Dupa cum va informam in articolul “Angajatul Securitatii” Laszlo Tokes vrea sa obtina de la un jurnalist oradean ce n-a reusit de la Alison Mutler si Associated Press: Onoarea si 700.000.000 de lei, urmat de Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind intervine in cazul Florin Budea atacat de Laszlo Tokes, ziaristul liber din Oradea se afla intr-o situatie limita: i se cerea de catre ditamai vicepresedintele Parlamentului European sa-si vanda toata agoniseala de-o viata – o fosta uscatorie transformata in garsoniera – pentru pretinse “daune morale”, doar pentru ca publicase declaratiile unui ofiter de Securitate care certifica un fapt binecunoscut: Laszlo Tokes a fost si informator al Securitatii si agent al serviciilor ungare.
Iata totusi ca Justitia romana a stiut sa puna capat acestui atac la libertatea presei: saptamana trecuta Laszlo Tokes a pierdut procesul cu jurnalistul Florin Budea, la fel dupa cum l-a pierdut in urma cu 10 ani si pe cel cu Alison Mutler, corespondenta Associated Press, care il acuza de aceleasi fapte murdare.
Florin Budea marturiseste pe blogul sau: Mai bine faceam inchisoare decat sa-i dau bani lui Laszlo Tokes
Florin Budea: ma adresez acelor câţiva prieteni care şi-au luat osteneala de a mă căuta, din când în când, aici pe blog.
iertaţi-mă, dacă în ultimele zile v-am neglijat. evenimente dure mi-au secatuit substanţa nervoasă necesară pentru a întreţine acest tip de jurnal.
unul dintre aceste neplăcute momente este şi procesul cu Tokes Laszlo. pronunţarea va avea loc, probabil, pe 11 martie. a.c.
ironie sau cinism “reclamantul” a declarat că, dacă instanţa îi va da câştig de cauză, va folosi cei 70.000 de lei pe care îi pretinde pentru repararea imaginii, pe care chipurile i-aş fi periclitat-o, ţineţi-vă bine! “pentru studii privind libertatea presei”. eu aş spune că declaraţia are cinismul unui călău…
de unde o să fac rost de banii ăştia nu ştiu. cei care mă cunosc sţiu că singura mea “avere” e garsoniera, de fapt o fostă uscătorie, situată deasupra unui bloc cu nouă etaje. dacă aş vinde-o aproape că aş putea să acopăr pretenţiile d-lui Tokes, care, desigur, locuieşte într-o vilă, are salar de mii de euro şi o avere frumuşică.
asta e!
vom trăi şi vom vedea!
Doamne ajută-mi! chiar am nevoie, vicepreşedintele Parlamentului European m-a învăţat ce înseamnă frica… dacă asta e democraţie, dacă asta e presă liberă… îmi merit soarta.
6.03.2011
Mai bine … penal, decât ziarist.
spaima că dl. Tokes ar putea câştiga procesul de presă pe care mi l-a intentat nu mă lasă să dorm noaptea. nu glumesc, că nu-i de glumă.
azi noapte, pe la trei, socoteam că erau mai bune vremurile când, pentru calomnie, se dădea puşcărie.
să luăm cazul meu. cât mi-ar da, 6 luni, maxim un an? fiindcă sunt cuminte, la prima abatere etc. aş fi scăpat cu suspendare sau, cel mai rău, cu două luni de închisoare.
n-o să mă credeţi, dar – decât să-i dau preacinstitului ex-episcop 70.000 de lei, aş prefera să fac puşcărie. argumentul e simplu: azi mai uşor te scapi din puşcărie, decât să ieşi din sărăcie.
ca să achit pretenţiile “reclamantului”, n-am încotro, trebuie să-mi vând casa, garsoniera adică. asta înseamnă că voi rămâne pur şi simplu pe drumuri. sper să nu fie cazul, dar imi pot lesne imagina că un om în situaţia asta poate, foarte lesne, să ajungă la periferia societăţii, un homeless. eu unul nici nu-mi pot imagina viaţa fără biblioteca mea, fără biroul meu, fără calculatorul de acasă, fără liniştea în care, uneori, scriu…
acu’ stau şi mă intreb dacă îmblânzirea pedepselor pentru calomnie, scoaterea lor de sub incidenţa legii penale, nu e o chestie perversă, cu două tăişuri. scapi liber, dar – de fapt – eşti trântit la marginea societăţii, transformat într-un paria mai detestabil decât un infractor de drept comun, aproape un om fără nicio şansă.
una peste alta, cum spuneam: mai bine penal, decât ziarist! aşa că, vă rog: ARESTAŢI-MĂ!!!
7.03.2011
Am scapat!
nici nu îndrăznesc încă să mă bucur!
instanţa a respins acţiunea prin care fostul episcop Tokes Laszlo îmi pretindea 70.000 de lei, daune morale, pentru un articol publicat în ianuarie 2010, în Ghimpele de Bihor.
e ceva mai bine. mă simt precum un resort mult prea încordat – procesul a durat un an de zile – care acum se destine încet. pentru mine a fost un coşmar. o reeditare în cheie modernă, dar la fel de absurdă, a Procesului lui Kafka. de data asta nu judecătorii erau cei veniţi parca dintr-o altă lume, ci reclamantul. mi-e imposibil să înţeleg cum poţi fi târât în judecată pentru că ai afirmat ceea ce ştie toată lumea, ceea ce poate şi a şi fost probat cu acte, mai mult chiar, reclamantul însuşi a recunoscut că sub presiunea Securităţii a semnat un angajament faţă de poliţia politică.
atâta timp cât instanţa ne apără de astfel de porniri distructive, noi – jurnaliştii – nu avem niciun motiv să nu ne facem onest datoria.
Doamne ajută!
11.03.2011
