Un ambasador reprezintă interesele preşedintelui, chiar şi atunci când se duce la closet. Altfel, nu trebuie cheltuiţi banii statului pe el ca să stea în vilegiatură. De aceea, nu cred că Valeri Kuzmin calcă în străchini la fiecare pas – vorbeşte gura fără el. E limpede că trebuie să aibă acordul, dacă nu chiar ordinul preşedintelui Dmitri Medvedev şi al premierului Vladimir Putin să facă asemenea afirmaţii, la limita comportamentului diplomatic.

Recent, ambasadorul Kuzmin le-a cerut deschis celor din conducerea de la Chişinău „să facă unele concesii faţă de Rusia”, dacă vor gaze mai ieftine. După care a dat exemplul Ucrainei. Fără să precizeze ce concesii ar mai pofti Kremlinul, după ce deţine controlul absolut al afacerilor din R. Moldova: “A fost prelungit acordul privind arendarea bazei pentru Flota Mării Negre, a explicat diplomatul rus. Iar acel acord prevede un anumit mecanism de compensaţii. Datorită acestui lucru, de fapt, preţul gazului pentru Ucraina a ajuns mai ieftin”.

Evident că Ucraina nu a fost şantajată cu preţul gazului, sugerează diplomatul rus. Kievul doar a semnat un acord prin care se obligă să găzduiască Flota Mării Negre în Crimeea, până în 2042, poate sine die. Cine ştie ce va mai fi pe-atunci? Şi în cadrul aceluiaşi document, s-a introdus şi referirea la preţul gazului. Sigur că nu e şantaj!

Raţionamentul este simplu. Mutatis mutandis, să vină şi Chişinăul cu un proiect de acord, care să ateste că trupele ruseşti pot rămâne pe Nistru vreo 50 de ani pe dai boj. Că vă dăm noi gaze ieftine pe urmă. Fiind vorba de proiecte politice atât de importante, eu nu pot deci să cred că Valeri Kuzmin şi-a dat cu părerea ca baba Rada.

Şi pentru ca lucrurile să se lege şi să priceapă măcar Marian Lupu, oleacă prezident al republicii, Ghennadi Onişcenko, sanitarul şef al Rusiei, anunţă că vinul şi coniacul iar au probleme de compoziţie.

Valeri Kuzmin este tulburat şi de prezenţa militarilor americani în România. Rusia este de acord cu rezolvarea prin consens internaţional a tuturror conflictelor îngheţate, a spus Valeri Kuzmin cu prilejul unei vizite efectuate pe 8 februarie, la Tiraspol. “Una din poziţiile noastre principiale pe această temă este recunoaşterea realităţilor care există pe teatrele concrete de operaţiuni. În cazul în care au apărut două state independente în Caucaz, este inutil să încercăm să negăm această realitate”, a declarat Kuzmin. Oare Medvedv să ştie că a fost de accord deja cu desprinderea Ceceniei?

Răspunzând la întrebarea referitoare la unele precedente create, cum ar fi Kosovo, Abhazia, Osetia de Sud, Sudul Sudanului şi despre aplicabilitatea acestor precedente la Transnistria, diplomatul rus a precizat:

“Nu putem spune că precedentele create constituie o normă unanim recunoscută în dreptul internaţional. Deşi, evident, precedentele create sunt foarte importante. Toate aceste precedente sunt desigur importante”.

Ambasadorul Rusiei a criticat prezenţa bazelor militare americane  şi a elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României. Diplomatul a afirmat însă că Rusia e liniştită în această privinţă. “Dar asta nu înseamnă că pe noi nu ne îngrijorează prezenţa militarilor americani pe teritoriul României, fiindcă această regiune e foarte apropiată de frontierele noastre”, a spus ambasadorul Valeri Kuzmin. Aici ne aflăm în plină ceaţă: Rusia ori este liniştită, ori e îngrijorată! Din această dilemă…

Chestia cu “apropierea de frontierele Rusiei” este chiar comică. Reamintim că între Nistru şi Rusia, există Ucraina, un teritoriu suveran, cu o lăţime de peste 1000 de kilometri. Sau poate, de fapt, Moscova nu recunoaşte Ucraina?!

Asediul pentru Transnistria se duce din toate direcţiile, şi cu toate mijloacele. Ilia Galinski face un întreg studiu în care dezvoltă ideea că Transnistria trebuie recunoscută ca stat independent, pornind de la precedentele create în Sudul Sudanului, în Kosovo, Timorul de Est, Eritreea, Slovacia, Muntenegru, Abhazia, Osetia de Sud. Însăşi noţiunea de referendum este compromisă total. De exemplu, în urma unei invazii coloniştii convoacă referendum şi declară că ţara le aparţine fiindcă au numărul de voturi. Din această perspectivă deviată, ar trebui să admitem că Peninsula Crimeea, perla Coroanei ruseşti, aparţine tătarilor, dacă aceştia ar îmvinge într-un posibil referendum. Însă lucrurile nu stau deloc aşa. Conform principiului autodeterminării popoarelor, spune Galinski. De acord, dar se aplică şi la Crimeea, şi la Cecenia…?

Să invoci Kosovo în raport cu Transnistria este o inepţie. Chiar dacă nu am fost de acord cu directiva americană de-acolo, trebuie să recunoaştem însă că albanezii reprezintă cea mai veche civilizaţie din Kosovo. Sârbii au venit mult mai târziu acolo, s-au erijat în stăpâni, şi au construit mânăstiri, şi a fost eroismul de la Câmpie Mierlei… Şi unde erau albanezii? Cum se face că şi astăzi ei deţin majoritatea aboslută acolo? Cum stăm cu “dreptul popoarelor la autodeterminare”?

La fel se întâmplă cu românii din Transnistria? Cine poate invoca un referendum cu kalaşnikovul la tâmplă? Dar cine i-a întrebat chiar şi pe ruşii, pe ucrainenii sau găgăuzii din Transnistria dacă vor să trăiască în Uniunea Europeană sau  să fie sclavii mafiotului Igor Smirnov? Dinafară, problema aşa se vede şi e tare urât. Nu se va putea pe cale amiabilă să ajungem la un consens european – şi nu cred acest lucru – va fi război din nou. Iar atunci Rusia se va devoala.

Evident, nu ca “mediator”.

Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, constata la conferinţa privind dezvoltarea Europei după summit-ul de la Lisabona: “Cu doi ani în urmă, Ucraina a fost cel mai bun elev din clasă în regiune. Dar mai mult nimic n-a fost. Eu sunt îngrijorat de înrăutăţirea situaţiei privind libertatea cuvântului şi libertatea presei”. Buzek afirmă că “Acum, speranţa regiunii este Moldova”. Iată de ce, după pierderea Ucrainei prin “resetarea” neghioabă a lui Obama, Uniunea Europeană nu mai poate să procedeze la fel faţă de Chişinău.

Pentru acest gen de a face politică prin şantaj, românii nu-i suportă în mod tradiţional pe ruşi. Presa de la Moscova a acordat spaţii extinse sondajului sociologic, realizat de IRES, conform căruia, pentru români, cei mai mari duşmani ar fi ruşii, ungurii şi… francezii.

Sigur că nu putem vorbi aici de o anume ură atavică a românilor faţă de aceste naţiuni, dar anumite conjuncturi politice recurente i-au determinat să răspundă aşa.

În ce mă priveşte, ador cultura rusă, dar să nu-mi vorbiţi de geniul politic al lui Vladimir Putin.

Să fie la ei acolo! spun românii în anume circumstanţe…
Viorel Patrichi

ARENA.md – Ziaristi Online.ro