O agitaţie fără precedent i-a cuprins pe mulţi politicieni români după ce şefii de la Interne din Franţa şi Germania au cerut Comisiei Europene amânarea aderării României la Spaţiul Schengen. Motivele invocate de cei doi demnitari au fost corupţia şi lipsa progreselor judiciare în combaterea criminalităţii. Mai ca la carte spus, Thomas de Maiziere şi Brice Hortefeux, miniştrii de Interne din Germania şi din Franţa, au trimis o scrisoare comisarului european Cecilia Malmstrom, prin care propun amânarea sine die a aderării programate deja a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
Conform versiunii oficiale, cauza amânării este “progresul insuficient în lupta contra corupţiei şi a crimei organizate”, precum şi deficienţele din sistemul juridic al celor două state. Aşa sună motivarea oficială.
Chiar dacă pentru unii concetăţeni de-ai noştri este vital să-şi mute cortul pe alte meridiane, amânarea aderării nu este un cap de ţară pentru români. Vom intra totuşi, adică ne vor băga în zona Schengen, mai devreme sau mai târziu, chiar dacă nu ne-am făcut toate lecţiile. Aşa cum ne-au băgat în UE şi în NATO, fără să fim pregătiţi. Folosesc deliberat această expresie neacademică şi nu încerc să bagatelizez situaţia.
Altceva este grav: Germania şi Franţa, cele două state supranumite “motorul Europei”, s-au supărat brusc pe noi şi ne trântesc uşa în nas. Ce s-a întâmplat? Ce anume s-a sachimbat în “bunele relaţii” dintre Paris, Berlin şi Bucureşti?
Cele două state magnifice “nu sunt împotriva extinderii spaţiului Schengen în general şi pe ansamblu”, dar pur şi simplu socotesc prematură intrarea celor două ţări din sud-estul Europei. Dacă totuşi ne-ar primi ca pe milogi, noi am provoca unele “consecinţe considerabile pentru securitatea internă a Uniunii Europene”. Desigur, nu din punct de vedere tehnic, fiindcă acolo a operat pe bani grei trustul EADS. Acolo stăm bine.
Parisul şi Berlinul ameninţă că vor folosi dreptul lor de veto la aderarea românilor. Pentru aderarea unui stat candidat la zona Schengen, se cere vot unanim din partea tuturor celor 25 de semnatari ai convenţiei. În spaţiul Schengen intră 22 din cele 27 de ţări-membre ale Uniunii Europene, la care se adaugă Norvegia, Islanda şi Elveţia.
Situaţia este foarte complexă şi cred că este eronat să avem în vedere doar un anumit motiv al iritării celor doi magnifici.
Hans Gerhard Döring, consilierul Guvernului din Bulgaria pentru aderarea la spaţiul Schengen, consideră că adevărata cauză a refuzului este “problema ţigănească”. Această opinie este împărtăşită de observatori şi de presa europeană. Reamintim că relaţiile Parisului şi Bucureştiului s-au dereglat grav în vara trecută după ce, la iniţiativa preşedintelui Nicolas Sarkozy, au fost expulzaţi din Franţa mii de ţigani din România şi din Bulgaria. Sarkozy a numit şatrele “zone ale fărădelegii”, locuri pentru traficul de oameni şi de droguri, pentru prostituţie.
Sarkozy se simte deja pe toboganul politicii franceze. A ajuns preşedinte prin răfuielile cu lumpenul afro-asiatic din suburbiile Parisului, vrea să fie reales prin halimaua provocată contra ţiganilor din România. Şi merge la fix fiindcă francezul cu ştaif este xenofob al el acasă dacă a văzut doar următoarele circumstanţe nenorocite. Un ţigan din România a omorât un om în Franţa. Poliţiştii încearcă să-l aresteze. Şatra sare în ajutor, sparge, dărâmă, dă foc… O altă întâmplare. Şase poliţişti din Paris încearcă să prindă un infractor, tot ţigan din România. Şatra sare şi aici să-l apere. O pirandă înşfacă puradelul de picioare şi îl loveşte pe un poliţist în cap. Apoi, simulează că trânteşte copilul de caldarâm. Până să se dezmeticească poliţistul, ţiganca îşi desface pieptul, înşfacă o ţâţă şi începe să-l stropească în ochi cu lapte. Intervin alţi “cetăţeni români”. Rezultatul: cei şase poliţişti au mâncat o mamă de bătaie, iar doi din ei au nimerit la spital. Ne aflăm în plină « Ţiganiada » lui Ion Budai Deleanu.
