La cererea Asociatiei Civic Media, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a dat publicitatii Decizia CNSAS in ce priveste “meritele” fostului general DIE Mihai Pacepa – un intim al agenturii KGB din Romania si al Elenei Ceausescu si un “erou” al lui Vladimir Tismaneanu si Gabriel Liiceanu – in timpul regimului comunist, si anume ca acesta a fost un “agent al politiei politice comuniste” de “prim rang”. Prezentam mai jos Documentele si Sesizarea la care a dat curs CNSAS, cu mentiunea ca, in ce priveste acuzatiile privind faptul ca numitul Pacepa Mihai Ion a coordonat din calitatea sa de agent al politiei politice comuniste operatiunea de asasinare a disidentului sarb Alexandar Opojevici, intrucat sunt intrunite conditiile de elucidare ale acestei crime, Asociatia Civic Media a sesizat si organele penale ale Romaniei, urmand sa semnaleze si autoritatile americane, pe baza dovezilor existente. Vom reveni cu detalii.
Asociatia Civic Media
4.04.2011
Catre: Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.)
Strada Matei Basarab nr. 55-57, sector 3, cod 030671, Bucureşti – România;
SESIZARE
Conform Legii in baza careia functioneaza CNSAS in vederea deconspirarii Securitatii si a agentilor ei va rugam sa ne comunicati daca numitul Pacepa Mihai Ion, nascut la data de 28.10.1928, ajuns pana in functia de sef adjunct al Departamentului de Informatii Externe, a fost agent al politici politice comuniste si a comis infractiuni si atentate la adresa drepturilor omului in timpul regimului comunist si in cadrul aparatului represiv al Securitatii, de la atingerea adusa libertatii cuvantului si a opiniei la cea adusa dreptului la viata privata, violarea domiciliului, a corespondentei si secretul convorbirilor telefonice – dupa cum a fost invinuit de CNSAS si colonelul Gheorghe Trosca, acum fost “erou-martir”, ucis in decembrie 1989 -, dar si alte masuri, inclusiv cele privind eliminarea fizica a unor oponenti ai regimului.
Cerere noastra este cu atat mai intemeiata atata timp cat intr-un act oficial al statului roman actual, respectiv Raportul asa-numitei “Comisii Tismaneanu” girat de presedintele Traian Basescu se subliniază “rolul excepțional jucat în demascarea naturii criminale a regimului și a Securității” de numitul Ion Mihai Pacepa.
Insa calitatea pe care a avut-o pana la “defectare”, certificata de documentele existente in Dosarul nr. 3447 de la Fondul Documentar al CNSAS si cele aferente primite de la SIE ar putea defini, de asemenea, “rolul excepțional jucat în consolidarea naturii criminale a regimului și a Securității” de catre numitul Ion Mihai Pacepa. Desigur, ne-am intrebat intotdeauna, daca scopul vietii sale a fost distrugerea regimului comunist si a lui Ceausescu personal, de ce nu a facut-o atat de simplu, “salvand” acest popor, impuscandu-l pe dictator cu arma din dotare, pe cand intra zilnic sa-i dea raportul seful statului si, mai ales, sotiei lui, Elena Ceausescu, sau de ce nu-i facea un baldabac pe cand se plimba, singur, cu Nicolae Ceausescu, pe lac la Techirghiol si primea ordine de asasinare a unor oponenti ai regimului comunist din tara si strainatate, conform propriilor sale confesiuni.
In folosul propriei documentari si a emiterii unui raspuns in cadrul perioadei de 30 de zile stabilite de Lege va sta si lucrarea cercetatorului CNSAS, istoricul Liviu Taranu, “Ion Mihai Pacepa in dosarele Securităţii, 1978-1980″.
Ne intemeiem cerere in baza Art 3 a Legii CNSAS care prevede si deconspirarea “analiştilor politici şi asimilaţiilor acestora”, Ion Mihai Pacepa fiind acredidat si cu aceasta calitate prin publicarea extensiva in presa centrala a interviurilor si articolelor sale, in special in presa unde activeaza si Vladimir Tismaneanu, precum si prin publicarea unor carti de presupusa analiza a politicii nationale si internationale la Editura Humanitas a lui Gabriel Liiceanu si prezentarea lui intr-un serial caraghios la postul public de televiziune TVR, semnat de Lucia Hossu Longin, in care este impus drept formator de opinie in spatiul public post-comunist.
Nota grava pe care o da demersul nostru este si marturia privind asasinatul in care a fost implicat Ion Mihai Pacepa, facuta chiar de sotia victimei, Maria Opojevici, sotia disidentului sarb Alexandar Opojevici, asasinat in noaptea de 7-8 august 1975 la Hotelul Dorobanti din Capitala, sub coordonarea numitului Ion Mihai Pacepa, si pe care v-o furnizam mai jos.
