Ziaristi Online continua sa publice extrase din exceptionala lucrare a istoricului american Larry L Watts (foto) „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” – „Cu aşa prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, aflata in curs de aparitie la Editura Rao. Astazi, o tema la zi, care ne da de gandit: Izolarea Romaniei de catre Rusia sovietica prin intermediul agentilor sai din Franta si Germania.
Izolarea României: Germania şi NATO
În mod paradoxal, în timp ce politica României o făcea mai dependentă de susţinerea economică şi politică a SUA, Marii Britanii, Germaniei de Vest şi Franţei decât oricare dintre aliaţii cu care exista o „cooperare strânsă”, întotdeauna cel puţin un alt stat membru al Pactului deţinea un avantaj copleşitor în ceea ce privea accesul la forurile de decizie din statele respective.
Chiar şi relaţiile tradiţionale ale Bucureştiului cu Franţa păleau în faţa celor ale Varşoviei cu marea comunitate de 400.000 de emigranţi polonezi din Paris, ca să nu mai vorbim de gradul înalt de penetrare obţinut de KGB şi GRU în rândul cercurilor politice, militare şi de informaţii franceze; într-atât încât serviciile franceze au devenit bătaia de joc a specialiştilor serviciilor de informaţii sovietice.
În Germania de Vest, GDR a beneficiat de un avantaj cultural şi etnic firesc, astfel încât guvernul, cercurile militare şi cele de informaţii (inclusiv NATO) au putut fi puternic penetrate de STASI. Scandalul provocat de Gunther Guillaume, care a dus la demisia cancelarului Willy Brandt, este una dintre cele mai puternice dovezi în acest sens, în special datorită preocupării lui Guillaume faţă de strategia Ostpolitick a lui Brandt, iar relaţia dintre România şi Germania de Vest se afla în prim plan. Cazurile în care au fost implicaţi ofiţerul de informaţii Gabrielle Gast de la Serviciul de informaţii federal al Germaniei de Vest (Bundesnachrichtendienst: BND) şi angajatul diviziei de planificare din cadrul NATO Ranier Rupp (şi soţia acestuia) au fost chiar mai elocvente având în vedere că ambilor li s-a cerut să ofere informaţii privind ţinta română.
Recrutată în 1968, Gast a devenit analistul principal al BND pe relaţia cu Uniunea Sovietică şi Europa de Est şi director adjunct al departamentului politic privind blocul sovietic. În virtutea acestei funcţii, nu numai că a furnizat Centrului KGB „o imagine clară a cunoştinţelor şi convingerilor vestului privind întregul bloc estic”, ceea ce a permis Moscovei să controleze nemulţumirile ţărilor membre ale Pactului de la Varşovia şi planurile vestului cu privire la acesta, ci a oferit şi „perspectiva” Direcţiei A asupra analizelor sale pentru BND. Una dintre cele mai prolifice surse din Germ ania de Vest ale STASI privind România, cele 147 de informări ale sale au fost surclasate doar de cele 150 de informări ale colegului său de la BND, Ludwig Spuhler, iar informaţiile sale privind situaţia internă şi politica externă ale României au fost considerate „extrem de importante”.
În calitate de expert privind informaţiile despre Blocul sovietic, analizele lui Gast „au aterizat şi pe masa cancelarului Kohl” şi au influenţat factorii de decizie din Bonn, Bruxelles şi Washington. Rapoartele sale au reprezentat, astfel, o confirmare „sigură” a dezinformărilor răspândite de sursele controlate de sovietici din Europa de Est. Rainer Rupp, cunoscut mai ales datorită faptului că a furnizat STASI Manualul NATO pentru situaţii de criză, Planul Forţelor Armate şi Documentul final privind măsurile de prevenire, a mai furnizat şi detalii privind relaţiile şi intenţiile NATO cu România, inclusiv informaţii privind relaţiile militare dintre SUA şi România, ceea ce a permis Moscovei să întreprindă măsurile distructive corespunzătoare.
