Lazăr Dinu este unul dintre relativ puținii fotografi care au fost pe stradă în București, în timpul revoluției. Cel puțin în primele zile, în 21, 22, 23 decembrie, când moartea pândea la fiecare pas.

Redau mai jos câteva dintre fotografiile lui de atunci, publicate pe contul său de Facebook, cu extrase din propriile sale comentarii. Alegerea formulărilor și grafiei aparține autorului postărilor și ține de un anume tip de estetică asumată (vă asigur că Dinu Lazăr știe extrem de bine limba română). Ca urmare, am hotărât să păstrez textele care însoțesc fotografiile în forma lor originală.

„In decembrie 89, evenimentele ma prinsesera ca fotograf la revista Femeia. Cum a plecat ceashca s-a facut sedinta in redactie si toata lumea, membri de sindicat si membri de partid, au format o organizatie fesene in care s-au inscris cu totii – sa sprijinim revolutia, tovarasi, cu toata energia noastra creativa.
Energia lor se consuma la redactie, in certuri infinite, pe cine sa dea jos si cine sa fie noua redactie; in timpul asta io eram pionul de sacrificiu – du-te nene si adu pulsul strazii, fotografiaza femei revolutionare, vezi cum mai e cu revolutia. Eram chitit sa fac niste poze de moda pe tancuri, dar incepuse sa se traga asa ca devenise prea riscant. Din 23 s-a murit pe banda rulanta, cimitirul si morga erau pline, era o atmosfera de cosmar si de razboi civil. Sigur ca am ilustrat asta cu varf si indesat, dar pe coperta la noul numar Femeia (se numea Femeia noua sau asa ceva) am observat siderat ca erau doar niste ghiocei care cresteau combinati cu poza unui copil si o poezea tampita despre noii zori – atata ii ducea mintea, cum o sa punem noi lupte si morti pe coperta, daca se supara toarasu’ iliescu.

Normal ca in prima saptamana cand am avut timp mi-am dat demisia si de atunci am fost patronu’ meu in ultimii 25 de ani.
A fost interesant, si bine si rau… asta e”.

_________________________

„Pentru mine, aceasta imagine neclara si expusa de 2 ori (de frica) reprezinta chintesenta si viziunea acelor clipe astrale.
Cordonul de militieni si soldati inghesuia multimea, chiar dupa mitingul organizat de un bula (ar trebui sa cititi aici: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/cea-mai-proasta-idee-a-lui-ceausescu-un-miting-56955.html) si dintr-o miscare relativ ordonata, s-a transformat totul in focul de neoprit, la primele impuscaturi; imaginea este facuta cu un aparat de jucarie, fara vizare, si din cauza emotiei nu s-a tras filmul – avem 2 expuneri.
Imaginea de dinainte era ordonata si clara, iar asta arata sufletele care deja se inalta la cer – din cauza asta mi se pare o imagine fundamentala”.

_________________________

„Veneau cativa si dinspre Romana, dar nu puteau ajunge la Universitate – taburi cu mitraliere pregatite, care au si tras – in sus, la intimidare – plus multi militieni din aia durii, mai in varsta, pusi pe ciomagit sau ucis”.

_________________________

„Cam asta era atmosfera pe strada in nesigura zi de 21. Imi era cumplit de frica, o frica animalica, azi greu de inteles sau de explicat. Lumea incerca sa convinga pe tacutii militieni si eu ma gandeam ca nu degeaba aveau masca de gaze. Dupa ce ca evident organili nu agreau sa vada pe cineva facand poze, s-au trezit si jmekerii de la Europa Libera sa spuna ca securistii fac poze la manifestanti ca sa aiba material la procesele care vor urma; ei, dupa asta, a te plimba cu aparatul era moarte curata, toata lumea urla besmetica „securistu face poze, omorati-l”.
Din cauza asta nu prea sunt poze in istorie din dupa-amiaza de 21 decembrie 1989. Asta e. Sigur ca Europa Libera a fost un element hotarator in declansarea intregii serii de manifestari, dar asta cu aparatele m-a innebunit. Nu puteam face poze decat cu aparatul la sold, invelit in niste plase, sa nu se vada ce este”.

_________________________

„La un moment dat, dupa amiaza, pe bulevard, soldatii cei pasnici au pus baionetele la akaemuri si au inceput sa pasasca amenintator spre multime. Atunci a inceput nasulia, multi au rupt-o la fuga – nu toti – si imbecilii din armata au inceput sa traga sporadic. La inceput, in aer. Multi au facut revolutia si de la geam, asteptand sa vada ce echipa castiga”.

