Odată soluţionate la nivel satisfăcător problema calităţii factorului politic coordonator şi a celei legate de formularea corectă a priorităţilor ce exprimă cu adevărat interesele naţionale, se poate trece cu adevărat la examinarea stării de fapt a serviciilor secrete. Luându-se drept punct de plecare statutul şi cadrul legal de funcţionare, se pune în mod inevitabil chestiunea optimizării dimensiunii structural instituţionale, a volumului şi calităţii resurselor umane şi materiale utilizate. Subiectul merită o tratare de sine stătătoare şi nu face obiectul prezentei analize. În cele ce urmează, voi face totuşi câteva observaţii referitoare la aspecte ce prezintă un interes şi o importanţă aparte pentru speţa muncii de informaţii externe.
Prima observaţie ce ţine de preceptul marilor adevăruri simple este că eficienţa activităţii unui serviciu de informaţii externe nu depinde exclusiv de numărul cadrelor şi de volumul resurselor materiale şi financiare de care dispune. Centrul de greutate al afirmaţiei cade pe cuvântul exclusiv, întrucât, fără excepţie, abordarea politico-birocratică îşi justifică eşecurile prin perpetua insuficienţă a acestor resurse.
Raportul ideal, dacă există cel puţin ca principiu, între cele două componente este dictat de natura obiectivelor concrete date spre rezolvare şi de calificarea profesională a personalului. Unul dintre parametrii ce dictează ab-initio raportul amintit este dimensiunea câmpului de acţiune. Una este să ai ca regim politic interese globale, alta să ai interese zonale sau regionale. Este de facto distincţia între superputeri, mari puteri şi restul ţărilor lumii.
Un alt parametru îl constituie raportul alocării resurselor umane şi materiale în funcţie de tipul activităţilor informative pentru care se optează: HUMINT (human intelligence), SIGINT (signal intelligence), MASINT (measurement intelligence), IMINT (image intelligence). Datorită costurilor foarte ridicate şi restricţiilor accesului la tehnologiile de vârf, ţările mai mici acoperă de regulă ultimele trei domenii atunci când este posibil prin alianţe cu serviciile marilor puteri. Alianţe care implică negocieri de tip compensatoriu la nivelul politic cel mai înalt şi cu efecte ce depăşesc cu mult specificul strict al activităţii informative propriu-zise.
În domeniul HUMINT, adică al utilizării directe a resurselor umane, metodologia muncii informativ-operative (ceea ce se numeşte tradecraft) aminteşte la modul simbolic de situaţia existentă în lumea tehnicii iluzionismului: în pofida aparenţelor, întreaga diversitate a actelor de mare efect iluzionist are la bază un număr surprinzător de limitat de proceduri fundamentale de care nici un profesionist nu poate face abstracţie. Un fel de “aceeaşi Marie cu altă pălărie”.
Distincţia de bază pentru cei direct implicaţi în operaţiunile informativ-operative este între categoria cadrelor ce acţionează sub acoperire diplomatică şi categoria celor lipsiţi de această umbrelă juridică protectoare. Prima categorie a devenit cu timpul simbolul a ceea ce se numeşte “pisica cu clopoţei”. De aici limite şi obstacole serioase de ordin pentru îndeplinirea în condiţii eficiente a sarcinilor încredinţate. A doua oferă practic, deşi lipsită de umbrela protectoare a prevederilor Convenţiei de la Viena, tot atâtea acoperiri câte domenii de activitate umană există în societatea ce prezintă interes informativ-operativ.
Activitatea de business economic, tehnologic, industrial, financiar, schimburile academice, de cercetare ştiinţifică, schimburi culturale, învăţământ, jurnalism sunt doar câteva dintre cele mai uzitate în prezent. Este domeniul în care imaginaţia şi inovaţia nu au practic limită, chiar dacă metodologia utilizată este bazată, aşa cum am menţionat, pe un număr limitat de principii de bază. Aceste variaţiuni sunt “tezaurul” păzit cu străşnicie de fiecare dintre serviciile de informaţii naţionale.
