Marea cumpănă, aş zice chiar mai mult, apocalipsa de importanţă locală se apropie implacabil, se strânge funia la par şi nu există cale de scăpare. Adică, o şansă ar exista totuşi, doar una singură, şi ea se numeşte Marian Lupu. Rămâne doar să ne agăţăm de ea, să ne ridicăm cu toţii până la înţelegerea adevăratei dimensiunii (spirituale, nu fizice) a acestei figuri emblematice şi atunci ni se va deschide drumul către Nirvana.
Alegerea preşedintelui – problema democraţilor
Viaţa politică este extrem de interesantă şi palpitantă. Azi zici una, mâine spui alta, poimâine gândeşti cu totul altceva, cum zicea şi Marian Lupu. Uneori, între o declaraţie şi alta, diametral opusă, nu trec nici două zile. Ieri interesul (naţional) ne-a cerut una, astăzi ne cere altceva. Şi cu interesul nu te pui!
Cam pe la mijlocul lunii ianuarie, când candidatul indubitabil al alianţei începuse deja să-şi tragă de mânecă partenerei, că ar fi cazul să se discute cu comuniştii, că ar trebui convins Voronin să-l facă preşedinte, şeful liberal-democraţilor i-a spus „de o manieră” subtilă să-şi cam ia gândul de la aşa ceva. „Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat vor contribui solidar la alegerea şefului statului, însă rolul de a începe negocierile cu Partidul Comuniştilor îi revine Partidului Democrat şi lui Marian Lupu, care este candidat la funcţia de preşedinte”, a precizat Vladimir Filat în cadrul unei emisiuni televizate. În opinia (de atunci) a lui Filat, alegerea şefului statului ar depinde exclusiv de dorinţa actorilor politici, adică a deputaţilor comunişti, care ar trebui să-şi expună clar condiţiile, pentru ca acestea să poată fi luate în considerare. Altfel spus, Filat l-a asigurat pe Lupu că alianţa îl va vota, aşa cum a fost înţelegerea, dar nu mai mult de atât. În felul acesta, şeful PLDM a sugerat maliţios că tratativele cu comuniştii rămân pe seama democraţilor care au deja experienţa unor astfel de negocieri.
Sigur că Filat nu a negat necesitatea unui dialog cu comuniştii, în numele „interesului naţional”. Totodată, acesta a lăsat să se înţeleagă că, ori discuţi, ori nu discuţi, rezultatul oricum va fi acelaşi. „Totuşi, ar fi ridicol să credem că, dacă le va fi oferită o funcţie, comuniştii vor vota preşedintele”, a opinat Filat, anulând orice urmă de speranţă care ar mai fi pâlpâit în sufletul şi aşa măcinat de disperare al „singurului candidat al alianţei”. Nu putem să nu vedem aici şi o doză de satisfacţie răutăcioasă din partea liderului PLDM, pentru că acum Lupu nu mai este în situaţia de a pune condiţii, plin de sine şi arogant, ca atunci când negocia cu atâta elan, pe două fronturi, crezând că-i păcăleşte pe toţi şi dă lovitura vieţii sale. Ar fi cazul să ne preocupăm mai puţin de alegerile prezidenţiale, a mai spus Filat, imediat după aprobarea componenţei noului executivului în Parlament, şi să ne bucurăm că avem, slavă Domnului, Guvern (cu el în fruntea acestuia!) care trebuie să implementeze programul de guvernare. Fără îndoială, un prim-ministru nu are când să se preocupe de frustrările unora, atunci când are de guvernat o ţară.
Vizită de curtoazie la „colegii comunişti”
Ce s-a întâmplat mai apoi şi cine i-a temperat premierului cheful de ironii, nu se ştie. Cert este că, în scurt timp, a urmat o întâlnire tête-à-tête între Lupu şi Filat (fără Mihai Ghimpu care, potrivit celor doi, mai explora cine ştie ce meleaguri străine). După această întâlnire la care s-au discutat, chipurile, treburi de stat, ca între doi înalţi demnitari, lui Vladimir Filat nu i s-a mai părut atât de năstruşnică ideea dialogului cu comuniştii. În scurt timp, a fost mobilizat chiar un „desant” din partea alianţei care să fie aruncat în bârlogul duşmanului. Şi ne întrebăm şi noi: cine l-o fi îndreptat pe Filat pe calea cea bună? Poate comisarul pentru Afaceri Interne al UE, care tocmai a avut drum pe la Chişinău, ori poate alţi parteneri externi de-ai premierului, care nu mai găsesc amuzantă ideea alegerilor permanente în Republica Moldova.
Aşa ori altfel, după prima întrunire a Consiliului AIE, deputatul PLDM, Mihai Godea, democratul Dumitru Diacov şi liberalul Ion Hadârcă au fost delegaţi să discute cu comuniştii, pentru a găsi o soluţie de alegere a şefului statului. Până la urmă, toate aceste negocieri ar fi trebuit să se reducă la una: comuniştii să renunţe la ideea unui candidat apolitic. Preşedintele democraţilor chiar a pus problema foarte clar: vrem să ştim dacă propunerea colegilor comunişti poate fi schimbată. Greu de spus, dar mai degrabă că nu. Ei, dar întrebarea vină n-are. Aşa că, la rugămintea „colegului democrat”, capul PLDM şi-a călcat pe inimă, nu a mai insistat că ar fi treaba lui Lupu să-şi regleze conturile cu comuniştii şi a mers, în persoană, să-i întrebe pe aceştia de sănătate.
Comuniştii l-au asigurat că se simt bine şi în deplinătatea facultăţilor mintale, drept dovadă înmânându-i un dosar impunător, de peste 1500 de pagini, cu propuneri şi viziuni privind dezvoltarea Republicii Moldova şi cu îndrumarea ca guvernarea să nu uite de necazurile oamenilor. Şi cam atât. Iar Filat a luat frumos mapa şi, uite, parcă şi datoria şi-a făcut, dar şi Lupu a rămas tot unde a fost.
Opoziţia îşi consolidează baricadele
Să vedem, deci, care sunt şansele candidatului-fără-de-şanse de a fi ales în funcţia de preşedinte. Puterea şi opoziţia par să se situeze pe poziţii ireconciliabile. Opoziţia vrea în continuare candidat apolitic, iar Lupu vrea în continuare, cu aceeaşi ardoare, să fie preşedinte. În concluzie, vorba lui Lupu, spaţiu de negocieri – ioc. Nu i-a convins pe ortacii lui Voronin nici disponibilitatea preşedintelui de onoare al PD şi negociator din partea alianţei de a le asigura îndeplinirea unei liste de solicitări. Comuniştii au negociat deja cu Diacov, aşa că puţin probabil să mai încerce o dată. Nu au avut efect nici chemările la raţiune ale lui Diacov. Or, numele candidatului pe care l-ar putea vota comuniştii este, categoric, altul decât Marian Lupu. Şi ca să nu rămână loc de dubii, comuniştii au semnat un soi de jurământ, un angajament politic prin care s-au obligat să-şi folosească mandatul „în strictă conformitate cu deciziile colective ale Partidului Comuniştilor”. (Iată că până acum nu i-a dat nimănui prin cap să facă asemenea jurăminte, asta dacă nu ţinem cont de faptul că membrii alianţei de guvernământ s-au obligat, prin acord semnat de cei trei lideri, să se respecte reciproc.)
Până la urmă, dialogul dintre putere şi opoziţie s-a încheiat înainte de a fi început. Comuniştii au precizat că negocierile ar putea începe doar după ce va fi anunţată oficial data alegerilor prezidenţiale în Parlament. Evident că acesta este doar un pretext, destul de prost camuflat.
„Lupu ne-a privit în ochi şi ne-a minţit”
Nu putem şti acum cu exactitate dar, dacă Marian Lupu nu s-ar fi considerat mai „şmecher” decât toţi şi nu-i folosea pe comunişti drept armă de şantaj în negocierile cu Filat, poate că astăzi avea nişte şanse să obţină voturile mult râvnite de la aceştia. Dar Lupu a vrut să obţină totul şi încă ceva pe deasupra, iar modul în care i-a dus de nas sau, ca să folosesc o expresie mai elegantă din lexicul rafinat peste măsură a candidatului nostru, „i-a avut” pe comunişti, a făcut, practic, nule şansele acestuia. De asta ne putem da seama şi din declaraţiile furibunde ale unor reprezentanţi ai PCRM, în special, ale lui Vladimir Voronin şi Vadim Mişin. Calificativele de „mincinos” şi „potlogar politic” sunt doar cele mai blânde dintre ele. „Acest individ a minţit din prima şi până în ultima zi. Ne-a privit în ochi şi ne-a minţit”, a spus Mişin, în cadrul unei emisiuni televizate. Astfel că, ar fi de mirare „să li se ridice mâna” şi să-l voteze acum pe Marian Lupu. De aici, şi măsurile sporite de precauţie, cu jurăminte şi angajamente.
Şi ca să fie lucrurile clare, PCRM şi-a retras miercuri, 2 februarie, iniţiativa legislativă cu privire la modificarea articolului 78 din Constituţie, tocmai când se intenţiona punerea acestuia pe ordinea de zi a uneia dintre apropiatele şedinţe ale Legislativului. Amintim că, potrivit proiectului, alegerea preşedintelui urma să se desfăşoare în trei tururi: în cazul în care candidatul nu acumulează 61 de voturi în primul tur, în turul doi numărul necesar de voturi scade până la 57, apoi până la majoritatea simplă de 52 de voturi în cel de-al treilea tur.
Deşi anterior preşedintele de onoare al democraţilor, Dumitru Diacov, credea şi el că un preşedinte de ţară apolitic este mai bun decât unul angajat politic, acum nu mai crede aşa. Iar Marian Lupu consideră chiar că un preşedinte care nu este „parte a unor aranjamente şi obligaţiuni” ar putea să acţioneze mai de capul lui, sau, cum a formulat interimarul în stilu-i inconfundabil, „de o manieră care să perturbeze tot sistemul politic”.
Marian Lupu se consideră un candidat potrivit pentru funcţia de preşedinte, pentru că, zice el, este o persoană constructivă şi flexibilă, iar alta mai bună deocamdată nu a fost propusă. Atâta doar că alţii ar putea să creadă un pic mai altfel…
