Românul “roşilor” contra Timpului
“Pregătirea lui Eminescu de a lua puterea”
În finalul articolului său din 16 mai 1882, ziarul liberal scrie textual: ”Care om din această ţară mai poate primi astăzi acea piramidă compusă din cinci milioane de oameni pe capul cărora să stea şi să poruncească ce vor binevoi d-nii Lascăr Catargiu, Lahovari, Theodor Rosetti, Eminescu, Manu, Volenti, Holban, Nicolaidi, Drossu, etc.?”
Bucureşti, 25 Brumar / 5 Undrea 1880 ( nov. 27,p.1085). Editorial. Ironizează „ziarele opoziţiei” pentru că n-au crezut că anteproiectul Austro-Ungariei în chestiunea Dunării va cădea la şedinţa Comisiei. Caracterizează stilul şi scopul Timpului : „ Publicul are însă mai mult bun simţ decât crede opoziţiunea ; el citeşte de petrecere înjurăturile şi calomniile cu care se mânjesc organele opoziţiunii, întocmai cum se uită cineva la nişte caricaturi care cu cât sunt mai pocite cu atât atrag mai mult privirile, dar după ce a citit şi a râs el zice reprezentanţilor opoziţiunii: puteţi fi buni caricaturişti, puteţi fi neobosiţi şi cutezători calomniatori, nu puteţi fi însă buni şi devotaţi oameni de guvern, pentru că nu sunteţi serioşi.”
Bucureşti , 6/18 Prier. (apr.6-7, p.313-314).Editorial. Analizeză poziţia conservatorilor faţă de proclamarea Regatului, declarând că în partidul conservator: “Cei mai însemnaţi sunt d. Lascăr Catargiu , general Florescu, Teodor Rosetti şi Titu Maiorescu. Cinci peste tot ”. Dezbate cu insistenţă politica “celor cinci” ( de mai multe ori scrie că sunt „cinci”, dar îi citează numai pe cei patru de mai sus), şi apoi afirmă: “Cei cinci de la Timpul zic…”, citeând şi comentând pe larg articolul / „Se zice …nu afirmăm…”/ din T.,18 martie 1881 (O.XII,p.103-105) (prezentând biografiile lui I. Ghica şi D.Lecca pentru a-i absolvi de vina ce le aduce M.E.) şi articolul /”Demult era vorba…”/, din T., 29 martie 1881 ( O.XII,p.116-117), faţă de care, pe marginea unei ironii a lui M.E. la adresa lui I. C. Brătianu (“Mulţi au murit, zice d. Brătianu. Dumnezeu să-i ierte, zicem noi. Pagubă mare pentru ţară nu e, din contră, câştig…”) se exprimă: “Aşadar, amărăciune, ură, calomnie, şi la fine apel la asasinat; căci aceste cuvinte sunt cea mai curată încurajare dată asasinilor”. M.E. va răspunde acestor acuzaţii în articolul /”În urma hotărârii luate…”/ (O.XII , p.129-130)
Ventura Gr.: /“Pentru acela care are judecata dreaptă…”. Românul, Buc., iul 15, p.620-621). Prezintă în culori frumoase realizările din timpul guvernării liberale şi învinuieşte presa opoziţiei de calomnie, ton strident: “moda ultraexagerării şi istericalelor de condei” ; “coloane întregi de febre stilistice” ; “boală” ; “Inteligenţe, care nu le contestăm adversarilor noştri, în loc de-a produce ceva durabil sau folositor se uzează, se falsifică şi se pierd în această sistemă (…) Care e cel puţin folosul personal serios pe care cei ce urmează această sistemă nenorocită îl trag dintr-însa? Ar fi vremea, credem, să cugete ei înşişi şi asupra acestor întrebări (…). Trebuie să ne gândim cu toţii, toţi românii, la dezvoltarea forţelor noastre. Apoi, cu falsificarea spiritului public, cu opăcirea lui prin fraze, ocări şi polemici veninoase întemeiate pe neadevăruri, vom putea dezvolta acele forţe?…”
Vezi şi polemica lui M.E. cu L’Indépendence roumanie (O. XII, p.257-260), unde Gr.Ventura îi atrage atenţia poetului că putea primi un onorariu de 500 lei pentru a face reclamă Creditului Mobiliar. (Poetul răspunde că nu-l interesează buzunarul propriu, ci bugetul ţării).