_________________________

„Pe de o parte aia cu scuturi si akaemuri au inceput sharjarea in rapait de bastoane pe scuturi, pe de alta parte „elementele ostile comunismului” au pornit spre ei. Nu am vazut niciodata si nu am crezut vreodata ca poate exista atata curaj si atata determinare”.

_________________________

„Pe 22 dimineata, lucrurile se complica. Pe la 6 dimineata, la Universitate se spala de zor sangele si se aruncau in basculante resturile baricadelor; nici tipenie de om altfel. Pe Mosilor, doua gasti, de o parte si de alta a bulevardului, cu maciuci si haine de piele, se apuca sa sparga metodic geamurile magazinelor, fara sa ia nimic; la radio se vorbeste de grupuri de huligani care sparg si fura din magazine averea poporului.
Pe la 8, vad catre piata Rosetti o librarie cu o gramada de carti arse in fata, alea ale lu’ tovarashu, pazita de niste clasici tovarasi de la sectoru de partid (cred eu), ca sa nu revina golanii – daca ei au fost – sa fure si altceva. In rest liniste, o liniste de ti se spargeau timpanele.
Nimeni nu stia inca ce avea sa se intample”.

_________________________

„Pe 22 pe la pranz, dar inainte de a pleca ceashca si sinistra cu belicopteru, o tipa ardea de zor portrete cu iubitu si stimatu in fata la Primaria Sector 2, unde nu s-a tras nici un foc si unde era liniste. In mana avea o banda de mitraliera 7,62 si un cartus adevarat de mitraliera de tab (zicea ea) – arata lumii cu ce trasese dictatoru. Fatza ei si atitudinea nu prea rimau cu ce se intampla, dar astea sunt amanunte nesemnificative in iuresul evenimentelor. Glontul ala nu era nici de 7,62 nici de 14,5 ci undeva pe la mijloc. La armata la Vanju Mare nu am vazut asa ceva, o fi fost dar nu tin minte. Oricum banda era de un calibru si glontul de alta”.

_________________________

„Alta secventa in care sa vad un reprezentant al bisericii, intre 20 decembrie si 26-27 cand lucrurile incepura sa se linisteasca, nu am vazut – decat la cimitire, preotii care inmormantau pe cei veniti pe banda rulanta.
La biserica Coltei usile erau inchise pe 21 si multi si-au incercat in van scaparea acolo, asa cum a fost la toate bisericile din centru, inchise cateva zile, ferecate”.

Nota noastră: în imagine este părintele Galeriu, fotografia este făcută pe 22 decembrie, dimineața, înainte de fuga lui Ceaușescu.

_________________________

„In fatza la CC, 22 decembrie, pe la 11. Ceasca nu plecase, ceceul era inca imprejmuit de sergenti cu glontzu pe tzeava dar vizibil cu frici in priviri. Liniste. Nimeni nu stia ce va urma si totusi era un curaj nebun in aer. Astia sunt o mica parte din oamenii care aveau sa faca posibil sa se intample tot. Pe umerii lor s-au cocotzat feseneul si toti imbecilii care aveau sa duca nava de izbeliste. Vai de visele de atunci. Oricum, au fost niste adevarate clipe astrale ale omenirii. Totusi poporul asta merita mai mult”.

_________________________

„Dupa ce a decolat elicopteru’ si dictatoru cu sinistra plecara de la ceceu, scene de isterie uluitoare avura loc in Bucuresti. Toata lumea era fericita – dar fericit e putin spus – in aer plutea un extraordinar si unic sentiment de eliberare si de descatusare. Niciodata pana atunci si niciodata de atunci nu am simtit asa ceva.
Bun, a tinut doar cateva ore, dar a fost senzational. Lumea a dat navala pe bulevarde, oamenii s-au suit pe masini, cu drapele, si fluturand V-ul victoriei, au colindat orasul nebuni de fericire”.

_________________________

„Contraplanul imaginii cu Dacia venind. Cine zice ca romanii erau prost imbracati si nu aveau nici dupa ce bea apa nu stie ce spune. In scurt timp oricum zvonu’ ca apa e otravita de securisti a facut sa sporeasca zdravan consumul de alte lichide”.

_________________________

„Scene de o puritate uluitoare si de un romantism extraordinar s-au intamplat atunci, pret de 3-4 ore. A fost incredibil”.

