţii Columbia şi membru fondator al Institutului pentru Dreptate Istorică şi Reconciliere de la Haga. Tematica dezbătută în cadrul seminarului a beneficiat şi de vasta expertiză în studii est europene a prof. univ. dr. John Micgiel, director al Centrului Est – Central European, director executiv al Institutului European şi director adjunct al Institutului Harriman. Totodata, lucrarea Civic Media “Eroi pentru Romania – Transnistria si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, a ajuns in Biblioteca Universitatii Columbia.
Pe parcursul zilei de 28 martie a.c. a avut loc întrevederea delegaţiei cu doamna Simona-Mirela Miculescu, Ambasadorul României pe lângă Naţiunile Unite, în cadrul căreia a fost reiterat apelul foştilor deţinuţi politici de la Tiraspol ca SUA şi Uniunea Europeană să îşi sporească implicarea în situaţia regiunii separatiste a Republicii Moldova.
Menţionăm că în cadrul programului vizitei la New York a avut loc şi întâlnirea domnului Alexandru Leşco cu domnul Ion Ştefan – promotor în nenumărate rânduri a drepturilor membrilor grupului Ilaşcu (vezi foto aici)
Pentru întreaga desfăşurare a programului vizitei, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni doreşte să adreseze mulţumiri Fundaţiei „Moldova pentru Democraţie şi Dezvoltare”, domnului Tudor Spătaru, preşedintele acestei asociaţii şi domnului Dorian Cucereanu, vicepreşedinte, fără sprijinul cărora acest demers nu ar fi putut avea loc.
La întoarcerea în România, la iniţiativa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a fost organizată o conferinţă de presă în cadrul căreia membrii delegaţiei au prezentat aspectele discutate în cadrul vizitei la New York (http://www.tvr.ro/articol.php?id=100497).
De asemenea, în data de 3 aprilie a.c., membrii grupului au oferit un interviu postului de Televiziune Moldova 1 (http://www.trm.md/index.php?module=stiri_int&news_id=24664), mai informeaza DRP. Cele doua reportaje pot fi vizionate mai jos. Despre vizita au mai scris Unimedia.md si ziaristul “moldovean” George Damian, in Timpul. Agentia “Nationala” de Stiri Agerpres sau Radio Romania “National” au “uitat” sa dea stirea…
Detinutii de la Tiraspol la New York von ZiaristiOnlineTV