Fiindcă se apropie ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, îl putem omagia, în această rubrică, nu numai readucånd în atenţie vitriolantele acuze aduse politicianismului vremii sale, cuprinse în articole care ar putea fi, neschimbate nici la virgulă, editoriale în orice ziar onest de astăzi, ci şi rememorånd spuse înţelepte de-ale sale despre politica bună ce trebuie dusă şi despre cum se cade să-şi facă meseria omul de stat, diplomatul, gazetarul în interesul ţării şi al adevărului.
Aşa că mă voi referi, prin spuse ale lui Eminescu despre politica externă, la tărăboiul grotesc ce aţåţă spiritele din pricina eşecului Romåniei la Schengen. Toată lumea se dă atotştiutoare, hotăråt pertinentă, generos sfătuitoare sau energic acuzatoare. Dar ştim noi adevăratele raţiuni care stau la baza obstrucţiei franco-germane, căci motivele invocate oricum nu se susţin? A emite apodictic cam în necunoştinţă de cauză nu e formulă bună, e chiar păguboasă. Politica externă a Romåniei nu-şi poate permite luxul să fie politichie dåmboviţeană.
Într-un articol numit chiar „Politica noastră externă“, Eminescu îndeamnă la prudenţă în judecarea unor acte politice care angajează relaţiile ţării cu străinătatea şi mai ales cu mari puteri. „Prin sfaturi pripite, pozitive în privinţa politicii externe – citim în articol – noi credem că nu s-ar prejudicia numai interesele guvernului, căci aceasta ar fi puţin, dar chiar şi interesele ţării“.
Mai ales că „un partid de opoziţie“, dar şi orice analist, am zice noi, „care n-are nici un fel de legături cu acele influenţe ale străinătăţii, nu poate avea o idee amănunţită asupra situaţiei politicei exterioare, aşadar nici elemente destule pentru a judeca în mod definitiv în cestiunea aceasta“.
Culisele politicilor externe ale „monştrilor reci ai politicii mondiale“ (de Gaulle) care sunt Franţa şi Germania, intenţiile lor europene, sunt opace şi greu previzibile în acest moment critic pentru Uniunea Europeană. În dinamica europeană se regăsesc tot mai vizibil şi mai eficient şi alte mari puteri: Rusia, China, va veni şi råndul Turciei, şi nici America nu a devenit chiar complet dezinteresată de aceste jocuri. Dar – tot Eminescu – „relaţiile dintre puteri, în aparenţă atåt de clare şi de liniştite, ascund în ele rivalităţi, pe care nu sunt în poziţie a le cunoaşte decåt numai persoanele oficiale, asupra cărora ele se fac simţite şi apreciabile; pe de altă parte în o tensiune aparentă se ascund tot atåt de des încercări de reconciliare şi de alianţă, încåt înclinări prea pronunţată şi în această privire ne-ar face să fim luaţi cam uşor de acele curente, care părånd un moment a se dezbina, nu caută decåt calea de a se împăca, – lucruri care asemenea nu se pot resimiţi şi aprecia decåt de personalităţi oficiale“.
Aşa e şi acum. Oare preeminenţa asumată tot mai evident de Germania în Europa, noile – şi tradiţionalele – relaţii ruso-germane, şi – atenţie! – relaţiile chino-germane care devin tot mai complementare pe continent, nu stau, şi ele, sub semnul acestui citat? Episodul Schengen romåno-bulgar e doar detaliu de decor în ampla competiţie pentru reaşezarea altfel a Europei.
Numai că „personalităţile oficiale“ ale clipei de azi nu par a ţine seama de asemenea conexiuni ori pur şi simplu nu au cunoştinţă de ele. Oricum, nu trebuie să fii prea firoscos ca să realizezi ce contraperformanţă istorică a izbutit ministrul Baconschi, care, asemenea croitoraşului cel viteaz, a atins şapte dintr-o lovitură. De fapt, 27, cele 27 de state din UE, prin ameninţările sale prompt şi inabil retrase. Faptul că preşedintele ţării a reacţionat energic şi tăios la şicana franco-germană pare a fi semn că liderii Romåniei nu mai stau ca autiştii în dialogul european. Dar un şef al diplomaţiei unei ţări care intră intempestiv cu capra în farmacia europeană e cu totul altceva. Hotăråt lucru, dl Baconschi nu se numără printre „persoanele oficiale“ la care face vorbire Eminescu.
Sursa: Curentul