Am văzut şi eu periculosul film “Portretul luptătorului la tinereţe“, cel care a fost condamnat de Institutul Wiesel şi Asociaţia pentru Studierea Istoriei Romilor – care pe 16 februarie 2010 au cerut să fie eliminat de la Festivalul de Film de la Berlin. Chipurile filmul ar face propagandă Mişcării Legionare. Acum nu trebuie să ne ascundem după deget, vorba lui Claude Karnouh singurii anticomunişti din România “sunt anticomunisti adevarati: legionarii, greco-catolicii si catolicii maghiari”.
Filmul respectă adevărul istoric: printre luptătorii din munţi s-au numărat mulţi foşti membri ai Mişcării Legionare. Cărtărescu a luptat împotriva comunismului prin schizofrenie (după propriile mărturisiri el trăia în alte lumi în perioada comunistă şi ignora realităţile curente), Liiceanu şi Pleşu au luptat împotriva comunismului mergând la burse în Germania, Nicolae Manolescu lupta în paginile unei reviste plătite de comunişti şi tot aşa. Fiecare a luptat cum a ştiut mai bine!
Acum despre film. Nu este clar de ce stăteau băieţii ăia în munţi. Un tânăr de 20 de ani care se uită la film nu cred că înţelege mare lucru: nişte bărboşi care aleargă prin păduri cu puşcoace în mâini. Cumva nu se face o legătură între acţiunile luptătorilor, suferinţele oamenilor şi teroarea exercitată de Securitatea coordonată de consilieri sovietici ca Pantelei Bodnarenko (născut la Tiraspol, cunoscut ca Gheorghe Pintilie sau Pantiuşa). Mihai Constantin face un rol magistral în “Portretul luptătorului la tinereţe” interpretându-l pe Pantiuşa (genial momentul în care spune că partidul va înfiinţa colonii de muncă, lagăre dacă vreţi, care vor trebui umplute cu duşmani ai poporului – doar n-o să rămână goale?!?!). Doar că Pantiuşa din filmul lui Constantin Popescu vorbeşte foarte bine româna (deşi agramat) – în realitate Pantiuşa nu a vorbit niciodată bine limba română, a avut permanent un accent slav care îi trăda originea ucraineană. Nu ar fi stricat ca acest accent slav să fie redat în film – nu de alta, dar să se ştie că România anilor 1950 era sub ocupaţie sovietică şi la cheremul consilierilor sovietici.
Anchetă la Securitate
Mihai Bendeac este foarte bun în rolul plutonierului de miliţie care bate în numele ordinii socialiste. Răzvan Vasilescu redă foarte bine un torţionar securist. Doar că nu este clar ce era cu băieţii din pădure. Doar câteva propoziţii din cele două ore şi jumătate de film încearcă să ofere câteva explicaţii. Realizatorii filmului “Portretul luptătorului la tinereţe” au avut un foarte bun documentarist în ceea ce priveşte Securitatea şi au reuşit să o redea aşa cum a fost. Doar că “portretul luptătorului” a ieşit incomplet. De ce a luptat în munţi Ion Gavrilă Ogoranu? Singurul film care la o primă vedere urmează fidel memoriile sale publicate sub titlul “Brazii se frâng dar nu se îndoiesc” nu prea reuşeşte să răspundă la această întrebare. Trebuie să fi citit ceva istorie contemporană a României, mai ales documente publicate, pentru a prinde mesajul filmului. Vizionarea peliculei “Portretul luptătorului la tinereţe” nu este de ajuns pentru a înţelege ce s-a întâmplat în anii 1950 – este nevoie de o zdravănă bibliografie suplimentară!
Citeste si “Portretul luptatorului la tinerete”, o caricatura contestata de membri ai rezistentei din munti
Am văzut pe ecran chipul luptătorului ca fiind fumător înrăit, cu un vocabular bogat în înjurături, manifestând uşurinţă şi chiar plăcere în a-i ucide pe cei care îi căutau. Este un portret realist?
