Editorialul Zilei: Lectia de huiduieli - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Editorialul Zilei: Lectia de huiduieli

Huiduielile care au răsunat astăzi în Piaţa Unirii, la Iaşi, îmi lasă un gust amar, cum, probabil, le-au lăsat şi altor români. Nu pentru că ele au fost îndreptate împotriva lui Băsescu, Udrea, Baconschi şi Simirad.

Era de aşteptat ca rezervişti şi pensionarii din armată să se manifeste, deşi faptul că au servit patria la un moment dat ar fi trebuit să le impună o altfel de ţinută, un alt fel de protest. Cu atât mai mult cu cât se ştia deja şi de declaraţia de sâmbătă a preşedintelui Băsescu legată de Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recalcularea pensiilor militarilor precum şi de decizia ulterioară, luată de Guvern ieri.

Nu pun în calcul nici faptul că, poate, şi opoziţia, prezenta în Piaţa Unirii, de la Iaşi, nu numai ca participare ci şi ca reperezentare, prin Ponta şi Antonescu, o fi avut un ce cuvânt de spus în dedesubtuirle organizării acestei manifestări indecente, mă încumet să spun, ca expresie a nemulţumirilor de tot felul.

Ce cred eu că trebuie discutat, şi asta va şi propun, char dacă multe vorbe îmi voi auzi de la anumiţi postaci, dar nu e o problemă, e democraţie şi e liber la exprimare, chiar şi când părerile contra sunt ‘buruienoase”, sunt momentul, locul şi semnificaţia evenimentului unic ca importantă istorică ce a fost aniversat astăzi, pentru a 152-a oară, de români, eveniment acoperit, din păcate, atât de grotesc, de huiduieli.

Momentul este 24 ianuarie, Ziua Unirii. Locul este Iaşi, oraşul unde s-a scris o pagină importantă din Istoria Românilor, cea a Unirii sub Cuza Vodă. Cât priveşte semnificaţia momentului, ea nu ar trebui să lipsească din memoria şi conştiinţă niciunui român.

În fapt e important, consider, să vedem ce, şi nu cine, a fost huiduit azi, 24 ianuarie, 2011, în Piaţa Unirii, din Iaşi.

A fost huiduit Imnul Naţional al României, de la primele sale acorduri şi după aceea, pe toată durată intonării sale!

A fost huiduită Unirea!

Aşa poate înţelege un tânăr, un adolescent, nededat încă poltiticii ( care, orice culoare ar avea ea, nu este nici onestă, nici curată şi nu se da în lăţuri să folosească orice mijloc, oricât de neortodox ar fi el, pentru a pune mâna pe puterea care se află, deocamdată la alţii ), dacă a văzut şi a auzit ce se s+a intamplat azi la Iaşi, în zi de aşa mare sărbătoare a poporului român.

Aceasta este lecţia deschisă despre Unire care s-a predat tinerilor noştri astăzi. Tineri de la care, în aceste condiţii, mai avem noi oare dreptul să cerem respect de sine, respect pentru alţii, respect pentru valorile acestui neam? Fiindcă ei au învăţat, din nou, astăzi, de la noi, că ţara lor nu este decât o HUDUIALA pe care nimeni nu da doi bani! Şi nu o ţara pentru a cărei întregire şi unitate şi-au dat viaţa milioane şi milioane de români care au crezut în neam, patrie şi Dumnezeu!

Maria Petrascu

Vezi si:

Alocuţiunea preşedintelui României, Traian Băsescu, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, organizate la Iaşi

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat luni, 24 ianuarie a.c., la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române.

Vă prezentăm alocuţiunea susţinută de şeful statului cu acest prilej:

„Înalt Prea Sfinţia Voastră,
Doamnelor şi domnilor,

În primul rând bună ziua şi La mulţi ani! Cred că o sărbătoare în care dorim toţi să privim la istorie trebuie în primul rând respectată şi trebuie să ne fie un pilon în legătură cu care gândim pentru viitor. Nimeni nu are secretele viitorului, dar privind în istorie, trebuie să observăm că marile momente ale istoriei noastre sunt legate de unitate, sunt legate de responsabilitate faţă de momentul pe care înaintaşii noştri l-au valorificat. Dacă privim la Unire, la Unirea din 1859, este evident că ea a marcat un moment fundamental în istoria noastră, a românilor. Unirea n-ar fi fost valorificată dacă pe urmă n-ar fi fost Războiul de independenţă de la 1877 şi, în sfârşit, momentul înălţător de la 1918, când românii au realizat Marea Unire. Sigur, Marea Unire nu s-a realizat nici în birouri, nici măcar în vreun oraş, Marea Unire s-a realizat cu sacrificiul generaţiei tinere, care a pus ţara mai presus de viaţă, o generaţie care s-a sacrificat, care a ştiut să fie unită, care a ştiut să fie puternică şi să realizeze România Mare. Dacă istoria ne-a hărăzit aceste momente fundamentale, sunt episoade poate la fel de importante pe care nu realizăm că trebuie să le trecem cu bine şi aş spune că ultimii ani reprezintă o perioadă în care toţi ar fi trebuit să înţelegem că modernizarea statului român nu este o himeră, nu este o lozincă, nu este o dorinţă a cuiva, ci o necesitate a românilor, o necesitate a viitorului acestei ţări. Avem nevoie – şi v-o spun astăzi la moment de sărbătoare – să avem tăria să continuăm reforma în sănătate, să implementăm reforma în educaţie, să facem reforma justiţiei, să modernizăm agricultura; altfel spus, să ne modernizăm ţara şi, odată cu ţara, să ne modernizăm pe noi. În inima Moldovei, în locul de mare rezonanţă pentru istoria acestui neam, daţi-mi voie, dragi români, dragi moldoveni, să vă spun La mulţi ani! şi putere să vă faceţi ţara aşa cum o vreţi! La mulţi ani!

Departamentul de Comunicare Publică
24 Ianuarie 2011

Foto: Sorin Lupsa / Presidency.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.