“L-am rugat pe George Friedman să aplice metoda sa de predicţie a viitorului asupra Republicii Moldova. Analizând mutările posibile de pe tabla de şah, ne-a spus franc că Rusia nu se va retrage de la Nistru.   Nici în ruptul capului. Să nu ne facem iluzii. Pentru ruşi, afirmă   politologul american, Transnistria este o linie strategică de apărare pe   care nu au cum s-o abandoneze. Iată de ce suntem sortiţi să rămânem   între tranşeele unui nou şi inevitabil război rece.”

Petru Bogatu: George Friedman şi amintirile sale despre viitor

Motto:
Ceea ce a fost va mai fi, şi ceea ce s-a făcut se va mai face.
Eclesiastul

Secolul XXI va cunoaşte chiar mai multe războaie decât secolul XX. Cel puţin unul dintre ele va avea un caracter global. În curând, lumea va intra în faza celui de-al doilea război rece care va sfârşi, la fel ca cel dintâi, cu colapsul Rusiei.

Aducătorului de veşti proaste i se taie capul

China va trosni din toate încheieturile şi se va destrăma ca urmare a stagnării economice şi a animozităţilor interne. Uniunea Europeană va dispărea de pe harta politică a lumii, iar SUA vor fi invadate de imigranţi de pe toate meridianele globului.

Cam aşa va arăta lumea conform unui studiu publicat recent, la Washington, de cunoscutul politolog american, George Friedman, fondatorul şi directorul general al Serviciului privat de analiză Stratfor. Agenţia Bloomberg cataloghează lucrarea sa „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru Secolul XXI” ca fiind un „thriller geopolitic” de mare succes. Şi subsemnatul confirmă că această cercetare în materie de viitorologie se citeşte dintr-o răsuflare, ca să te îndemne apoi să zăboveşti asupra paginilor ei. Să revii asupra predicţiilor uluitoare ale autorului.

Pe George Friedman, scrie presa americană, eşti tentat să-l foloseşti ca pe un glob de cristal. Multe din predicţiile sale se confirmă. Deloc întâmplător, printre clienţii lui se numără cele mai prestigioase instituţii politice ale lumii. El nu este însă un ghicitor în stele, ci un om de ştiinţă. E un cercetător serios care, analizând trecutul şi prezentul, caută să anticipeze evoluţiile viitoare.

George Friedman întreprinde acum un voiaj de durată pe care el îl defineşte drept „călătorie geopolitică”. După o vizită efectuată în România, duminică a poposit şi la Chişinău. Cu o minte scăpărătoare, cu ochi ageri ce le văd şi le înţeleg pe toate, până la urmă creează impresia unei personalităţi eminamente agreabile. Totuşi, dacă ar fi trăit acum o mie de ani şi ar fi încercat să prezică viitorul din negura evului mediu, n-ar mai fi apucat, probabil, să-şi educe nepoţii. Pentru că pe vremuri, precum se ştie, aducătorului de veşti proaste, oricine ar fi fost el, i se tăia capul.

Or, previziunile preponderent sumbre ale lui George Friedmam riscă să nemulţumească toată lumea. Pe germani, de exemplu, care, potrivit cărţii sale, vor declanşa pe la mijlocul secolului XXI un război contra Poloniei. Pe ruşi, a căror ţară, zice autorul, se va dezmembra. Pe integriştii musulmani care vor eşua lamentabil fără să izbutească formarea unui califat mondial. Ş.a.m.d.

Istoria nu s-a sfârşit

Totuşi, deşi popoarele de-a lungul secolelor s-au civilizat şi, în consecinţă, astăzi oracolelor de tot felul nu li se mai ia capul, în esenţă omul, de la Adam încoace, a rămas acelaşi. De aceea, istoria nu s-a sfârşit, după cum îşi închipuia Francis Fukuyama.

„Fii pragmatic şi aşteaptă-te la imposibil”, afirmă George Friedman. Lumea, spune el, este ca o tablă de şah. La o privire superficială, pare că fiecare jucător are douăzeci de potenţiale mutări de deschidere. De fapt, ele sunt mult mai puţine, întrucât majoritatea dintre acestea sunt atât de proaste, încât duc la o înfrângere rapidă. Cu cât eşti mai bun la şah, cu atât mai limpede vezi opţiunile şi cu atât mai puţine devin mutările. Cu cât mai bun este jucătorul, cu atât mai previzibile devin mutările.

