Ziaristi Online prezinta incepand de astazi, in exclusivitate, rezultatul unui demers publicistic deosebit, de recuperare si redare a adevarului privind boala si moartea lui Eminescu. Lucrarea CARTEA TRECERII, o abordare filologica realizata de profesorul dr univ Nae Georgescu, eminescolog de linia intai, va fi publicata in serial, la sectiunea GANDIREA a portalului ZiaristiOnline.ro, pana la a 161-a aniversare a Romanului Absolut, 15.01.2011.

Nicolae Georgescu

CARTEA TRECERII

Boala si moartea lui Eminescu

Abordare filologică

Ediţia a II-a

(revăzută şi adăugită)

Prefaţă

Unele părţi din cartea de faţă, destinate comunicării rapide, au ieşit sub titlul „Boala şi moartea lui Eminescu”, la începutul anului 2008 într-un tiraj ca şi confidenţial, răspândit mai mult cu braţele pe la prieteni, urmând apoi un traseu de  difuzare cu totul ciudat: reluate în presa electrinică, fragmentar sau integral, cei care m-au încurajat să le redactez fiind ziarişti şi fiindu-le la îndemână acest mod de răspândire,  au fost văzute („vizualizate”, mă rog) mult mai mult decât pipăite. Neavând, practic, consistenţă materială de obiect cu suflet şi soartă proprie, acea cărticică îmi stă pe conştiinţă ca un miez fără coajă. Cred că avea dreptul ei să zacă pe rafturile unei librării, între atâtea alte plăsmuiri din lumea lor, a cărţilor, să atragă un ochi de trecător grăbit, un deget curios pentru răsfoire, un zâmbet simpatic, o renunţare cu tâlc ori o acceptare deschisă. Profit de bunăvoinţa părintelui Bradea şi o împing din nou în lumina naturală pe care o aşteaptă – într-o formă mult revăzută, completată cu ceea ce  consider că este necesar pentru a se integra în proiectul  A DOUA VIAŢĂ A LUI EMINESCU – drept treapta care fixează trecerea de la lumea sa la lumea noastră a lui Mihai Eminescu.

ARGUMENT

E greu să argumentezi necesitatea unei cărţi întregi pe tema bolii şi morţii lui Mihai Eminescu. Subiectul se tratează convenţional, într-un capitolaş, în toate biografiile poetului: ce poţi să mai aduci nou? Să le răstorni pe toate, adică o convenţie statornicită de atâta timp, sau să mai publici un act, o nouă părere, o reconfigurare a informaţiei? Un prieten cam hâtru îmi spune că numai asemenea subiecte incendiare, precum boala, moartea, cabala declarării nebuniei, mai atrag azi publicul…

M-am ocupat intens de opera lui Eminescu, publicând o ediţie critică a poeziilor sale antume dar şi multe articole de ziar pe care  alte ediţii nu le conţin; am studiat îndelung activitatea politică a sa, mai ales la „Timpul” –   propunându-mi încă de la început să ofer publicului interesat acea a doua viaţă a lui Eminescu, adică personalitatea, ceea ce trece dincolo de biologic, de viaţa primă în general. Această viaţă primă, ca biografie, ne scapă chiar şi nouă, proprietarii ei : „Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost, / O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?” Dincolo de asta rămân, însă, celelalte umbre ale tale, cea a operei – câtă ai lăsat – cea a relaţiilor, a faptelor,  a personalităţii tale într-un cuvânt. Goethe afirma (în traducerea lui Eminescu):

Spun popoară, sclavii, regii

Că din  câte ’n lume-avem

Numai personalitatea

Este binele suprem!

În acest sens, îmi este şi mai greu să explic de ce am resimţit  necesitatea strângerii într-o carte  a teoriilor, documentelor şi comentariilor celor mai importante privind tocmai ce iese definitiv din constituirea personalităţii – şi se aşterne cel mai aproape de pământul din noi.