In baza raspunsului Dvs vom solicita sefului statului sa ii fie retras gradul de general atribuit pentru presupuse merite nedovedite si fara consultul CNSAS de catre un alt presedinte al Romaniei (*).
Cu multumiri anticipate,
Victor Roncea
Presedinte fondator
Asociatia Civic Media
3.03.2011
(*) Reacordarea gradului s-a facut printr-un ordin al directorului Serviciului de Informatii Externe (SIE), Gheorghe Fulga, emis in data de 15 decembrie 2004, comunicat la 21 decembrie – – ultima zi a mandatului lui Ion Iliescu – si avocatului lui Pacepa, Catalin Dancu
Documentare: O crima de-a lui Pacepa
Una dintre crimele odioase la care Ion Mihai Pacepa si-a adus nemijlocit contributia, alaturi de seful sau direct Nicolae Doicaru, defunctul sef al spionajului romanesc, este asasinarea lui Alexandar Opojevici, un fost comandant de partizani si ofiter sarb, opozant al lui Tito, care se refugiase la Bucuresti. Totul in urma unei intelegeri intre Tito si Ceausescu, prin care primul dorea sa-si elimine adversarii din emigratia sarba. Crima a avut loc in noaptea de 8-9 august 1975, intr-o camera a hotelului Dorobanti, si a fost executata de Pacepa si de oamenii sai, sub coordonarea lui Doicaru. Maria Opojevici, vaduva fostului disident sarb, dezvaluie, in exclusivitate pentru cititorii ziarului, circumstantele, atatea cate au putut fi aflate, ale uciderii sotului sau.
IMPOTRIVA LUI TITO
“Sotul meu era comandantul aeroportului Zemun, de la Belgrad, cum e Otopeni la noi. Cu un avion a fugit la Timisoara, pe 19 aprilie 1949. Era militar, fusese partizan timp de cinci ani de zile, de la varsta de 17 ani, fusese printre cei mai aprigi, curajosi si cunoscuti comandanti de partizani, avea gradul de maior. In urma unei tradari, parintii sai si cei sapte frati au fost executati de ustasi. Dar dupa razboi, devenise un oponent al lui Tito, cum erau de altfel majoritatea sarbilor, Tito fiind croat, iar croatii fusesera aliatii nemtilor in al doilea razboi mondial, si sarbii nu prea inghiteau chestia asta! Sotul era nascut intr-o comuna, Atasevzi, aflata la 120 km de Belgrad, spre vest. Nu a mai fost niciodata in Iugoslavia, pana a fost omorat.
Eu l-am cunoscut in 1950, avea 25 de ani. A primit cetatenia romana. In 1951, ne-am casatorit. Aici, in Bucuresti, se formase un nucleu al emigratiei iugoslave. Au avut un post de radio si un ziar. Pe urma, dupa ce s-a impacat Tito cu Hrusciov si pe urma cu ceilalti, s-a desfiintat aceasta organizatie a lor care era sustinuta de Comitetul Central al PCR (PMR). De ei se ocupa Ghizela Voss, ea era la Ministerul de Externe, care se ocupa de emigratie – era evreica, era la Sectia Externa a CC al PCR. Organizatia n-avea o denumire anume, ziarul mi se pare ca se numea “Pentru pace trainica”. Dupa aceea sotul meu a fost trimis la Academia Jdanov, care s-a numit apoi Stefan Gheorghiu. A facut acolo trei ani si pe urma a fost numit lector la CEPECA, pe langa Otopeni, acolo veneau din toata tara si faceau cursuri.