Naţiunile, afirmă Friedman, funcţionează după acelaşi tipar. De aceea, istoria va continua. Numărul de combinaţii bune pe tabla de şah este limitat. Unele probleme grave vor fi soluţionate, dar vor apărea altele noi în loc, la fel de dificile. Ceea ce a fost va mai fi. Atât că va îmbrăca altă formă. Şi după cum războiul este continuarea politicii cu alte mijloace (von Clausewitz), tot aşa şi pacea este continuarea războiului cu alte mijloace (Foucault).

Rusia nu se va retrage de la Nistru

Într-o discuţie pe care am purtat-o cu el împreună cu Nicolae Negru, l-am rugat pe George Friedman să aplice metoda sa de predicţie a viitorului asupra Republicii Moldova. Analizând mutările posibile de pe tabla de şah, ne-a spus franc că Rusia nu se va retrage de la Nistru. Nici în ruptul capului. Să nu ne facem iluzii. Pentru ruşi, afirmă politologul american, Transnistria este o linie strategică de apărare pe care nu au cum s-o abandoneze. Iată de ce suntem sortiţi să rămânem între tranşeele unui nou şi inevitabil război rece.

Oricum am întoarce-o, pronosticul lui George Friedman nu-i deloc optimist. Care ar fi soluţia? Pentru a face faţă provocărilor secolului XXI, zice el, trebuie să pariem pe SUA. Să ne înregimentăm, împreună cu România, în jocul geopolitic american.

Privite din acest unghi, spune Friedman, alegerile parlamentare din 28 noiembrie sunt cruciale. Ele se pot constitui într-o mutare decisivă în urma căreia am putea să câştigăm întreaga partidă. Sau, dimpotrivă, s-o pierdem, în cazul în care greşim.

Petru Bogatu

Petru Bogatu, profesor la Facultatea de Jurnalism a Universitatii din Chisinau, s-a nascut la 12 iulie 1951 si a absolvit Institutul pedagogic din Bălți și Școala de înalte studii politice din Rostov pe Don, Rusia. In prezent este unul dintre cei mai buni analisti din Basarabia. Fost membru fondator al Frontului Popular si redactor sef la ziarul Tara al PPCD, apoi, jurnalist coordonator la Flux si editorialist la Ziua din Bucuresti, in aceste moment este comentator la ziarul Jurnal de Chisinau si Ziarist Online la Bogatu.VoceaBasarabiei.net

InConstanIn: Moş George Friedman şi unirea

După şopârlele pe coada cărora scrie România, în călătoria-i geopolitică, George Friedman, Directorul General şi acţionarul majoritar al Institului de Analize Geopolitice şi Militare STRATFOR, a ajuns să strecoare câteva şi în cazul Republicii Moldova.

Ne oprim asupra uneia dintre acestea, cea mai importantă, de altfel – unirea Republicii Moldova cu România.

De la Friedman citire:

While there are those who want union with Romania, this is far from the dominant group. The real struggle is between those who back the communists and those who support an independent Moldova oriented toward the European Union and NATO.

şi

It is certainly not for me to advise the Moldovans, since I don’t share their fate. But given that I won’t be listened to anyway, I will offer this observation. Moldova was once part of Romania. It was once part of the Soviet Union. Moldova makes a great deal of sense as part of something. The Soviet Union is gone. Europe has more problems than it can handle already; it is not looking for more. Romania is still there. It is not a perfect solution, and certainly not one many Moldovans would welcome, but it is a solution, however imperfect.

Pe cei care au juisat şi jubilat de bucurie, o să îi rog să nu treacă prea uşor de stilul frivol şi anecdotic folosit de Friedman (lucru pe care acesta îl recunoaşte, asumându-şi-l), care creează o senzaţie generală de încercare a apelor geopolitice cu degetul analistului detaşat. Detaşat cu premeditare.