Izolarea României: Franţa şi NATO
Măsurile KGB de izolare a României prin sabotarea relaţiilor cu partenerii nu au cunoscut nicăieri mai mult succes ca în Franţa. Relaţiile franco-române au fost atât de apropiate în 1964, încât De Gaulle a oferit asistenţă militară în cazul în care România „urma să fie invadată de trupele Pactului de la Varşovia”. Prin 1968, acestea au cunoscut un declin, ca urmare a faptului că Bucureştiul căuta legături mai strânse cu Washington şi Bonn, iar Parisul a cultivat relaţiile cu Moscova, ajungând până la punctul în care a acceptat incursiunile în Europa de Est ca fiind justificate. La întâlnirea cu cancelarul Kissinger din octombrie 1968, De Gaulle „a susţinut punctul de vedere oferit de sovietici, conform căruia administraţia de la Bonn purta vina pentru invazie, având în vedere că „Germania de Vest era pe punctul de a atrage Cehoslovacia în sfera sa de influenţă”. În acelaşi timp, diplomaţii francezi spuneau „aproape oricui era dispus să-i asculte, că intervenţia sovietică în Cehoslovacia era de înţeles” ca urmare a „ofensivei comerciale a Germaniei de Vest în Europa de Est”. De Gaulle chiar a insistat asupra faptului că „nu exista niciun motiv să se suspecteze că sovieticii ar avea vreo intenţie de a comite vreo agresiune, iar cererea Germaniei de Vest privind întărirea NATO era exagerată”, provocându-l pe exasperatul cancelar să declare că, dacă sovieticii vor alege invazia, „atunci veţi avea Europa la care aţi visat, o Europă de la Atlantic la Munţii Urali, dar aceasta se va afla sub influenţă sovietică”.
Deux ex machina, prin care Moscova a distrus relaţiile franco-române, a fost ofiţerul DIE Mihai Caraman, aflat la post în Paris sub acoperire diplomatică din 1959 până în 1969. Chiar dacă nu a fost o cârtiţă sovietică inca de la început, sovieticii l-au transformat pe Caraman în agent dublu în timpul recrutării şi instruirii sale în perioada 1950-1951. Împreună cu serviciile de informaţii franceze penetrate la un nivel din ce în ce mai ridicat, KGB l-a folosit pe acesta drept un paravan prin care informaţiile NATO ajungeau la Moscova în perioada 1962-1969.
Odată cu retragerea FRanţei din structurile militare ale Alianţei Nord-Atlantice şi mutarea sediului NATO de la Paris la Bruxelles, Caraman şi-a pierdut calitatea iniţială de acoperire pentru operaţiunile sovietice anti-NATO. Cu toate acestea, prin trimiterea sa nu ca agent dublu sovietic, ci ca un excelent agent român care îşi serveşte ţara cu loialitate, acesta avea o importanţă deosebită pentru compromiterea atât a relaţiilor franco-române, cât şi a demersurilor Bucureştiului, de consolidare a cooperării pe probleme de securitate cu statele membre NATO. Ca dovadă a nivelului de penetrare sovietică, francezii au lansat o campanie media, susţinută prin citate ale ofiţerilor de informaţii francezi, care „dezvăluia” prejudiciile aduse de ofiţerul de informaţii român Alianţei Nord-Atlantice. Scandalul, care a izbucnit într-o perioadă în care relaţiile SUA-România erau foarte strânse, iar cele cu Uniunea Sovietică erau potrivnice, a servit atât ca acoperire pentru colaborarea serviciilor de informaţii franco-sovietice, cât şi ca mijloc de discreditare a României ca partener în faţa statelor membre NATO.
De fapt, NATO a încetat să mai fie considerată o ţintă a ostilităţii serviciilor de informaţii române în toamna anului 1963, când Gheorghiu-Dej a declarat că România nu are nicio legătură cu intervenţia agresivă a Moscovei în Cuba şi a adoptat poziţia Alianţei vestice. La acea dată, conducerea României a dat ordine clare ca Securitatea să nu furnizeze informaţii primare. ci doar sinteze generale „experţilor” sovietici invitaţi de curând să plece. Ofiţerii români de informaţii nu trebuiau să primească sub nicio formă sarcini de la Moscova.
Va urma