Puţină empatie: să ne imaginăm că am fi francezi şi că am asista la asemenea scene în Oraşul Luminilor…
Sigur, iritarea jucată de istericul Sarkozy la ultima întâlnire cu Traian Băsescu era excesivă pentru liderul de la Palatul Elysee şi jenantă pentru el. Era previzibil să urmeze lovitura. Mai ales că expulzarea ţiganilor din Franţa fusese primită la Bruxelles cu toată dezaprobarea. Parlamentul European a adoptat chiar o rezoluţie prin care cerea încetarea imediată a expulzării ţiganilor. Viviane Reding, comisarul european pe probleme de justiţie, a ameninţat că începe procedura de sancţionare disciplinară faţă de Franţa.
Cum putea să-l ierte vanitosul Sarkozy pe Traian Băsescu, deşi tot el era vinovat? Acum, preşedintele francez a găsit formula « corectă politic » şi-l loveşte la « corupţie şi justiţie ». Aşa cum, prin anii 1950, dacă un comisar sovietic te acuza că eşti duşman al poporului, nu mai aveai ce spune. Erai mort, mergeai în Siberia sau la Canal.
Să folosim însă argumentele noilor «comisari», “corecte politic”. Ţiganii din România şi din Bulgaria sunt cetăţeni ai Europei, la fel ca românii şi bulgarii. Dacă francezilor şi nemţilor le-au convenit să preia pe salarii de mizerie toată elita profesională din cele două ţări, să poftească acum să-i primească şi pe ţigani. Nu ne învaţă ei de-atâţia ani să fim toleranţi, să combatem rasismul şi xenofobia? Iată că au ocazia să ne ofere un exemplu demn de urmat.
A doua pistă. Pierre Lellouche, secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, spunea prin vară că o preocupare deosebită la Paris este controlul care se face la frontiera de pe Prut. El s-a arătat foarte îngrijorat că România le dă paşapoarte cetăţenilor din R. Moldova, indiferent de etnie, care pot dovedi că părinţii sau bunicii lor au fost cetăţeni ai României din perioada interbelică. Şi aici avem contraargumente. Ce vină au basarabenii dacă au fost privaţi de Stalin de dreptul elementar la cetăţenia ţării lor? Poate dovedi domnul Lellouche că românii din Chişinău sau Cernăuţi, din Bălţi, Tiraspol, Tighina sau Cetatea Albă ar fi mai puţin europeni, decât românii din Caracal sau din Bolintin?
O campanie întreagă a purtat contra basarabenilor presa din Germania şi din Franţa în vara trecută. Eu nu cred că ziariştii de-acolo ar fi atât de deprofesionalizaţi să nu ştie istoria recentă a regiunii. Trebuie văzută aici tot mâna lungă a prietenilor de la Răsărit contra românilor.
De ce ar fi vinovată România că “a introdus pe uşa din dos” cetăţeni moldoveni în Uniunea Europeană? Dar Franţa lui Sarkozy i-a întrebat pe nemţi sau pe englezi (nu pe noi) când a naturalizat pe continent milioane de maghrebieni? Cui a cerut permisiunea Germania să aducă în UE peste patru milioane de turci?