_________________________

„Fratilor, care va sa zica tradatoru’ Milea – spuneau astia de la Radio cu voce grava, printre cantece patriotice – plecase sus dezonorand haina militara si refuzand sa le dea peste bot la „grupurile sporadice de anarhisti”, si cand colo pe strazi era o bucurie senzationala. La un moment dat am auzit inconfundabilul zgomot de senile in linistea apasatoare a orasului – si am inghetat.
Cand au aparut tancurile, pe la unshpce, cand nici vorba sa decoleze sinistrul, calarite de revolutionari, mi-am dat seama ca doar o baie de sange putea sa urmeze – ceea ce s-a si intamplat, dar abia seara – cu „teroristii tragand din toate pozitiile”, impotriva carora era o tampenie sa tragi cu tancul, cum scrie si la manualul de instructie tactica – doar facusem armata, ce naiba, si inca la Vanju Mare. Doar ca atunci credeam ca gata, uite, s-a terminat macelu si minunat ce o sa fie.
A fost pe dracu”.

_________________________

„Au fost momente de fericire, unice si imposibil de povestit sau de inteles mai tarziu.
A fost fericirea pe pamant.
Atat cat a tinut, adica putin”.

_________________________

„ … „armata e cu noi” si pe chestia asta scene incredibile se petreceau pe bulevard, intre piata Rosetti si Mosilor; doua tancuri plimbau victoriosii care erau aplaudati de multimea siderata. Intre cele doua „statii” se schimba garnitura si uite ca au fost multi care s-au dat cu tancul orele alea, in care elicopterul pleca”.

_________________________

„Incepand cu noaptea de 22 spre 23, s-a considerat ca portia de fericire […] a fost suficienta si au bagat practic tara in razboi civil. Cu ocazia asta castigau doi iepuri dintr-un foc; omorau pe cei care stiau prea multe si pe cei care erau prea revolutionari si indrazneau sa doreasca si altceva decat plecarea si judecarea rapida a lu ceasca.
Cei care au facut dezastrul au avut parte si au inca de mari onoruri, sunt eroi impreuna cu fraierii pe care i-au ucis, fura apoi presedinti, parlamentari, onorabili capitalisti.
„Numarul total al victimelor (morti, raniti, retinuti) depaseste, in prezent, cifra de 5000. Cele mai multe victime au fost in Capitala unde incepand cu din 22 decembrie 1989 au avut loc adevarate lupte de gherila urbana si rafuieli (uneori, personale) in care s-au folosit din plin munitie de razboi, de la gloante de pistol, la incarcaturi explozive de tun. In evidentele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR) sunt inregistrati 760 de retinuti, cu toate ca peste 3000 de persoane au reclamat in primele luni ale lui 1990 faptul ca fusesera arestate ilegal incepand cu 16 decembrie 1989, pana in 10 ianuarie 1990. Surprinzator si in acelasi timp terifiant, numarul victimelor a crescut spectaculos (de aproximativ 10 ori) dupa fuga dictatorilor Elena si Nicolae Ceausescu, cei impuscati cu munitie de razboi provenind atat din randurile civililor chemati la lupta prin intermediul posturilor nationale de radio si televiziune, dar si din trupele Armatei, Securitatii si Militiei.
Nici una din victimele sau luptatorii din perioada Revolutiei nu a fost identificata de procurorii militari care au efectuat cercetari in dosarul revolutiei ca terorist sau facand parte din organizatii ale altor state.”
„Un singur exemplu este elocvent pentru ilustrarea consumului deosebit de mare de munitie pe durata desfasurarii actiunilor de lupta. Astfel, potrivit raportului UM 01046 Bucuresti, in perioada cand unitatea a actionat in municipiul Bucuresti (22 decembrie-28 decembrie 1989), s-au consumat urmatoarele cantitati de munitie: 53 920 gloante de calibrul 7.62 mm; 1566 bucati gloante obisnuite de pistol; 136 850 bucati de gloante calibru lung 7,62 mm; 15 015 bucati munitie de calibrul 12.7 mm; 1066 bucati de munitie 14.5 mm; 179 bucati de cartuse de iluminare -26 mm; 207 bucati de munitie de semnalizare calibrul 26 mm; 3 lovituri explozive. In aceeasi zona, UM 01060 Bucuresti a executat 27 lovituri explozive cu tunul de pe tanc.” –http://www.asociatia21decembrie.ro/2009/01/dosarul-revolutia-1989/

_________________________

Pe 23 decembrie încep primele înmormântări ale celor uciși. Fotografia de mai jos este luată la Cimitirul Eroilor.
Într-un al doilea material, voi reveni cu fotografii ale aceluiași Dinu Lazăr, care ilustrează manipularea criminală, pusă în scenă de Televiziunea Română și de noua conducere a României, și care dus la mult mai multe morți decât pricinuise aparatul represiv al lui Ceaușescu până pe 22 decembrie 1989.