Ziaristi Online prezinta Marturia lui Ion Gavrila Ogoranu: “Din când în când auzeam de departe, hodorogind pe uliţă, o bicicletă bătrână şi-n curând apărea la noi fotograful Samoilă Mârza, fotograful Unirii de la 1 Decembrie 1918, (…). Ajunsese rău din punct de vedere material, odată cu decăderea meseriei de fotograf. Din „furnizor al curţii regale”, după ce înainte a avut aceeaşi calitate ca fotograf al curţii imperiale din Viena, a ajuns să-şi caute el clienţii pentru fotografiat. Cât a mai fost în putere se ducea să mai fotografieze nunţile, botezurile şi înmormântările din satele cele mai îndepărtate ale judeţului. Când n-a mai putut, s-a resemnat în sărăcia lui, se împăcase cu soarta, era blând, trăind în apropierea lui Dumnezeu. Din ce-i mai rămăsese alcătuise albume de fotografii ale Unirii, pe care le-a dăruit multor oameni politici, ultimul lui Nicolae Ceauşescu atunci când a fost la Alba-Iulia. Se pare că unii i-au mulţumit, ultimul nu a schiţat un gest de acest fel, dar la faptul că acest om are sau nu ce mânca nu s-a gândit niciunul.
După un timp, n-a mai venit pe la noi. Soţia a întrebat de el, dar nu ştia nimeni ce-a făcut; apoi am aflat că a fost găsit într-o burdă rece (casă dărăpănată), mort cine ştie de când. După moartea lui, şi după ce „geniul Carpaţilor” ne-a „redat istoria”, fotografiile lui Samoilă Mârza au început să aibă trecere, intrând şi în manualele şcolare. Careva a scos chiar o broşură despre viaţa şi activitatea lui. Dar n-a ştiut sau i-a fost ruşine să scrie că cel care a imortalizat pe vecie Marea Unire de la Alba-Iulia a răbdat mizerie şi a murit de foame.”
Fragment extras din cartea lui Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. II, pag 213
Semnalat de Vlad Mihai – Romania Uneste-te!
Vezi si WikiPedia despre Samoila Marza (surprinzator – o descriere neinsultatoare la adresa romanilor!)