Corespondenta de război Clare Hollingworth este în acelaşi timp şi cea mai longevivă corespondentă din Anglia. Cariera ei s-a întins pe mai mult de 60 de ani. A scris despre conflictele din Palestina, Algeria, China, Aden şi Vietnam. A fost prietenă cu Kim Philby, celebrul spion sovietic de origine britanică (jucau bridge la Cairo), şi i-a cunoscut pe liderii Chinei. A scris pentru „Jane’s Defence” şi alte publicaţii de apărare. Acum are 99 de ani, locuieşte în Hong Kong şi consideră că este prea tânără să se pensioneze. Cariera ei de jurnalistă a adus-o şi la Bucureşti.

Zilele acestea, o poveste necunoscută mie, pe care s-a aşezat praful istoriei şi al ignoranţei generale despre Bucureştiul anilor ’30-’40, a ieşit la suprafaţă. Înainte să povestesc despre “capitolul românesc” din viaţa acestei incredibile doamne, să aruncăm o privire asupra felului în care şi-a început cariera.
Clare Hollingworth lucra de numai o săptămână ca jurnalistă când a dat lovitura vieţii ei. La numai 26 de ani a transmis ştirea că s-a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial. Noroc chior: Hollingworth se afla de o săptămână la graniţa Poloniei cu Germania, trimisă de ziarul britanic „The Daily Telegraph” să vadă ce se întâmplă.

Clare Hollingworth cu premierul chinez Zhou Enlai în anii ’50

A reuşit să-l convingă pe consulul general britanic din Katowice să-i împrumute o maşină cu şofer. Ajungând acolo, a dat peste tancuri şi trupe nemţeşti. A sunat la ambasada britanică din Varşovia şi a relatat cum Germania invadează Polonia. Tânăra ziaristă nu prea a fost crezută şi a trebuit să îndepărteze receptorul telefonului pentru ca cei de la celălalt capăt al firului să audă ce se întâmpla. Ştirea a fost publicată pe 29 august 1939 pe prima pagina, cu titlul “Maşina militară nemţească este pregătită pentru acţiune imediată”. Războiul a început pe 1 septembrie.

După lovitura dată cu invazia Poloniei, Hollingworth s-a mutat în România. A stat câteva luni în România în 1940-1941 scriind despre legionari şi Garda de Fier şi mai ales relatând din timpul rebeliunii legionare din ianuarie ’41. Când i-a expirat viza, deşi era indezirabilă pentru guvernul de atunci, a reuşit să mai intre o dată în România cu o viză obţinută de la ambasada României la Istanbul (avantajul faptului că nu erau computere la vremea respectivă).

Clare Hollingworth la Canalul Suez

Strănepotul ei, Patrick Garrett, scrie o carte despre uluitoarea viaţă a lui Clare Hollingworth şi a venit în România zilele acestea ca să afle mai mult despre mătuşa lui celebră şi despre viaţa ei aici în scopul de a se documenta pentru cartea la care munceşte de 3 ani. S-a întâlnit cu ambasadorul britanic Martin Harris şi a consultat arhiveleambasadei britanice.

A stat la Athenee Palace şi a citit şi arhivele lor. S-a dus până la Arhivele Naţionale,s-a plimbat prin Bucureşti, la Palatul Regal, la fostul restaurant Cina şi pe Calea Victoriei.

În timpul şederii în România, Clare Hollingworth a stat tot la Athenee Palace şi apoi a închiriat un apartament care i-a aparţinut lui Carol al II-lea. Poate cea mai hazoasă poveste este cea de când au venit legionarii să o aresteze, ea fiind „duşmanul” lor pentru că scria la un ziar englezesc. Clare s-a dezbrăcat rapid şi s-a înfăşurat într-un prosop. Le-a spus gardiştilor că nu era tocmai într-o stare potrivită pentru a fi arestată şi s-a dus să se îmbrace. Între timp a sunat la legaţia britanică, care se afla tot pe Strada Jules Michelet, şi a fost salvată de oficialii britanici care au venit să o ia de acolo.
Corespondentul de la Associated Press Robert St. John a glumit: “Bărbaţii au încercat de-a lungul anilor orice ca să facă femeile să se dezbrace, deşi cel mai greu este să le forţezi să se îmbrace!”.
În această toamnă, consulatul britanic de la Hong Kong şi-a deschis uşile pentru cel mai în vârstă cetăţean britanic de acolo, servindu-i un ceai în afară programului, fiind numită pe site-ul lor “o legendă”.
Clare Hollingworth era genul de femeie “no nonsense”. Nu se farda şi nu purta bijuterii scumpe. Avea alura lui Katherine Hepburn, deseori îmbrăcată într-un costum de safari cu buzunare, multe pentru blocnotesuri şi pixuri. A supraveţuit bombardării hotelului King Daviddin 1946, unde au murit 96 de persoane. I se spune că este “a tough old bird” şi nu se supără.
Preferă expresia de “hoaşcă straşnică” termenului de “pensionară”. Detestă să i se spună că este “pensionară” pentru că i se pare că termenul sugerează că a renunţat la viaţă.

Clare Hollingworth, dojenită de un coleg la Hong Kong, dar nu se lasă înduplecată

Trăieşte în Hong Kong de 30 de ani. În fiecare zi merge la Foreign Correspondents Club. Până în 2000-2001 avea obiceiul să sune la „Daily Telegraph” în fiecare dimineaţă să afle ultimele noutăţi din lume. A scris cinci cărţi: „Poland’s Three Weeks’ War” (1940), „There’s a German Right Behind Me” (1945), „The Arabs and the West” (1950); „Mao” (1985) şi memoriile ei, „Front Line” (1990, updatată în 2005). Întrebată cum a reuşit să aibă o carieră de 60 de ani ca corespondent de război, a răspuns că succesul ei a fot datorită faptului “că nu am avut copii”. Dacă ar rămâne pe o insulă pustie ar lua cu ea Biblia, operele lui Shakespeare, hârtie şi stilouri cu peniţe de rezervă.

Alison Mutler

Pozele fac parte din arhiva personală a lui Clare Hollingworth

Preluare din Cotidianul Online

Vezi si Alison Mutler despre presa online si colaborarea lui Laszlo Tokes cu Securitatea