Lăsăm deoparte faptul că Stratforistul Şef îşi permite să facă o confuzie gravă, împărţind taberele politice din Republica Moldova doar în 2 (1. comuniştii pro-Kremlin şi acoliţii acestora şi 2. cei orientaţi spre UE+NATO), uitând de o a 3-a tabără, în care se regăsesc majoritatea celor din primele 2 şi care împărtăşesc în totalitate ideea integrării în UE şi păstrarea neutralităţii, adică niciun fel de NATO.

Nu putem însă să nu ne întrebăm retoric, salivând la stimulente conspiraţioniste, de ce acest periplu geopolitic al lui Friedman, chiar dacă plin doar de observaţii poetico-analiste, are loc într-un cadru temporar situat în imediata apropiere a Summitului NATO de la Lisabona care începe chiar… astăzi. Un Summit pe care Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, îl vede în următoarele culori geostrategice:

Russian President Dmitry Medvedev’s visit to NATO’s Lisbon summit will herald a new era in the military alliance’s relations with its Cold War-era adversary.

…the Lisbon summit provides the allies and Russia with an opportunity to build a modern, durable and long-term strategic partnership

Nu că ar fi putut declara Rasmussen altceva, evident.

Totuşi, atât în cazul României, cât şi în cel al Republicii Moldova George Friedman se vrea original şi bate iapa să priceapă şaua. Iar şaua în acest caz e formată din două părţi: doi foşti buni prieteni într-ale diviziunilor teritoriale, ajunşi acum buni prieteni într-ale schemelor economicopolitice. În această situaţie, unirea Republicii Moldova cu România şi deplasarea avanposturilor UE tot mai aproape de Kremlin e un bici cum nu se poate mai bun pentru ca şaua să transpire mai mult decât iapa. Chiar dacă doar un bici poleit cu analize stratforist-anecdotice.

INconstantIN.ro este un blog apărut pe 11 mai, 2008, după câteva luni de orbecăială prin măreaţa blogosferă românească şi este administrat de INconstantIN aka Constantin Codreanu.Tematica blogului INconstantIN.ro tinde uşor spre o caracteristică de öberblog, cu accent pe subiecte ca: Politică, Web 2.0, Blogosfera românească (şi, din când în când, şi cea moldovenească), evenimente ce au loc în mediile Internet.ro şi Internet.md, ştiri legate de domeniul Internet Technology.

Constantin Codreanu bloggerul e întâi de toate doctorand în ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti, după un master în Relaţii Internaţionale la aceeaşi universitate şi un master interdisciplinar în Ştiinţe Sociale la Agenţia Universitară Francofonă, Şcoala Doctorală în Ştiinţe Sociale din Europa de Sud-Est.

Ziare.com: Republica Moldova va ramane Rusiei – Stratfor (III)

Dr. George Friedman, un membru al conducerii organizatiei Stratfor Global Intelligence Inc. a publicat recent ultima parte a articolului sau despre Romania, rezultatul catorva saptamani de investigatii si discutii cu membri ai Guvernului, cu oameni de afaceri si cu simpli cetateni.

La finalul raportului sau, Friedman spune ca, plecand din Romania, spre Republica Moldova, se asteapta sa intalneasca un alt aspect al sufletului romanesc, explicand cititorilor americani ca Moldova, de fapt, e Romania, o provincie acaparata de Stalin, cu acordul lui Hitler.

Ajuns in Moldova, expertul american marturiseste ca a gasit o tara ce trebuie sa raspunda urgent la doua intrebari: “Ce fel de tara sunt?” si “Cui ii pasa?”.

Chiar daca pare straniu, spune autorul, “am mers in Moldova crezand ca eu cunosc raspunsul la ambele intrebari”.

Analizand situatia geopolitica a regiunii, oricine poate vedea ca notiunea de securitate nationala, pentru Rusia postsovietica, este ceva elementar. De aceea, Rusia se bazeaza pe Belarus, ca un tampon in fata vestului si pe Ucraina, ca un tampon contra regiunii carpatice, amble fiind folosite, in trecutul istoric, drept cai de agresiune, de la suedezi si teutoni, la nazisti.

Dominatia acestor tari este un obiectiv extrem de important pentru rusi, un obiectiv care a fost deja atins.

Europa si Statele Unite nu au ce cauta aici, premierul rus, Vladimir Putin, nu lasa nicio indoiala in acest sens. De aceea, se opune asa de intransigent penetrarii acelei regiuni de catre organizatiile internationale de tipul UE si NATO.