De Crăciun, am primit o felicitare cu un colind cântat de Fuego de la… Valeriu Matei din Chişinău. Pentru o clipă, am avut senzaţia că unirea românilor s-a făcut, chiar dacă se dau peste cap toţi Smirnovii, Tkaciucii şi Lellouchii…
A treia pistă şi deloc neglijabilă: banii. Ionel Blănculescu, fost ministru în Guvernul lui Adrian Năstase ( !), atacă în altă direcţie: “Francezii de la Vinci au fost respinşi de două ori din România, iar o companie germană a fost exclusă de la Cernavoda în favoarea “unei firme de apartament”. Parisul spera într-un contract de 3 miliarde de euro pentru vânzarea de tehnologie franceză necesară la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavoda. “Liderul mondial în domeniul furnizării de amortizoare de şoc pentru centralele nucleare vine din Germania. Este cel care a prevăzut la Cernavoda reactoarele 1 şi 2 cu amortizoare nucleare. Această companie a fost exclusă de lşa furnizarea în continuare de amortizori de şoc şi, bineînţeles, în locul ei, a câştigat o firmuliţă de apartament din Bucureşti, care are o cifră de afaceri de un milion de euro şi care se ocupa de reabilitarea şi întreţinerea scărilor rulante de la metrou. Aspecte semnalate de compania germană prin scrisoarea către CSAT din 11.06.2009, adresate preşedintelui CNCAN, sunt corecte”, susţine Blănculescu.
Dacă situaţia este reală, atunci e grav. Preşedintele este dator să ofere explicaţii şi apoi să cadă capete.
A patra pistă care este palpabilă în România o formează judecătorii Monei Pivniceru şi poliţiştii de tip Şoric de la Piatra Neamţ. Eu cred că, dacă o trimitem pe Mona să le explice şi celor de la Bruxelles cum judecă “cu acribie” şi cum dau sentinţele “cu parcimonie” judecătorii noştri, inclusiv pe seama bugetului de stat, îl bagă sub masă până şi pe Barroso. În ce priveşte tipologia Şoric, este altă halima. Să-l vezi pe şeful poliţiei judeţului Neamţ justificând camăta în direct, nu-ţi mai trebuie Schengen. Cu peste zece ani în urmă, am cunoscut un grangur mare la Poliţia din Brăila, care dădea bani cu camătă chiar în biroul de… cercetări penale. Pentru fraierii care rămâneau fără apartamente. După ce am scris, am fost dat afară de la “Curentul” lui Vântu. Dacă avem atâţia Şorici, de ce ne mai trebuie Schengen? Ce să facem acolo?
În ce priveşte corupţia, de la dosarul Nepotului Mătuşii Tamara la dosarul doamnei Ridzi, nu s-a petrecut nimic. Parlamentarii noştri, indiferent de partid, votează într-o fericire pentru spălarea ambilor. Şi se vede. Nu vrem ţepe, vrem sentinţe definitive şi irevocabile. Atât! Ce spun cei de la Paris sau de la Berlin, unde un parlamentar plăteşte un preţ greu şi multiplu, chiar şi pentru 10.000 de euro deturnaţi ?
“Există din păcate ţări care încearcă să influenţeze poziţia Germaniei. În Schengen este vorba de siguranţa cetăţenilor şi noi ne-am făcut temele în acest sens. De asemenea, controalele prin sondaj, realizate la consulatele de la Chişinău şi Istanbul, au arătat că totul decurge exemplar. Trebuie să fim pedepsiţi pentru asta? Bineînţeles că România are probleme, dar numiţi-mi vă rog o ţară membră UE, care nu are probleme”, s-a indignat ministrul Baconschi. Îmi pare rău, dar în clubul scrobiţilor, stilul “ba pe-a mă-ti!” nu merge. Ultimul cuvânt îl va avea tot Consiliul European, iar acolo încă nu ne-a plesnit nimeni aşa de urât. Sau poate e doar începutul.
“Această scrisoare este un act de discriminare la adresa României. Şi noi nu vom tolera o astfel de discriminare din partea nimănui, chiar şi de la cele mai puternice state ale UE. Consider că acest lucru creează un precedent pentru încălcarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi poate duce şi la alte abuzuri”, a declarat preşedintele României. Corect, este o discriminare, dar Şoricii şi Nepotu Mătuşii Tamara sunt realităţi. Ne-au prins urât la înghesuială gânditorii de la Bruxelles şi am încasat-o. Trebuie să ne respectăm legile şi să ne apărăm drepturile, deşi nimeni nu poate deveni uşă de altar. Nici măcar domnul Sarkozy.
Din cele de mai sus, se poate deduce uşor că la Bruxelles se practică dublul standard, că România a rămas o magazie, un chiler, dar o asemenea constatare nu ne scuză defectele.
Viorel Patrichi – Ziarist Online
ARENA.MD – Partener Ziaristi Online
