Baconschi, prins de Berceanu in cotetul PDL
Încărcat de ZiaristiOnlineTV. – Watch the latest news videos.
Radu Berceanu, unul dintre cei mai vechi oameni din PDL, îi taie avântul lui Teodor Baconschi de a ajunge la conducerea partidului.
Berceanu susţine că actualul ministru de Externe nu este pregătit să ocupe funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, în condiţiile în care este în partid de doar patru luni.
Mai mult, senatorul democrat-liberal îl compară pe Baconschi cu cineva care vrea să se bage intre porumbei, sa conducă asociaţia crescătorilor de porumbei, în condiţiile în care nu-i poate deosebi pe aceştia de porumbiţe.
Baconschi isi anuntase dorinta de a deveni prim-vicepresedinte printr-un interviu cap de ziar in Romania libera. Tot intr-un interviu acordat Romaniei libere si publicat in editia de luni, 14 februarie, presedintele Traian Basescu ii da dreptate lui Berceanu:
“T.B.: Cred că a avut dreptate Berceanu. Nu cred că-i cazul să anunţi ce funcţie vrei, fiindcă, pe de o parte, arăţi că nu înţelegi nimic din funcţionarea unui partid, pe de altă parte, poate că funcţia de prim-vicepreşedinte e greu de acordat cu dispensă de vechime.
S-au dat vreodată?
T.B.: S-au dat şi există în timpul meu o hotărâre, care nu a fost anulată, şi prin care se dau dispense cu aprobarea Biroului Permanent Naţional la participare în competiţia pentru funcţii de conducere. Deci Baconschi e acoperit, dar e o lipsă de abilitate să anunţi prin presă ce funcţie îţi doreşti, înainte de a discuta la partid despre acest subiect.”
Noua conducere a PDL va fi aleasă pe 14 mai, în cadrul Convenţiei Naţionale.
Surse: Ziare.ro, Romania libera