Nici nu plecase bine dintre noi, în geroasa şi întunecata seară de 31 ianuarie, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Dumezeu să-l odihneasca în pace!, că s-au şi opinitit degrabă clevetitorii de meserie, cu osârdia maladivă care îi caracterizează, să “spumege” “ vrute şi nevrute, şi toate urâte, despre Înalt Prea Sfinţia Sa.
N-au avut nici măcar ruşinea să aştepte ca acesta să fie înmormântat, aşa cum a cerut, în pământ reavăn, adus de la mănăstirea Nicula – Gherla, mânăstire unde, se spune, ar fi dorit de fapt Mitropolitul să fie îngropat, dar nu a fost să fie aşa pentru că ar fi existat “riscul” ca mormântul sau să devină loc de perpetuu pelerinaj, ceea ce unora nu le-ar fi priit deloc…
Ci, s-au repezit ca dracii, să tropăie învârtejit, cu copitele lor ascuţite şi să spurce cu bala lor spurcată memoria înaltului ierarh, care a slujit cu adevărat şi a păzit, cu sfinţenie, ortodoxia noastră atât de greu încercată de la o vreme încoace.
Că a avut suişuri şi coborâşuri în viaţă, că a greşit sau nu faţă de semeni, faţă de foşti săi camarazi, faţă de Dumezeu, nu au nici ei, nici noi căderea a judeca si a da sentinţe, ci doar Cel de Sus! Şi judecata sa va fi, negreşit, una dreaptă!
Aflu acum că aceeaşi clevetitori şi nimurici, iscaţi din cine ştie ce adâncuri ale nevoliniciei şi bicisniciei, poartă vorba prin lume, tot mai apasat, cui are timp să-i asculte, că Mitropolia Clujului va fi desfiinţată. Aşa o fi vrerea unora, asta e sigur. Dar vrerea lui Dumnezeu este alta şi, la fel de negreşit, doar aceasta se va împlini!