VENIREA LUI DAPCEVICI DE LA BRUXELLES
In 1964, a fost un congres al comunistilor iugoslavi – Verdet a condus delegatia romana. Acolo s-a insistat ca toti sarbii emigranti, care au functii mai mari, sa fie scosi din posturile acelea. Vreo trei au fost scosi, sotul meu, Zvetozar Markusev – a murit recent, si Kojevici. Atunci a vrut sa plece din Romania, dar nu i s-a dat voie. A murit intre timp Dej, a venit Ceausescu si au venit si i-au propus un post la Regiunea Bucuresti, director la Cinematografie. A stat acolo, pe urma a trecut inspector la Centrala Cinematografiei si acolo lucra in 1975, cand a fost asasinat. Sotul meu era prieten din partizanat si pastra legatura cu Vlado Dapcevici, un fost adjunct de-al lui Tito si devenit si el, dupa razboi, un oponent al maresalului. El se stabilise in Belgia, era casatorit si avea o fetita. In 1975, Vlado i-a scris ca vor sa vina aici in concediu, cu sotia si copilul. Si au stabilit ca vor veni pe 3 august. In acel moment, a venit un securist, Petrescu se numea, care raspundea de ei – pentru ca sarbii de aici au fost permanent in vizor -, si i-a spus sotului meu, cam pe 1 august, sa-l anunte pe Dapcevici sa-si amane calatoria in Romania, fiindca s-a aflat ca iugoslavii pregatesc ceva! Sotul meu a incercat, i-a dat telefon, dar el deja plecase, in loc sa plece pe 3, a plecat pe 1 august, insotit de Djoka Stoianovici, un prieten sarb care lucra in Belgia, pe care il cunoscuse acolo, era tanar si era si garda lui de corp. Au venit, dar fara familii. Deci a venit Dapcevici pe 1 august, eu nu eram in Bucuresti, trebuia sa vin pe 3 august, eram la Pitesti, la parintii mei, dar am primit telefon de la sotul meu si am venit pe 1 august. Ei toti, intre timp, s-au dus in vizita la familia fratilor Markusev, alti prieteni sarbi de aici, si ei antititoisti. In tot timpul asta, Dapcevici si Stoianovici erau cazati la hotelul Dorobanti, pentru ca nu aveam voie sa primim oaspeti din strainatate peste noapte.”
ASASINATUL
“In ultima seara, pe 8 august 1975, i-am avut la cina, in casa noastra de pe Grigore Mora. Au venit pe la ora 18, Dapcevici, Stoianovici, Markusev. Markusev a plecat pe la 22. Se facuse 23. Fiul meu era plecat prin oras si cand a venit, a intrat prin intrarea de serviciu. Sotul meu cand a plecat cu invitatii, a plecat pe intrarea principala. I-am spus fiului meu: du-te repede prin fata, sa-ti iei ramas bun de la Dapcevici si Stoianovici, ca pleaca! Sotul meu a spus ca-i conduce pana la hotel! Era troleibuzul 82 pe atunci. Incepuse o ploaie de vara! Eu ies pe balcon. Am vrut sa-i spun baiatului du-te si tu cu tata, dar m-am abtinut. In timp ce stateau, absolut din intamplare, a venit un tip cu masina, era fiul sefului sotului meu de la cinematografie (erau vecini cu noi) si l-a rugat sa-i duca pana la Dorobanti. Si acel domn i-a dus pana la usa. Nu stiu de ce sotul meu a intrat si el in hotel! Si l-am asteptat, si l-am asteptat. Eu pe urma am vorbit cu acest domn, Vasile Rachita il cheama, era tanar ofiter in Armata si este si acum ofiter. Domnul Rachita ne-a spus ca i-a dus pana la usa, dupa ce a aflat ca sotul meu disparuse. A doua zi, pe 9 august, vine cineva, la 6 dimineata, cineva care trebuia sa se intalneasca cu Dapcevici la hotel, sa le dea ceva, un pachet. Acest domn era suparat: ce oameni neseriosi, am stabilit sa ne intalnim la 6 dimineata, si de la receptie mi-au spus ca au plecat la 12 noaptea! Pe urma vin fratii Markusev, le dadusem eu telefon, pentru ca stiam si eu ca trebuie sa-i conduca la aeroport pe Dapcevici si Stoianovici. Fratii Markusev s-au dus si ei si de la receptie li s-a spus acelasi lucru. S-au dus la aeroport, acolo nu i-au gasit, iar lista pasagerilor nu au vrut sa le-o arate. Si de atunci, ani de zile, am tot cautat sa aflu ce s-a intamplat cu sotul meu! Toti imi spuneau ca nu stiu nimic. Sau imi aruncau felurite diversiuni, ca a fost o echipa de sportivi sarbi, cu un autobuz si ar fi plecat si ei.
Chiar Doicaru mi-a spus treaba asta, pentru ca pana la urma m-a primit, deoarece voiau sa afle ce stiu eu. Doicaru m-a primit pe 23 iunie 1976, dupa nenumarate memorii si plangeri. El mi-a spus sa nu port corespondenta cu strainatatea, fiindca mi s-ar putea trimite o bomba cu plastic in plic si sa ma omoare! Dar raspunsurile erau ca nu se stie nimic. La un an de la disparitie, a aparut in presa iugoslava o stire care spunea ca pe teritoriul iugoslav a fost prins Vlado Dapcevici care desfasura activitate antistatala. Pe urma, peste jumatate de an, a avut loc procesul lui. Avocatul belgian al lui Dapcevici s-a ridicat si a raspuns ca rechizitoriul este mincinos, ca Dapcevici a fost rapit din Romania si pentru asta i-a cerut ca martori pe prietenii acestuia, Opojevici si Stoianovici, ca sa declare ca au fost rapiti. Atunci s-a suspendat sedinta publica, si Dapcevici a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare. Din ’75 pana in ’87, cand a aparut cartea lui Pacepa, Orizonturi rosii, am tot sperat ca el e in puscarie. In volum, Pacepa descrie o parte din actiunea pe care a condus-o. El scrie ca sotul meu a fost omorat pe loc, si Stoianovici a murit pe drum.”
