VipMagazin.Md: Marian Lupu. Gânduri dinaintea furtunii
Dacă este posibilă o colaborare cu comuniştii după alegerile din această toamnă? Consider raţională colaborarea cu orice forţă cu viziuni sănătoase asupra viitorului acestei ţări. Pentru comunişti uşa mai rămâne a fi deschisă, dar cu anumite condiţii, pe care, la fel, le-am enunţat cu mai multe ocazii. Dar spectrul potenţialelor parteneriate e mult mai larg.
Dacă îi urmăreşti evoluţia de la o parte, îi scoţi în evidenţă o schimbare de atitudine. Este cald, calm şi, totuşi, supărat pe disonanţa din Alianţă, fapt care îl face să fie mai şfichiuitor în mesaj. Anul acesta a demonstrat că nu aleargă după posturi înalte în stat (luaţi-o ca pe o concesie, dacă vreţi), şi a aşteptat aceeaşi dispoziţie pentru mici sacrificii şi de la colegii săi. O lecţie poate că nu a reuşit să însuşească Marian Lupu – ca să nu rămâi dezamăgit, nu trebuie să ai aşteptări. De la nimeni.
În alt plan, puterea, influenţa şi notorietatea pe care le are l-au privat (pentru o vreme, speră) de lucruri pe care le consideră mult mai importante. Adică, de micile libertăţi şi plăceri de fiecare zi, între care cina în familie, privitul televizorului şi comentariile asupra lucrurilor care li s-au întâmplat copiilor la şcoală, în fond, o mulţime de chestiuţe simple, pentru mulţi banale şi plicticoase, pe care şi le permit personajele neimplicate politic şi nici electoral… Evenimentele şi ritmurile ultimelor luni îl depăşesc de multe ori, are aerul omului obosit, dar care ştie încotro merge.
În tinereţe Clinton fuma marihuana, iar Medvedev asculta „Deep Purple” şi nu ascund asta… Mă întrebaţi de ce am o imagine atât de cuminte? Sunt aşa cum sunt – nici mai bun, nici mai rău, cu slăbiciunile şi virtuţile cu care m-a înzestrat Dumnezeu. Or, cred că un politician este obligat să se îngrijească de propria imagine, altminteri ar manifesta lipsă de respect faţă de societate. Dar trebuie să recunosc că altădată am purtat păr lung „a la Beatles” şi am ascultat „The Prodigy”… Dar asta a fost altădată.
Felul în care privesc lumea este unul onest, inteligent şi corect.
Nici în politică, dar nici în afara acesteia nu fac lucruri, în care nu cred. Şi pe viitor nu planific să-mi schimb această atitudine.
Între „a nu vorbi 100% adevăruri” şi „a deschide anumite paranteze la momentul oportun”, este o diferenţă. Sunt convins că alegătorii noştri nu merită a fi subestimaţi, pentru că sunt mult mai deştepţi decât consideră acei politicieni, care evită să vorbească adevăruri.
În politică sunt mulţi intruşi. Cum să-i depistaţi? La sigur vă e cunoscută formula „scopul scuză mijloacele”. Asta şi este platforma intruşilor.
Detest „show-urile de ochii lumii”. În viziunea mea, orice înţelegere din târgul puterii şi banilor nu mai este una politică, ci doar de profit personal. Mă întrebaţi mai sus despre intruşi în politică.
Ce vrea lumea? O doctrină concludentă ori un lider „frumos şi deştept”? Ar fi o mare greşeală contrapunerea acestor „opţiuni”. Evident, personalitatea liderului contează foarte mult. Dar alegătorul nostru nu trebuie subestimat. Din proprie experienţă cunosc cât de mult se interesează cetăţenii de poziţiile forţelor politice şi de ofertele lor.
Ştiţi, fiecare dintre personajele politice de top demonstrează diferite calităţi „animalice”, în funcţie de anumite raţiuni logice sau alogice în situaţii concrete, unele din acestea fiind necunoscute pentru mine. Oricum, la rugămintea dvs., voi face o încercare de a identifica politicienii cu anumite animale. Deci: Mihai Ghimpu – iepure; Serafim Urechean – tigru; Vlad Filat – cocoş; Vladimir Voronin – şarpe; Marian Lupu – cal. Ca să-i deziluzionez pe cei care vor căuta subtexte în aceste comparaţii, dezvălui secretul – am consultat horoscopul fiecăruia din Zodiacul chinezesc, care ar putea să conţină anumite adevăruri…
Am avut fericita şansă să trec absolut toate treptele ierarhice în administraţia publică centrală şi fiecare avansare a fost absolut conştientizată. Ba mai mult, am şi refuzat de câteva ori propunerile de avansare, pe motiv că nu mă simţeam suficient de pregătit. În acest sens sunt un norocos.
Că m-ar „flata” simpatia sexului frumos, e prea tare spus. Mai curând nu este de neglijat această simpatie, pe motivul că văd în sexul frumos forţa motrice, chiar sursa vieţii umanităţii. Dar nu mă consider o vedetă, care să-şi treacă fanele pe listă. Ţin la aprecieri în ceea ce fac – accentuez – nu complimente gratuite, ci aprecieri sincere, ca să analizez ce merge sau ce mai necesită îmbunătăţire.
În momentul în care se vor găsi soluţiile economice pentru această ţară, vor dispărea automat şi crizele politice. În condiţiile actuale, la fel de valabilă este şi afirmaţia inversă – foarte multe soluţii economice vor veni imediat după dezlegarea crizei politice şi instaurarea stabilităţii. Un exemplu ar fi atragerea investiţiilor în economia ţării, acest proces fiind acum în cea mai strânsă dependenţă de stabilitatea politică. Cred că şansele sunt considerabile, pentru că avem alegători inteligenţi.
Ce mă poate face să las politica? Să ştiţi că nu m-a vizitat un asemenea gând şi nici nu am timp pentru a analiza cel puţin atare perspective eventuale – sunt prea multe lucruri planificate.
De ce omul simplu consideră că politica e murdară şi că orice Putere îşi fură poporul? Cred că din cauza experienţei mai vechi, dar şi mai recente… Ce voi face ? Ceea ce am făcut şi până acum – voi continua să trăiesc şi să muncesc în felul în care să nu-mi fie ruşine să privesc în ochii oricui. Evident, urmarea acestei axiome este şi va rămâne a fi valabilă pentru echipa care-mi va fi alături.
Vladimir Voronin este o persoană puternică, inteligentă, cu vădite capacităţi de lider, dar impulsivă, dură şi încăpăţânată. Este un jucător căruia îi place riscul, deşi nu întotdeauna justificat, fiind pasionat de manipulări şi de putere.
Atât timp cât, în echipa comuniştilor, am avut libertatea în promovarea ideilor şi în acţiuni, a fost normal, adică fără excese de genul „bine” sau „rău”. Dar, din moment ce au pornit încercările de a aplica schema „ordin – executare” nu a mai mers. Rezultatul îl cunoaşteţi…
Despre boala incurabilă pe care mi-a lipit-o ex-preşedintele Vladimir Voronin, această „informaţie secretă”, am auzit-o şi eu. Cel mai interesant e că „depistarea” diagnozei s-a produs imediat după plecarea mea din PCRM. Simţiţi cumva legătura cauzală? Tot încerc şi eu să dezleg misterul, să aflu care, totuşi, este acea boală incurabilă, pentru că am auzit mai multe variante, inclusiv şi cine este „medicul-specialist”… De altfel, am anumite presupuneri – mă refer la supărări ca urmare a lezării amorului propriu, pentru că dl Voronin voia să continue cârmuirea ţării, având în subordine (anume în subordine!) o persoană docilă în funcţia de preşedinte de ţară. Ştiţi, una din poruncile Dumnezeieşti învaţă să nu sapi groapa aproapelui tău, ca să nu cazi în ea.
Dacă este posibilă o colaborare cu comuniştii după alegerile din această toamnă? Consider raţională colaborarea cu orice forţă cu viziuni sănătoase asupra viitorului acestei ţări. Pentru comunişti uşa mai rămâne a fi deschisă, dar cu anumite condiţii, pe care, la fel, le-am enunţat cu mai multe ocazii. Dar spectrul potenţialelor parteneriate e mult mai larg.
Indubitabil, moldovenii trebuie să caute fericirea în Republica Moldova!
Orientarea mea este una statalistă, dacă vreţi – moldovenească. Sunt de părerea că trebuie să avem relaţii bune, de parteneriat avantajos pentru Republica Moldova atât cu estul, cât şi cu vestul. Iar accentul meu românesc, care îi induce pe unii în eroare, ţine de cultura generală…
Statutul nostru public ne oferă anumite avantaje, dar viaţa de politician nu este una prea dezirabilă şi comodă. Iar dacă cineva simte că ne invidiază, pot să vă spun că invidia este un sentiment nociv. Iar aparentele avantaje ale statutului de politician sunt ponderate de responsabilităţi. Asta în cazul, în care ne referim la politicieni ca atare, adică oneşti, care vin în politică nu pentru avantaje sau facilităţi.