Perseverez în această rătăcire de program, atras de o singură cauză: aceea a documentelor ca documente, care, odată aşternute pe hârtie şi înregistrate, încetează, şi ele, să mai fie doar înscrisuri. La fel, o amintire a cuiva despre cineva: odată devenită publică şi comentată ea nu mai este doar literatură, are şi o altă viaţă – atât ca referenţial cât şi ca document în sine.  Consultându-le în litera lor şi, paralel, la cei care le reiau astăzi, observ că  acestea sunt adesea depersonalizate, se folosesc ca simple ştiri de consum, se extrage din ele ce convine, etc.

Prin urmare, această convocare a documentelor  se face în cartea de faţă cu intenţia de a le conferi personalitate: valoare, ierarhie, afiliere. Metoda nu poate fi decât cea filologică: citire completă, contextuală, comparativă a textelor. Tinerii din zilele noastre vor imagine, caută cauze directe, agenţi siguri ai istoriei, individualizări de sarcini şi răspunderi. În loc de indivizi – le ofer persoane pentru a alege singuri adevărul. Nu pretindem că am construit alt chip al lui Eminescu târziu – dar, întrucât construim cu avizarea materiei dinspre filologie, credem, cel puţin,  că am pus dialogul în firea lucrurilor. Dialogul trece dincolo de noi – pe când monologul/ monologurile/ monoloagele  stau în transpiraţia clipei…

Această carte a fost provocată de prietenul George Roncea. Ca să-l conving că „lucrurile nu stau chiar aşa”, i-am oferit amintirea lui Dumitru Cosmănescu despre moartea poetului. Nu s-a mulţumit cu atât – „nu cred!…”, cum zic ei, tinerii din ziua de astăzi – şi a trebuit să-i dau şi alte amintiri, la fel, necunoscute până acum sau citate trunchiat. Prin internet, aceste texte publicate mai întâi în „Atac” si apoi concentrate pe portalul Asociatiei Civic Media la rubrica Dosarul Eminescu, au circulat prin Germania, la revista „Agero” unde dl. Lucian Hetco mi-a făcut o primire călduroasă, prin Danemarca la revista „Dorul” scoasă cu mare grijă de dl. Dan Romaşcanu – precum şi, o parte dintre ele, în revista „Argeş” unde dl. Jean Dumitraşcu le-a acordat o mare atenţie. Dl. Artur Silvestri îmi face onoarea de a mă găzdui la revistele D-sale – mai ales „Neamul românesc” fiind pe măsura unor studii de acest fel – iar Dl. Gheorghe Neagu mă răsfaţă, ca să zic aşa, în „Oglinda” care apare la Focşani. La „Bucovina literară” a D-lui Ion Beldeanu dezvolt cu precădere texte de filologie privind lecţiuni eminesciene, dar am găsit prilejul şi pentru a discuta unele aspecte privind viaţa politică a lui Eminescu – iar „Tribuna învăţământului”, pe care Dl. Sorin Ivan o conduce cu nerv, nu s-a ferit niciodată să publice chestiuni cât de aride sau incomode din domeniul eminescologiei.

Apoi, dl. Gabriel Stănescu dorind să reia în revista D-sale „Origini” părţi din acest documentar, a constatat că îi este mai la îndemână să publice totul sub formă de carte – şi, obligându-mă să recurg la  asta, primeşte în numele tuturor celor de mai sus – şi al altora, pe care nu i-am amintit aici – mulţumiri din partea autorului.

Nota Ziaristi Online: Intrucat editorul primei editii, Gabriel Stanescu, a decedat subit la 59 de ani, intr-o zi de duminica, 21.11.2010, imediat dupa Targul de Carte, il omagiem si pe regretatul poet si eseist prin aceste serial. Dumnezeu sa-l ierte!

Urmeaza:

I.  CUM A MURIT EMINESCU

Ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular