Adevărata relație dintre România și membrii Pactului de la Varșovia
În iunie 1971, Moscova s-a folosit atât de forțele sale, cât și de cele ale altor membri ai Pactului pentru a-și arăta indignarea față de vizita lui Ceaușescu la Beijing, prima vizită a unui lider de stat membru al Pactului de la Varșovia de la ruperea relațiilor dintre China și Uniunea Sovietică, care avusese loc cu zece ani în urmă. Exercițiul militar Yugo-71 organizat de sovietici la granițele Moldovei și Ucrainei cu România a mobilizat douăsprezece divizii ale Armatei, în timp ce flota sovietică de la Marea Neagră efectua operațiuni în larg. De asemenea, Moscova i-a interzis României să participe la alte câteva întâlniri ale statelor membre ale Tratatului de la Varșovia „și a solicitat ca altor trei divizii sovietice să li se permită tranzitarea teritoriului românesc, divizii care, aparent, se îndreptau spre Bulgaria, unde aveau să efectueze o serie de exerciții militare”. Aceste exerciții se desfășurau în timpul apogeului carierei de spion a generalului Ioan Serb, serviciile secrete sovietice țintind atât măsurile militare luate împotriva unei invazii conduse de sovietici, cât și identificarea ofițerilor români superiori care ar fi putut fi recrutați pentru operațiuni împotriva regimului Ceaușescu.
În timpul aceleiași perioade, KGB-ul a transformat România în țintă principală în vederea infiltrării ilegale prin intermediul operațiunii PROGRESS, operațiune îndreptată împotriva aliaților Organizatiei Tratatului de la Varșovia (OTV – in Romania denumit si Pactul de la Varsovia). Moscova considera că România reprezenta o amenințare atât pentru statele membre ale Blocului Comunist (chiar dacă Gromiko a reconsiderat poziția României în contextul politic mondial, ca fiind unul dintre statele problemă ale anilor ‘80), cât și pentru cele antisovietice.
Vectorii si tintele KGB
Măsurile luate de sovietici includeau operațiuni ale serviciilor secrete ale tuturor statelor care făceau parte din Blocul Comunist, exercitarea de presiuni atât la nivel militar, cât și politic, acțiuni de propagandă și dezinformare. Oferta era variată. Includea atacuri media din partea diferitelor state membre ale Tratatului împotriva încercărilor României de a constitui „o axă antisovietică”, lansarea unor zvonuri și publicarea unor rapoarte privind relațiile bune dintre București și Moscova, modificarea misiunii Unității anti-KGB din România, modificare ce consta în derularea unor operațiuni militare împotriva unor state occidentale prietene, organizarea unor acțiuni în interiorul României care să destabilizeze țara din punct de vedere economic și etnic și susținerea unor facțiuni pro sovietice, astfel încât regimul Ceaușescu să fie înlăturat de la putere.
La acea data nu se punea problema, în nicio circumstanță, a unei intervenții militare condusă de serviciile secrete – care să fie parte a unei posibile lovituri de stat. Pentru a nu înlătura nici una din aceste opțiuni, URSS-ul a organizat exercițiul militar Opal-71 împreună cu forțele sovietice, ungare și cehoslovace de-a lungul graniței Ungariei cu România în luna august a anului 1971. Împreună cu forțele armate participante la exercițiul militar Yugo-71 și care încă așteptau ordinul de a fi redispuse în formație de luptă, noile forțe militare participante la exercițiul Opal-71 au fost dispuse într-un număr foarte mare de-a lungul granițelor României, transformându-se într-o adevărată manifestare de forță a Organizației Tratatului de la Varsovia.
Scurta listă a ţintelor includea acele zone de tensiune şi nemulţumire care puteau oferi susţinători ai regimului sovietic:
• Poziţia minorităţilor germane şi maghiare;
• Cultul Ceauşescu şi
• Statutul Partidului Comunist Român.
Un raport al KGB despre România din anul 1971 indica în mod clar faptul că partidul şi conducerea statului – adică triumviratul compus din Secretarul general al partidului, Ceauşescu, Primul Ministru, Maurer, şi Vice-Prim Ministru, Bodnăraş, – continuau să atragă o atitudine ostilă din partea sovieticilor.
Profitând de curentul antisovietic din cadrul Partidului Comunist Chinez, precum şi din cadrul guvernului chinez, cei de la conducerea României doreau autonomia şi independenţa faţă de Uniunea Sovietică… Naţionalismul era în plină dezvoltare în România. Iniţiatorii şi adepţii naţionalismului erau aceiaşi lideri ai partidului şi ai guvernului.
Merită să amintim faptul că “naţionalismul” la care s-a făcut referire nu avea nici o legătură cu exclusivitatea etnică sau rasismul, după cum au susţinut mai târziu campaniile de dezinformare sovietice. După cum s-a subliniat într-un raport STASI din februarie 1969, “curentul naţionalist” şi “de dreapta” de la Bucureşti “a accentuat procesul de dezvoltare naţională în defavoarea internaţionalismului proletar, precum şi colaborarea internaţională a statelor socialiste“. România a fost atacată pentru că îşi promova interesele de stat în momentul în care acestea se opuneau celor ale Uniunii Sovietice şi ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia.
Se făceau eforturi de înlocuire a unor foşti agenţi sovietici care activau încă din 1950 cu “tovarăşi devotaţi” care să facă parte din conducerea României; aceste eforturi erau parte al unui pact internaţional care se semna în 1971 şi au fost încununate de succes. Toate acestea se aplicau şi în cazul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Până la sfârşitul anului 1972, serviciile de informaţii ale Germaniei de Est aveau “dubii serioase” în ceea ce priveşte “un număr de tovarăşi români” din cauza politicii purtate de Bucureşti, în special din cauza “recentelor practici din rândul celor aflaţi la conducerea activiştilor” şi “a măsurilor administrative şi organismelor de control al căror scop consta în verificarea celor care duceau o politică naţionalistă şi protejarea acestora împotriva oricărei încercări de a fi criticate”; dubii serioase existau şi în ceea ce priveşte relaţia cu China.
În ciuda dezinformării lansate de membrii Tratatului, analiza efectuată de serviciile secrete occidentale a fost una foarte corectă şi a inclus relaţiile româno-sovietice de la începutul anilor 1970 (mai puţin în ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi ţările semnatare ale Tratatului, în cazul cărora exista o concepţie occidentală greşită de a considera toate statele est europene la fel de ostile Moscovei, ca şi cum statele în cauză ar fi fost unite de aceeaşi ură şi de aceeaşi temere comună în faţa unei posibile ameninţări).
Spre exemplu, comunitatea serviciilor secrete americane a susţinut într-un raport din primăvara anului 1972 că, în timp ce “România şi URSS-ul au reuşit să evite o confruntare”, problema “fusese doar amânată, nu rezolvată, şi românii se pot aştepta în orice moment să simtă răsuflarea sovieticilor în ceafă, fie şi sub forma presiunilor politice şi militare, fie a ambelor“. Şase luni mai târziu, în contextul în care toată atenţia era concentrată asupra României, comunitatea serviciilor secrete a încercat să îmbine efectele pretinsei retrageri a României cu comportamentul real al acesteia. Astfel, despre Moscova se credea că punea la cale o strategie pasivă de prevenire şi izolare în cadrul căreia “timpul şi geopolitica vor rezolva problema într-o zi”, chiar dacă posibilitatea folosirii forţei militare “fără îndoială, reprezenta o opţiune pentru sovietici în ceea ce priveşte România”; liderii de la Kremlin au continuat “să caute o modalitate de a ştirbi independenţa României”. ”Chiar dacă atitudinea greşită a României nu pare să-i mai deranjeze pe ruşi, aşa cum se întâmpla mai demult, ameninţarea din umbră a unei intervenţii militare, evidentă în special în toamna anului 1968 şi în vara anului 1971, a fost înlăturată, cel puţin pentru moment.”
Opţiunea militară a sovieticilor a fost într-adevăr înlăturată, în timp ce măsurile militare şi ale serviciile secrete au fost consolidate şi partenerii accidentali ai României, prin lipsa de implicare într-o alianţă oficială şi prin faptul că nu şi-au asumat nici un fel de sprijin, au insuflat o stare de nesiguranţă factorilor de decizie operaţionali din URSS. Cu toate acestea, o strategie care să determine tensiuni interne astfel încât să se poată profita de starea de haos care s-ar isca în urma apariţiei unei crize economice severe sau a unui conflict etnic, metode pe care Moscova le-a aplicat în cazul Iugoslaviei şi Chinei, s-a aplicat şi în cazul României. În acelaşi timp, percepţia conform căreia sovieticii nu mai erau preocupaţi era una falsă.
Comportamentul României în cadrul Tratatului de la Varşovia, în comunitatea socialistă (în special China), dar şi pe plan internaţional (în special Orientul Mijlociu), încurca strategiile Kremlinului şi ameninţa interesele sovieticilor.
(va urma)
Ziaristi Online continua sa publice extrase din exceptionala lucrare a istoricului american Larry L Watts „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” – intitulata in romana, dupa cum am aflat in exclusivitate, „Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, aflata in curs de aparitie la Editura Rao. Dupa o sinteza despre Cum a fost furata revolutia romanilor si Romania de catre agentii NKVD/KGB si urmasii lor si o aluzie la o tema la zi, Izolarea Romaniei de catre Rusia sovietica prin intermediul agentilor sai din Franta si Germania, am prezentat istoria uneia dintre cele mai cunoscute afaceri de spionaj ale KGB, derulate pentru prafuirea Romaniei: Afacerea Caraman. In episoadele trecut am mai tratat reactivarea agentilor Kominternului si recrutarea altor lideri ai PCR si cadre de varf ale Securitatii si Armatei de catre KGB si GRU si faptul ca Ceausescu a vrut sa rupa total relatiile cu KGB dar seful DIE fusese deja racolat.
Foto Larry Watts: Cristina Nichitus Roncea