Relaţia cu Vlad Filat e una foarte delicată. Ziceţi că ne-am afla într-o competiţie pentru dragostea poporului? Fiţi de acord – orice nerespectare a înţelegerilor în cadrul unui parteneriat generează tensiuni şi discuţii în contradictoriu. Or, Alianţa pentru Integrare Europeană este un parteneriat bazat pe înţelegeri şi format în interesul ţării. Prin urmare, este nu doar logic, dar şi normal ca situaţia în care se deviază de la regulile stabilite în Alianţă, nu se respectă, chiar se neglijează vădit partenerii, să fie discutată. Altceva este reacţia bolnăvicioasă la asemenea discuţii, dar asta ţine deja de aspectele morale personale. Iar respectul, pe care îl port poporului moldovenesc, nu-mi permite să intru în asemenea competiţii de cerşire a dragostei.
Pe Vlad Plahotniuc îl văd ca pe o personalitate care a avut nenorocul să fie prezentată ca un personaj odios. După cum se vede, şi dânsul a contribuit parţial la formarea acestei imagini eronate prin faptul că nu a ţinut să se etaleze, fiind captivat de activitatea sa. Acum încearcă că compenseze aceste scăpări. Cunoscându-i capacităţile de manager şi aptitudinile profesionale, cred că oricui i-ar place să facă afaceri cu el.
Prietenia pentru mine face parte din categoria fenomenelor mai personale, mai intime. În politică, la serviciu nu caut prieteni, ci parteneri. Deşi admit situaţii, când anumite relaţii de parteneriat pot să se dezvolte în prieteneşti. Dar acestea sunt mari şi fericite excepţii.
Poţi avea mulţi camarazi, amici, pe când prieteni… Pentru a construi o relaţie prietenească trebuie să munceşti, să investeşti la fel ca într-o relaţie de dragoste. Asta ar însemna că prietenii se selectează în model, în care nu pot prin definiţie să-ţi devină duşmani sau, dacă se întâmplă, persoana respectivă nici nu ţi-a fost prieten. Din fericire, nu am avut asemenea situaţii. Cât priveşte duşmanii, apariţia acestora este un proces necontrolabil. Spre deosebire de prieteni, duşmanii nu pot fi trecuţi pe listă. Probabil, îi am şi eu, dar vreau să cred că nu sunt numeroşi.
Cel mai bine mă simt acasă, cu familia. Apoi, la capitolul hrană pentru suflet, vine comunicarea cu prietenii, dar şi serviciul. Îmi amintesc că mă simţeam foarte bine atunci când aveam posibilitatea să ies la natură – pădure, râu, mare, munte – oriunde în afara urbei.
„Acasă” pentru mine înseamnă familia, părinţii… Între colegii democraţi mă simt ca între susţinători, colegi, oameni cu aceleaşi valori şi viziuni şi – de ce nu? – prieteni.
Mi-ar place ca copiii mei să asculte toate sfaturile, după care să decidă ei înşişi, sub propria responsabilitate.
Întâi de toate aş vrea ca copiii mei să ajungă personalităţi şi profesionişti. Important este să se realizeze, iar domeniul să fie la dorinţa lor.
Permanent suntem în faţa necesităţii de a lua decizii – de la globale, precum, de exemplu, alegerea profilului studiilor sau căsătoria, până la cele mai banale, cum ar fi cravata. În funcţie de talia deciziei este şi durata procesului. Unele vin imediat, altele necesită o analiză, o acumulare a masei critice, o „coacere”. Şi pentru că orice decizie îmi aparţine, nu obişnuiesc să o regret. Chiar dacă apoi se dovedeşte că e mai puţin reuşită – fac concluzii, dar fără regrete.
Civilizaţia noastră e pe calea pe care o mişcăm noi, cei care suntem parte a civilizaţiei. Cred că nu ne este dat să ştim exact dacă e bună calea sau nu prea, căci nu avem un model. Şi nici nimeni încă nu a ajuns la un punct final ca să ne dea un exemplu pentru a compara. De altfel, mereu este loc pentru mai bine…
Din ce trăieşte familia mea? Toată informaţia la acest capitol poate fi urmărită din declaraţiile de venituri postate pe site-ul CEC.
Din business se poate câştiga mai mult, decât din politică. Dar nu mă tentează. Fiecare îşi croieşte calea în dependenţă de valori. Nu contest faptul că banii îşi au rolul lor în existenţa umană, dar nici pentru mine, nici, din fericire, pentru familia mea obţinerea de venituri nu reprezintă un scop în sine. Pe acest motiv nu am planuri în privinţa unor afaceri.
Poate v-ar mira, dar nu obişnuiesc să-mi regret deciziile, acţiunile… Nu cred că aş vrea să schimb ceva.
În adolescenţă au fost câteva încăierări, dar nu prea multe. Cât priveşte angajarea – depinde în ce fel de luptă. Nu sunt adeptul aplicării forţei fizice, dar sunt gata să ripostez în caz de necesitate. Dacă e să mă refer la luptele politice – le văd ca o parte inerentă. Doar că fiecare luptă trebuie să fie bine chibzuită.