63. Bucureşti, 28 Cuptor/ 9 August 1881 (iul.29, p.663). Editorial. Prezintă rezultatul alegerilor din Iaşi şi Mehedinţi, unde au reuşit liberalii: “Cetăţenii din Iaşi, comercianţi, profesiuni liberale, proprietari, răspunseră cu demnitate şi patriotism celor care şuieră moldovenism şi muntenism, separatism şi prin urmare pieirea Moldovei şi Munteniei ca stat liber şi independent…” (aluzie la studiile lui M.E. despre pătura superpusă).
63. Bucureşti, 30 Cuptor/ 11 August 1881 (iul 31, p.671) .Editorial. Comentează reuşita liberalilor în alegerile din Iaşi şi Mehedinţi în ciuda opoziţiei conservatoare: “Arma electorală cea mai puternică care a fost întrebuinţată de adversarii noştri a fost suferinţele Moldovei, temă favorită a câtorva care nu se sfiesc de-a ridica chestiuni particulariste , măgulind pasiuni locale şi spiritul de clopotniţă contra intereselor bine înţelese ale propăşirii generale a ţării…” (aluzie la studiile lui M.E. despre pătura superpusă).
66.Bucureşti, 5/17 august 1881 (aug.6, p.687). Editorial. Răspuns violent articolului /”«Românul» a contractat năravul…”/ din T.,29 iulie 1881 (O.XII,p.280), din care citează fragmente ample: “La citirea acestor elucubraţii ne-am întrebat dacă n-avem de-a face cu-un lunatic”. Neagă diagrama elementului autohton oferită de Eminescu, şi consideră “falsificare a istoriei” toate argumentele aduse. Încheie: “Feriţi-vă, d-lor reacţionari, de-a deschide din nou răni abia vindicate. Lăsaţi pe cei puţini dintre d-voastră care au păstrat simţăminte româneşti să vă împace încetul cu încetul cu poporul roman. Căci el nu vă va mai băga în seamă în întunericul în care v-aţi afundat. Nu mai veniţi cu cuvinte barbare de autohtoni, de imigranţi de baltă, de dacizare. Vocea d-voastră pare că sună din mormânt! Fiţi cel puţin ca părinţii voştri care aveau patriotism şi care n-ar recunoaşte pe copiii lor în aceste adevărate stârpituri morale care formează ciocoismul de astăzi. Fiţi albi, roşii, albaştri, cum vreţi noi, dar fiţi români, iar nu maimuţe străine, care abia îngână limba lor maternă şi pun pe alţii să scrie că ei sunt singirii români autohtoni. Românii, ca toate popoarele ce păşesc spre progres, nu se mai ocupă astăzi de-a descoperi cine e autohton sau nu. Ei consideră ca bun roman pe cel care arată prin faptă că-şi iubeşte ţara…”
70. Bucureşti, 12/25 August 1881 (aug.14, p.715). Editorial. Răspunde studiilor lui M.E. despre pătura superioară, şi în special articolului)/”Adevărul că în decursul…”/ din T.,9 august 1881 (O,XII,283-286). Constată că “Timpul, organul reacţionarilor, a intrat într-o nouă fază în lupta sa contra liberalismului”, şi anume, încearcă să răstoarne guvernul liberal al lui I. C. Brătianu “servindu-se de Petru Muşat şi Tugomir Basarab.” Numeşte pătura superpusă faimoasa teorie a “născocitorului de la «Timpul»”, pe autor: “un redactor poznaş de la un ziar de insulte” – totul este o “elucubraţie”. Arată că liberalismul este un current European pe care, neputându-l combate, conservatorii români se refugiază în trecut găsindu-i rădăcni în epoca fanariotă. Dar sunt şi conservatori proveniţi dintre fanarioţi. Ideile liberale au apoi la bază ideile lui N.Bălcescu şi ale Goleştilor, români “autohtoni”. Citează un fragment din articolul /” Ce pofteşte «L’Independence roumanie»?” /din T.,5 august 1881(O.XII,p.276), subliniind cuvintele lui M.E.: “poate fi cineva un foarte bun român şi un foarte rău patriot”, ca argument împotriva patriotismului Timpului (pe care-l acuză, în continuare, că vrea să închine ţara Austro-Ungariei, amintind studiul lui T.Maiorescu din “Deutsche Revue”). Afirmă că ¾ din populaţia României este liberală.
