de Maria Petrascu
M-am gandit mult, foarte mult, ce as putea scrie azi, aici, dupa consumarea scenei grotesti petrecute ieri, la Miercurea Ciuc, cand nu un nebun, cum incearca acum sa acrediteze ideea niste unii, care, desi nu o spun pe fata, gandesc ca si el, l-a spanzurat pe Avram Iancu in piata publica a orasului, dupa ce, nu demult, acelasi personaj, Csibi Barna adica, functionar public de altfel, deci platit de statul roman, adica de noi, din banii publici, l-a “interzis” si pe Mihai Eminescu in Miercurea Ciuc.
Tot el este cel care s-a ocupat de recrutările filialei secuieşti a batalionului „Wass Albert” din Gyor al Noi Gărzi Maghiare, formata după scoaterea în afara legii a Magyar Garda si, acelasi Csibi Barna, care a fondat, nu in Ungaria, ci aici, in inima Romaniei, “Garda Secuiască”, după modelul Gărzii Maghiare.
Si tot Csibi Brana este cel care a depus la Primărie o adresă prin care solicita Consiliului Local desfiinţarea Monumentului Ostaşului Necunoscut, aflat în Piaţa Tricolorului din Miercurea Ciuc.
Mai sunt si altele de spus despre Csibi Barna fata de care, dupa atatea fapte abominabile, autoritatile locale alaturi de cele de la Bucuresti, de la Guvern pana la Presedintie, de la Boc pana la Basescu, manifesta o toleranta absolut inexplicabila. Este nevoie oare inca de putin timp pentru ca acest Csibi Barna sa devina un “stindard” al luptei antiormanesti aici, chiar in inima Romaniei?
Cand l-a spazurat pe Avram Inacu, Csibi Barna ne-a spanzurat pe toti, cand l-a interzis pe Eminescu, Csibi Barna ne-a interzis pe toti. Cand se va pune in fruntea stiu eu carei hoarde de smintiti, ce ne va face oare Cisbi Barna?
Pentru acest Csibi Barna , care are liber la asemenea nelegiuri si pentru toti cei care ii ingaduie sa le comita eu nu am a zice decat ceva, o singura vorba, a acelui mare, necuprins de mare si de sfant, Mihai Eminescu, cel care a glasuit asa, inainte ca altii smintiti aidoma lui Csibi Barna, sa-l omoare, odata, de doua ori, de multe ori dar, de fapt, NICIODATA :
DOINA – (varianta necenzurata)
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca!
Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te ‘nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Ci sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prapadi-l-ar focul jalei
Sa-l arza sa-l dogoreasca
Neamul sa i-l prapadeasca
Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia
Si iata si o alta varianta a “Doinei”, extrem de putin cunoscuta astazi – dar apartinand tot lui Eminescu – se gaseste in cartea “Mihai Eminescu – poezii tiparite in timpul vietii”, vol. III, note si variante, editie critica ingrijita de Perpessicius cu reproduceri dupa manuscrise, Editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1944.
De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta singurătate;
Din Hotin si pân’la Mare
Vin Muscalii de-a călare
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneacă
Săracă tară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste’nvată pruncii
Si sub mână de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român săracu
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Si-i străin în tara lui.
Din Brasov pân’la Abrud
Vai ce văd si ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sărace, român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra singurătate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleacă
Si izvoarele îi seacă
Săraca, tară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Si să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost misel
Secă-i-ar inima-n el,
Cum dusmanii mi te seacă
Săracă, tară, săracă!
Stefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Lasă Arhimandritului
Toată grija schitului
Iară grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ti mântui neamul tău…
Tu te-naltă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată
De-i suna de doua ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toti dusmanii or să piară
Dati în seama ciorilor
S-a spânzuratorilor.
Stefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-asteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Căpătâni de grecotei
Grecoteii si străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Saracă, tară, săracă!