Sentimentul ruşinii mă copleşeşte doar atunci, când, din lipsă de timp, nu pot să acord atenţia necesară copiilor.
Moldovean. „Sindrom” sau o entitate? În opinia mea să fii moldovean înseamnă o mândrie şi onoare! Îmi reiterez poziţia, expusă cu mai multe ocazii – toţi noi suntem, întâi de toate, moldoveni ca şi cetăţeni ai Republicii Moldova, şi doar apoi, ca şi provenienţă etnică.
Categoric nu accept că ţelul scuză mijloacele. Nu poţi realiza un scop nobil prin mijloace murdare. Respectiv, onoarea, demnitatea sunt nişte valori, care nu pot fi sacrificate, oricare ar fi scopul.
Îmi place şi Elton John, şi „Zdob şi Zdub”. Pentru că şi dispoziţia, starea de spirit e diferită. Câtă muzică aş vrea să ascult! Doar timp liber nu prea am…
Cum să nu am vicii? Sunt om ca şi alţii! Dacă tot aţi constatat că-mi place ţigara, de aia şi fumez. Şi nu mi se pare normal să renunţ… Vreţi să rămân fără vicii?
CHESTIONAR
În ce constă, pentru dvs., fericirea perfectă?
Armonia cu tine însuţi, cu cei apropiaţi, cu lumea în care trăieşti.
Ce vă face să vă (mai) ridicaţi din pat dimineaţa?
Dragostea pentru cei apropiaţi, dorinţa de a cunoaşte, de a acţiona, de a fi util, setea de viaţă.
Când ultima oară aţi avut o explozie de râs?
Prea mult ţin la asemenea spontaneităţi, ca să fixez data sau ora.
Când aţi plâns ultima oară?
Când m-a durut sufletul, deşi fără lacrimi…
Care e principala dvs. trăsătură de caracter?
Autoanaliza + autocritica, răbdarea + echilibrul.
Care e principalul dvs. defect?
Fumatul.
Cu ce personaj v-aţi identifica mai mult?
Sunt mai multe personaje demne de respect.
Care sunt eroii dvs. astăzi?
Dumnezeu a poruncit să nu ne facem idealuri.
Unde v-ar plăcea să călătoriţi?
Lumea e mult prea frumoasă ca să alegi doar un loc anume.
Ce calitate preferaţi la un bărbat?
Capacitatea de a avea grijă, bărbăţia.
Ce calitate preferaţi la o femeie?
Înţelepciunea, feminitatea.
Care sunt scriitorii dvs. preferaţi?
Aureliu Busuioc, M. Bulgakov, T. Dreiser, Confuciu… şi încă foarte mulţi.
Care e compozitorul dvs. preferat?
Beethoven, Ceaikovski, Pol Moria, Elton John, Freddy Mercury… şi mulţi alţii.
Ce cântec fredonaţi când sunteţi sub duş?
Cu regret, nu am acest obicei.
Care e cartea pe care o iubiţi cel mai mult?
Încă nu am citit suficient ca să decid.
Ce film v-a plăcut cel mai mult?
Sunt prea multe bune, ca să mă limitez la unul.
Care e pictorul pe care-l preferaţi?
Rembrandt, Monet, Picasso… şi mulţi alţii.
Care e băutura dvs. preferată?
Toate, în funcţie de situaţie şi stare de spirit.
Ce culoare preferaţi?
Albastră.
Care credeţi că e cea mai importantă reuşită a dvs.?
Copiii, familia.
Care e cel mai mare regret pe care îl aveţi?
Insuficienţa de timp pentru comunicarea cu cei dragi.
Ce talent v-ar fi plăcut să aveţi?
Să cânt la chitară.
Ce iubiţi mai mult pe lume?
Copiii.
Dacă aţi putea schimba ceva la felul cum arătaţi, ce anume ar fi?
Mulţumesc părinţilor pentru că sunt cum sunt.
Ce detestaţi mai mult?
Lipsa de verticalitate şi de onestitate.
Care e ocupaţia dvs. preferată?
Munca.
Care e cea mai mare teamă pe care o aveţi?
Să-i pierd pe cei dragi.
În ce împrejurări obişnuiţi să minţiţi?
Nu am acest obicei.
Care e deviza dvs. în viaţă?
Să acţionezi în felul în care să nu regreţi şi să nu-ţi fie ruşine de ceea ce faci.
Cum v-aţi dori să muriţi?
Înconjurat de cei dragi.
Cum ar suna epitaful care aţi vrea să vi se scrie?
Cel care a făcut tot ce i-a stat în puteri…
Dacă l-aţi întâlni pe Dumnezeu, ce aţi dori să vă spună?
Să-mi indice unde greşesc…
(Text: Rodica Ciorănică)
FOTO: Marian Lupu, narcisistul lui Voronin, s-a pozat gol in baie