Bucureşti, 24 August/ 5 Răpciune 1881 (24-25aug., p.747). Editorial. Răspunde articolului /”Răul de căpetenie…”/ din T., 22 august 1881 (O.XII,p.303-3o6), şi anume finalului în care se cereau explicaţii în legătură cu acuzaţia că T. ar fi atentat la viaţa regelui. Citează o corespondenţă din Galaţi publicată de ziarul conservator, unde se scrie că “Ludovic XVI trebui să plătească cu capul în ziua de 21 ianuarie 1793, nesocotita sa toleranţă” ( Românul îngroaşă nefiresc literele din textul subliniat). Cum Carol I este numit, de către T.,Carol îngăduitorul, consideră că şi lui i se va da pedeapsa lui Ludovic XVI (pentru aceasta, însă, face echivalenţa între “îngăduitor” şi “tolerant”). Pune “sub ochii naţiunii” această acuzaţie a regelui, pentru ca naţiunea “să judice şi să hotărască”. Cere Timpului ca de acum înainte “să puie un semn la articolele pe care le consideră dânşii şi au hotărât de-a le susţine”, pentru a i se şti exact poziţia. M.E. va răspunde acestei insinuări foarte dur, în articolul /“«Pseudo-Românul», ca să explice…”/ (O.XII,p.312-313)
77. Bucureşti, 25 August/ 6 Răpciune (aug.26, p.751).Editorial. Analizează stilul articolelor din Timpul: “…ce face presa opoziţiei? Înjură din răsputeri pe Costinescu, Pherikide, Giani, Cariagdi şi chiar pe d-l. Carada care n-a voit să ocupe nici o funcţiune, îi ameninţă cu spânzurătoarea sau cu ţeapa, iar despre proiect, despre cestiune, ori spune că este rău, nu se poate mai rău (…). Injurii şi calomnii stereotipe, a doua zi desminţite; teorii bolnăvicioase, reacţionaro-revoluţionare socialiste, care ţin a arăta că naţiunea întreagă este o adunătură de imbecili exploatată de o mână de mişei; că profesiunile liberale, comercianţi, meseriaşi, profesori, medici, avocaţi, în genere, tot ce este liberal sunt canalie, vulg, noroi, mocirlă socială, că nu există în ţară adevăraţi români decât câţiva ţărani din vârful munţilor şi bioerii şi ciocoii patroni ai ziarelor respective, iar în colo toţi sunt străini care trebuiesc curăţaţi din ţară cu frânghie de cânepă”. Numeşte ziarul Timpul şi arată că articolele lui ne reprezintă “în mod nedemn” în străinătate; prin asemenea articole partidul conservator nu va putea veni la putere “prin naţiune”.
78. Bucureşti, 27 August/ 8 Răpciune 1881 (aug.28, p.759). Editorial. Răspunde studiilor despre pătura superpusă pe care Timpul le publică “de aproape două luni de zile, adică de pe la începutul căldurilor celor mari”. Pune în discuţie sănătatea mintală a autorului (sau a autorilor) acestor studii “fanteziste”. Rezumă pe scurt teoria păturii superioare, aminteşte că Timpul îi ameninţă pe liberali cu “spânzurătoarea şi ţeapa”, că le aruncă “sentinţe la moarte” şi, în continuare, discutând situaţia grea a ţăranilor arata că ea durează de dinaintea venirii liberarilor la putere şi conservatorii “se trezesc tocmai acum pentru a-l plânge atât de amar” pe ţăran. Invită pe redactorii Timpului să viziteze satele, să se convingă de progresele făcute în anii guvernării liberale. M.E. se simte vizat (când este considerat nebun) şi va răspunde în articolul /”Cată să spunem…”/ (O.XII,p.319-320)
N.B. Fă legătura cu articolukl « Le mnedecin s.v.p. » din L’Independence roumaine , tot din august 1881, semnat Gr.V., unde se cheamă medicul să-l vindece de nervi pe redactorul de la Timpul (pentru aceleaşi articole elucubrante). Şi aceluia îi va răspunde M.E., vezi ediţia. Pentru „căldurile cele mari”, fă legătura cu scrisoarea lui T.Maiorescu către M.E. din ianuarie 1884, în care criticul în explică poetului că „din cauza căldurilor celor mari” din vara lui 1884 şi-a pierdut luciditatea pentru un timp.
90./”De câtva timp…”/, Românul, Buc., nov. 23-24, p.1049) Al doilea editorial. Lung articol de insinuări la adresa “Timpului”, care este un ziar inconsecvent, publică ameninţări la adresa regelui: ori este organul partidului conservator – şi atunci aceştia îl atacă pe rege, ori nu mai este organul acestui partid, şi atunci acestea aparţin numai “unor capete bolnave, cărora nu li se poate da nici o însemnătate”. Conchide: “Din această dilemă nu e cu putinţă de-a ieşi”. (Se referă, de fapt, la o corespondenţă din Galaţi semnată cu pseudonimul “Delfinul”, şi la articole care nu-s ale lui M.E, dar pe care poetul, ca prim redactor,încă, al Timpului, publicându-leîşi asumă responsabilitatea lor.)
