Nicoleta Savin – Un zambet intr-o clepsidra: Fiindcă deja au apărut comentarii cu urări pe acest blog, iar Gerulienii m-au “deconspirat” înainte de miezul nopţii (vezi aici şi aici) devine imperios necesar să vă spun că astăzi împlinesc 49 de ani.
Îmi place să cred că nu i-am trăit degeaba, câtă aţă mai e pe mosor, nu ştiu, dar nu cred să mai trăiesc încă pe atât… M-aş apropia de sută şi ar fi de-a dreptul indecent.
Oricum, cred că sufletul ne e nemuritor, nu venim în lume ca să ne aflăm în treabă, nu trăim în orb, nu cunoaştem pe nimeni doar de dragul Cunoaşterii, aşa că, mai devreme sau mai târziu, cu toţi oamenii importanţi din vieţile noastre ne-om reîntâlni în Ceruri!
Promit să îmbătrânesc frumos, asta ţine de mine, restul ţine de Dumnezeu.
Îi sărut, azi, pe toţi cei ce înseamnă ceva pentru mine sau pentru care eu însemn ceva.
Astăzi îmi iubesc şi prietenii, şi duşmanii.
Pentru cei aflaţi Dincolo, dar vii în sufletul meu – se ştiu ei – o caldă aducere aminte!