Calitatea factorului uman pe spaţiul de acţiune ridică de la bun început o serie întreagă de paradoxuri, care, din multiple motive, nu au fost şi nu vor fi niciodată soluţionate 100%. Începând cu cei din linia întâi şi terminând cu cei în poziţii de management, analiză şi sprijin logistic. Calităţile testate îndeobşte în procesul de selectare a candidaţilor includ nivelul de inteligenţă, gradul de cultură generală, abilităţi de ordin fizic şi psihic, convingeri politice, filozofice, religioase şi culturale şi, nu în ultimă instanţă, a celor ce definesc în general caracterul celui în cauză. Dacă această selecţie s-ar aplica strict riguros, deci eliminându-se subiectivismul, nepotismul, cronismul de tip politic, economic şi social ca şi alţi factori de influenţă, serviciile de informaţii din întreaga lume ar fi într-o mare criză de cadre. De unde teza, tacit acceptată, dar ignorată intenţionat, că în serviciile secrete o minoritate “duce în spate” majoritatea.
Sub aspect simbolic, grila cerinţelor menţionate ca premisă pentru asigurarea unei performanţe de înalt nivel profesional în raport cu specificul activităţii desfăşurate nemijlocit include contradicţii de ordin fundamental. De aici dificultăţile şi uneori rateurile inevitabile când, urmare a unor decizii manageriale de tip birocratic, cadre ce dispun doar de o parte din calităţile ideale solicitate la testarea iniţială, să zicem grupul A, este trimis să execute sarcini ce impun îndeosebi calităţi din grupurile B sau C, sau D etc. Şi, deşi pare poate surprinzător pentru un observator neavizat, viaţa reflectă numeroase asemenea situaţii cu efectele de rigoare atât la nivelul profesional personal, cât şi la nivelul structurii informative căreia aparţine.
Un alt parametru adesea pe nedrept ignorat în explicarea dificultăţilor de ordin informativ-operativ întâmpinate de ofiţerul de informaţii pe terenul de acţiune este motivaţia proprie în baza căreia acţionează. Iar când este vorba despre recrutare şi motivaţia ţintei de interes informativ, motivaţia este forţa motrice esenţială ce pune în valoare toate calităţile de care dispune cel în cauză. Oamenii acţionează complet diferit în condiţii de pace şi în condiţii de război. La care se adaugă nuanţa de importanţă capitală, dacă este războiul tău sau războiul altuia. Adevăraţii eroi în sensul semantic al termenului apar covârşitor în condiţiile extreme ale confruntării, de regulă de tip militar, dar nu numai când neamul, tribul, propriii conaţionali, familia şi rudele au fost sau riscă să devină victime ale conflictului.
De aceea, conflictele de tip asimetric sfidează logica aritmeticii militare clasice. Zonele de conflict îndelungat, fie ele de tip fierbinte sau de tip îngheţat, ca şi zonele de ocupaţie sunt prin definiţie generatoare a unui asemenea tip de motivaţie. O motivaţie în care recompensa pecuniară sau de altă natură materială joacă un rol neesenţial sau pur sporadic. Marile succese în munca de informaţii externe din perioada interbelică şi mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial au avut la bază motivaţii de tipul celor enunţate mai sus şi în care forţa motrice au constituit-o convingerile politice, ideologice, etnice şi morale.
O atare situaţie aruncă la periferie afirmaţia curentă conform căreia “dai un euro şi primeşti o informaţie de un euro, dai un milion şi primeşti o informaţie de un milion”. Pe capul lui Bin Laden există de ani în şir un premiu de 25 de milioane de dolari, şi încă nimeni din anturajul său nu a făcut acest pas. Fără a mai vorbi despre faptul că şi în situaţiile în care există o motivaţie pecuniară poţi să dai uneori un milion de euro şi să primeşti o informaţie cu valoare de un euro.
În munca de informaţii există în folosirea factorului stimulativ pecuniar o logică a relativităţii cu totul diferită de logica de tip pur comercial. Într-o operaţiune recentă pe tărâmul luptei antiteroriste, o “sursă” altfel considerată de încredere a primit 5 milioane de dolari pentru a deschide o bancă ce urma să servească unui scop operativ şi apoi a dispărut cu bani cu tot. Se întâmplă şi aşa, şi nu neapărat vina o poartă exclusiv ofiţerul de contact al sursei. Oricum, în cazul respectiv este limpede că nu s-a putut vorbi despre o motivaţie ce ţine adânc de o convingere din categoria mai sus amintită.
Va urma
Dr Liviu Turcu: Serviciile secrete, între mit şi realitate (III) »
Dr Liviu Turcu: Serviciile secrete: între mit şi realitate (II)