92. Brătianu I.C.: Discursul d-lui… în şedinţa de la 4 decembrie. Românul, Buc., dec.6, p.109.)./ După Monitorul oficial/ Răspunde lui Al. Lahovari, în chestiunea Dunării. Propune să vină în adunare regale însuşi să exprime situaţia şi să răspundă calomniilor pe care le-au adus conservatorii (că ar fi făcut propuneri Austro-Ungariei ce angajau ţara noastră). T.Maiorescu răspunde, din banca sa: „Contestez faptul ! ” iar I.C.Brătianu replică : “Contestaţi faptul? Apoi contesta-ve-ţi că aţi pus înaintea regelui nostru eşafodul lui Carol I şi al lui Ludovic al XVI-lea ca să-l asemănaţi?”. Numeşte ziarul Timpul şi se referă la polemica sa cu “Românul” în această privinţă. ( Vezi O.XII,p.417 şi 428)
N.B. Toate aceste aşa-zise ameninţări la adresa regelui vor avea un ecou şi în momentul 28 iunie 1883 din viaţa lui M.Eminescu, atiunci când Grigore Ventura declară că poetul scosese pistolul în Cafeneaua Capşa cu gând să-l împuşte realmente de Carol I – care, desigur, nu era de faţă. Interesant este că , în jurul lui 1o mai 1883, zvonul unui atentat la adresa regelui devenise foarte viu, iar Carol I îl menţionează într-o scrisoare, abia acum descifrată şi editată, din care cităm : „În ajunul zilei de 1o/22 mai /1883/ veni vestea de la Iaşi că se intenţionează să se comită un atentat asupra mea la sărbătoarea naţională. Această ameninţare, fie falsă sau adevărată, s-a răspândit rapid în rândurile publicului. Eu am insistat să nu fie modificat programul festivităţilor căci am avut imediat sentimentul că se vrea intimidarea mea, ca sărbătoarea să se contramandeze în stradă, ceea ce ar fi făcut o impresie penibilă. Opoziţia, de la care a pornit zvonul, contase cu atât mai mult pe neparticiparea mea deoarece bănuia că nu i-aş expune unei primejdii pe cei doi nepoţi ai mei. Dar nu m-am stăpânit şi am participat la defilare… Sărbătoarea a decurs strălucitor şi entuziasmul a fost încă mai sporit prin această ameninţare josnică. Ancheta nu a dovediot nimic şi eu cred că totul a fost un coup d’epee dans l’eau.” ( Scrisoare către sora sa, Marfa de Flandra, din 2o mai / 1 iunie 1883, Op.cit.,p.150-151 ) . Pe lângă apropierea în timp de episodul de ,la 28 iunie 1883, interesantă este,aici, şi afirmaţia regelui că opoziţia lansase zvonul. După cum vedem, acuzaţiile lui I.C. Brătianu de acum, din 4 decembrie 1881, din Parlament, că opoziţia ameninţă viaţa regelui – se păstrează vii până la 1o mai 1883. Episodul Capşa din Biografia lui Mihai Eminescu este, încă o dată, prins în mrejele unui şablon mintal public.
Bucureşti 17/29 Undrea 1881 (dec. 18, p.1133). Editorial. Amplă caracterizare a partidului conservator şi a organului său, ziarul Timpul. Constată deosebiri de păreri între articolele ziarului şi cuvântările liderilor conservatori: “Din timp în timp însă partita pare a se speria de francheţa redactorului său, şi atunci guvernul conservator se arată un moment constituţional, liberal şi dinastic.” ( M.E. este un „cezarian extrem” ameninţând pe rege cu moartea iar pe liberali cu torturile lui Vlad Ţepeş). Exemplifică analizând poziţia ziarului în chestiunea Dunării: de unde a fost prudent şi a invitat la prudenţă până la votarea răspunsului la mesajul regal, după aceea, la 13 decembrie 1881, “deodată îl văzurăm rău, făcând o voltă subită”. Se referă la articolul /”Cu aroganţa cunoscută…”/ (O.XII, p.437-438), din care citează finalulm şi găseşte că polemica redactorului şef cu ziarul maghiar este în contradicţie cu prudenţa la care acelaşi redactor şef invita faţă de Austro-Ungaria). M.E va răspunde în articolul /”E foarte posibil…”/ (O.XII,p.446-447).
Extras din lucrarea profesorului Nae Georgescu “Un an din viata lui Eminescu”, Editura Floarea Albastra, Bucuresti, 2006
