Publicarea pe 15 decembrie a unui raport al Consiliului Europei în care conducătorii kosovari sunt acuzaţi de trafic de organe repune pe tapet atitudinea binevoitoare a UE faţă de premierul Hashim Thaci şi de vechii separatişti albanezi.

În raportul său, senatorul elveţian Dick Marty, care a devenit celebru după ce a fost primul care a revelat existenţa închisorilor secrete ale CIA unde erau deţinuţi presupuşi terorişti, “acuză premierul şi mai mulţi reprezentanţi guvernamentali, ieşiţi din UCK [Armata de Eliberare din Kosovo] că ar fi direct responsabili de trafic de organe”, explică Le Monde.

Marty “afirmă că a identificat şase locuri de detenţie în Albania unde ar fi fost reţinuţi sârbi din Kosovo sau albanezi pro-sârbi. Aceste locuri şi-ar fi continuat funcţionarea după capitularea sârbilor [în faţa NATO], în iunie 1999”. Acestă situaţie, continuă ziarul, “ar fi continuat până când NATO şi-a desfăşurat forţa sa internaţională. Ajunşi în Albania, prizonierii ar fi fost torturaţi” iar unor li s-ar fi prelevat organe care au fost mai apoi vândute în străinătate.

Susţinut de către Berlin, Londra, Paris şi Washington

Nu este prima dată când astfel de acuzaţii sunt aduse lui Thaci şi oamenilor săi, notează Le Monde: în cartea La Traque, les criminels de guerre et moi (Urmărirea, criminalii de razboi şi eu), apărută în 2008, fostul procuror al Tribunalului penal pentru fosta Iugoslavie, Carla del Ponte “acuza deja membrii UCK, pe atunci lideri ai luptei armate împotriva Serbiei, că ar fi prelevat organe de la aproape 300 de prizonieri din Albania”.

“Este posibil aşa ceva? Este posibil ca, sub ordinele primului-ministru al unui stat european, să fie răpiţi oameni? Să fie asasinaţi, în scopul de a recupera organe de la cadavre, cum ar fi rinichii, de exemplu, destinaţi unor clienţi bogaţi în Germania, sau Canada, în Polonia sau în Israel, care ar fi plătit până la 45 000 de euro pentru tranzacţie?”,  se întreabă referitor la acest subiect Tageszeitung. “Este posibil ca Hasim Thaci, primul-ministru al Kosovo, căruia Berlin, Londra, Paris şi Washington i-au acordat o susţinere unanimă, să datoreze puterea sa bogăţiilor acumulate graţie activităţilor criminale?”

Oricum ar fi, potrivit cotidianului berlinez, “raportul lui Dick Marty va avea consecinţe grave asupra dialogului dintre Serbia şi Kosovo anunţat cu mare pompă la Bruxelles”. Într-adevăr, explică “TAZ”, “niciun sârb nu va accepta să se aşeze la masa negocierilor cu Thaci. Or, fără el, este practic imposibil să constitui un guvern la Priştina după alegerile legislative din 12 decembrie”. În plus, “dacă Eulex, misiunea UE în Kosovo, vrea să rămână credibilă, trebuie să menţină acum o anchetă imparţială asupra lui Thaci & Co. Ceea ce s-a abţinut să facă până acum. Pentru că mulţi politicieni albanezi sunt vechi comandanţi de gherilă, şi dispun şi astăzi de grupări armate.”

UE în postura de acuzată

Atunci, cum va reacţiona Bruxelles-ul? Greu de spus: “în septembrie 2010, responsabilul secţiunii ‘Crime de război’ a Eulex afrima exact contrariul, sau aproape, faţă de raportul lui Dick Marty”, notează Le Temps. “Nicio probă” nu fundamenta, potrivit poliţistului finlandez Matti Raatikainen, acuzaţiile de trafic de organe lansate împotriva anturajului lui Thaci, reaminteşte cotidianul elveţian.

Totuşi, adaugă ziarul, “Uniunea Europeană ştie acest lucru: tot ceea ce va ieşi la iveală despre implicarea criminală a lui Thaci o va plasa în postura de acuzată. Cum să continue să ceară de la Belgrad arestarea generalului sârbo-bosniac Ratko Mladici? Sau cum, mai ales, să-i contrazică pe cei care, precum tînărul politician kosovar naţionalist Albin Kurti, cer plecarea lui Eulex pe motiv că ar fi făcut un compromis cu elita puterii?”

Faptul că, până şi cabinetul Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, a reacţionat la raportul Marty, cerându-i “să aducă probe”, spune multe, estimează Le Temps, potrivit căruia “UE, într-adevăr, nu are deloc de ales. Independenţa Kosovo (pe care Spania, România, Grecia, Cipru şi Slovacia nu o recunosc încă), aprobată de comun acord cu Statele Unite, a fost întotdeauna percepută la Bruxelles ca o pilulă amară de înghţit pe drumul integrării viitoare a Balcanilor”.