In acelasi timp, Ucraina esta “calcaiul lui Ahile” pentru Rusia. Scenariul unei agresiuni in care Ucraina e aliniata cu o putere straina pune conducatorii rusi in stare de cosmar.

Logica lor, desi anacronica, contine si puncte valide. La ora actuala, o agresiune contra unei alte tari se poate face fara a se folosi un “coridor” pentru avansul infanteriei. Rachetele balistice pot lovi tinte la mii de kilometri distanta.

Dupa cum Ucraina este un tampon pentru Rusia, la fel Ucraina vede Republica Moldova ca un tampon de securitate spre Carpati.

In rezumatul evenimentelor istorice, in perioada 1939-1989, autorul adauga faptul ca in ciuda depopularii fortate a tarii, de catre Stalin, si mutarea maselor de rusi in Moldova, caracterul national a ramas, citand o natalitate dinamica intre 1961 si 1989.

“Este o greseala sa se creada ca Moldova, fiind numai o parte a Romaniei, care a fost luata de URSS, odata dobandindu-si propria independenta, s-ar alipi Romaniei. In cei 70 de ani de la separare, Moldova a devenit ceva mai mult decat o provincie a Romaniei si ceva mai putin decat o natiune. Si aici este punctul in care geopolitica si realitatile sociale se ciocnesc”, explica Friedman.

Diferenta dintre fostele tari comuniste din Europa de Est si Moldova este enorma. Toate fostele tari comuniste privesc asocierea lor cu Moscova, in trecut, ca o perioada neagra in istoria lor, in timp ce moldovenii, ca multe alte foste republici sovietice, isi exprima dorul dupa regulile sovietice.

Asa se face ca Partidul Comunist din Republica Moldova a fost in fruntea preferintelor electorale, pana in 2009. Autorul precizeaza ca acest partid nu a avut o ideologie comunista, dar propovaduia continuarea unor relatii stranse cu Moscova.

Problema limbii, in Moldova, este un alt aspect neobisnuit: limba moldovenilor are o forma arhaica, pentru ca a evoluat in circumstante aparte, in timp ce limba rusa este folosita aproape de toata lumea.

Semnele firmelor, numele strazilor si toate elementele publice sunt in romana si rusa. Asa se creeaza o anumita tensiune, la toate nivelurile sociale. Dezbinarea porneste de la limba si se manifesta in alte domenii, punand populatia originara intr-un conflict cu “transplantatii”.

O buna parte din locuitorii Moldovei sunt “pentru” unirea cu Romania, dar acestia nu sunt majoritari deloc. Partidele politice favorabile imbratisarii Vestului sunt foarte fragmentate, aproape totdeauna, pe baza personalitatii liderilor lor, si rareori pe baza ideologica. Acest fapt e exploatat de cei ce vor alinierea cu Rusia.

La ora scrierii acestui raport, afirma autorul, Republica Moldova se afla in plina campanie electorala, pentru alegerile din 28 noiembrie 2010. Reclamele si dezbaterile politice satureaza presa locala.

Rusia a invatat de la organizatiile non-guvernamentale din Vest ca alinierea unei tari cu un curent geopolitic costa bani. De aceea, o multime de ONG-uri din Rusia suporta financiar candidatii preferati. Se poate vedea ca aceasta “mana de ajutor frateasca” da roade.

Candidatii nationalisti sunt impinsi la marginea spectrului de expunere in media, disparand in umbra marilor reclame facute candidatilor Moscovei.

Pentru moldoveni, iluzia beneficiilor legate de integrarea in UE si NATO redirectioneaza privirile electoratului de la conditiile economice mizerabile spre un viitor de promisiuni. Acelasi lucru il fac si cei ce sprijina ramanerea in sfera de influenta rusa.

Autorul incheie spunand ca Republica Moldova trebuie sa faca parte “din ceva” si din moment ce Uniunea Europeana s-a saturat deja de tara noastra si nu mai are nevoie de inca o Romanie, Moldova va ramane in sfera de influenta a Rusiei.

Nu este o solutie eleganta, dar poate asigura supravietuirea unei natii extrem de sarace, vitregite de istorie.

Julian Chitta