MARTURIA LUI DAPCEVICI
“A fost lovit de cei de la USLA in cap si a murit pe loc, a facut stop cardiac, pentru ca la expertiza, cand l-am exhumat, acum doi ani, capul nu era spart, dar probabil din cauza socului loviturii a facut stop cardiac. Dapcevici a mai trait pana acum doi ani, pana la varsta de 84 de ani. M-am intalnit cu el in Iugoslavia, in 1992. Mi-a povestit cum s-a intamplat, din ceea ce a putut sa-si aminteasca: “M-am dus la receptie sa le spun sa ne trezeasca la cinci, pentru ca aveam avion spre Belgia la 9. Pe Alexandar si pe Stoianovici i-am lasat in hol. Cand m-am intors, nu i-am mai vazut. M-am gandit ca s-au dus in camera. Cand sa intru in lift, erau niste zdrahoni care se uitau doar si nu spuneau nimic. Am intrat, au intrat si ei si cand am iesit pe etaj, la 13, am fost lovit in cap si mi-am mai revenit intr-o camera necunoscuta. Langa mine, in aceeasi camera zaceau si sotul tau si Stoianovici, dar nu mi-am dat seama ca sunt morti. Cand m-am trezit, mi s-a facut o injectie si m-am mai trezit intr-o celula in Iugoslavia”.
Din ceea ce mi-a declarat Dapcevici, am aflat ca, atunci cand s-a trezit prima data, se aflau in vila conspirativa a Securitatii de la kilometrul 12, la Baneasa.”
Dapcevici, Stoianovici si Opojevici au fost preluati de la Pacepa de catre doi agenti ai securitatii lui Tito si transportati in Iugoslavia, cu “spatele logistic” asigurat in continuare de Pacepa si de oamenii sai.
DEOCAMDATA, PACEPA N-A RASPUNS
Prin intermediul avocatului Catalin Dancu, reprezentantul intereselor generalului Pacepa in Romania, i-am solicitat fostului adjunct al Directiei de Informatii Externe opinia despre marturiile doamnei Maria Opojevici. In plus, l-am rugat pe generalul Pacepa sa ne trimita si eventuale alte amanunte despre aceasta afacere murdara, avand in vedere ca, in celebrul sau volum “Orizonturi rosii”, apar o serie de inadvertente in legatura cu acest caz. Ieri, pana la intrarea la tipar a ziarului, sefa de cabinet a avocatului Dancu ne-a spus ca inca nu primise nici un raspuns de la generalul Pacepa, dar ca este foarte probabil ca o opinie a acestuia sa ne parvina peste un timp. Noi o asteptam.
In urma nenumaratelor sale cereri si investigatii facute pe cont propriu, doamna Maria Opojevici a aflat unde este inmormantat sotul sau. In 1990, a primit primele informatii ca sotul sau, alaturi de Stoianovici, este inmormantat in cimitirul Tomasevsc din orasul Zrenianin, dar fara a i se cunoaste identitatea. Dupa mai mult de zece ani de cereri repetate catre autoritatile sarbe, pe 27 mai 2002, are loc exhumarea. Dupa stabilirea identitatii celor doua cadavre, familiile le-au facut slujbe si i-au inmormantat crestineste in localitatile in care s-au nascut.
Fiul lui Alexandar Opojevici, inginer de profesie, a avut foarte multe necazuri dupa uciderea tatalui sau. Oamenii lui Doicaru au avut grija sa-i faca viata un calvar, deoarece nu se impaca deloc cu gandul ca nu poate afla ce s-a intamplat cu tatal sau. Reuseste, dupa o alta tentativa nereusita, sa treaca Dunarea inot in Iugoslavia, la sfarsitul lunii octombrie 1989. Sarbii il elibereaza de-abia pe 25 decembrie 1989, in ziua executiei lui Ceausescu. De acolo, a plecat in America si s-a stabilit in California.
Pacepa si-a primit inapoi gradul de general si urmeaza sa i se restituie si averea. Nimeni dintre participantii la crimele de atunci sau dintre sefii autoritatilor detinatoare de arhive nu spune nimic. La fel cum a facut si Doicaru.
Marian Ghiteanu
